Manual de supraviețuire în România: fii slugarnic și vei reuși

 3 comentarii
Patru barbati stau aplecati in fata. Pe fundal scrie Yes Boss

În această lume confuză și zgomotoasă, în care valorile sunt marginalizate sau discreditate, ar fi bine să te repoziționezi, să te reinventezi, să intri, în sfârșit, în rândul lumii.

Ideal ar fi să devii slugarnic. Să lași naibii coloana vertebrală dreaptă, principiile, profesionalismul, valorile (n-au nicio valoare, nu te-ai convins?) și bunul-simț. Să fii slugarnic. Cu alte cuvinte, un lingău, un yes-man, un lingușitor sau un pupincurist sadea. Alege ce vrei tu din această enumerare, avantajul este de partea ta.

Costul slugărniciei este redus. Cât te costă să spui șefului, în orice ocazie, cu entuziasm: „Da, da, da!”? Efortul este minim. Nu există riscuri de consum nervos, intelectual și material. Dimpotrivă. În România, cererea de lingăi este mare.

Nicolae Ceaușescu, în timpul regimului său, s-a înconjurat numai de lingăi. Nu i-ai cunoscut, dar ai citit în cărțile (bune) de istorie despre lingăii lui Ceaușescu. Multă vreme, după ce alți lingăi l-au împușcat pe Ceaușescu, ai crezut că pupincurismul de partid și de stat este specific comunismului. Te-ai înșelat amarnic.

Pupincurismul a ajuns un mod de existență în societatea: politică, administrație, multinaționale (amazing!), firme private mici și mari. Acolo unde există un șef (patron), trebuie să fie și o mână de pupincuriști. Nu este o invenție românească și nici o trăsătură a specificului local. Lumea este plină de lingăi. Intră și tu în această lume! Ai numai de câștigat.

Mare noroc ai avea dacă ți-ai găsi și tu un stăpân (șef) care să se înconjoare de lingăi. Să faci efortul minim (costuri reduse) ca să intri în atenția acestuia. N-ai nevoie de pregătire și competență profesională, pentru că, obligatoriu, un lingău este o mediocritate, o nulitate, un incompetent. Deci practica lingușirii, din cap până-n picioare, nu necesită să dai dovadă de competențe. Trebuie să fii valoros în lingușire, mă rog, în pupincurism.

Comportamentul contează: să lauzi în permanență persoana, să n-o contrazici, să-i confirmi orice idee pe care o debitează, să-i ascunzi anumite probleme delicate (fă-te că nu vezi!), să fii obedient până la epuizare, să execuți repede și cu sârg toate ordinele, sarcinile, task-urile, indiferent cât de tâmpite sunt. Cum să te gândești la deciziile proaste? Nu există așa ceva pentru tine. Nimic din ceea ce zice șeful nu este greșit.

Important: nu mai e cazul să gândești cu mintea ta. Spiritul critic dăunează grav societății. Mult mai sănătos este să gândești cu mintea șefului pe care trebuie să-l lingușești, să-l slugărești... Inițiative proprii? Pierdere de vreme, aruncă-le la gunoi! Este mult mai comod să trăiești, să muncești și să respiri așa cum ți se spune. Energia ta trebuie concentrată într-o singură direcție: pupincurismul.

Discursurile motivaționale sunt surse de inspirație pentru devenirea ta slugarnică. Hai să-ți prezint o mostră de discurs motivațional pe care să-l rostești cu voce tare, într-o ședință a colectivului:

„Pe mine, unul, mă face să vreau să fiu mai bun, mai responsabil și mai creativ în fiecare zi. Pentru mine, personal, contează mereu încrederea și sprijinul necondiționat al liderului meu. Sunt cele mai bune motivații ca să fiu mai bun, mai profesionist și să mă simt un om împlinit în acest colectiv. Puterea mea îmi vine, așa cum a venit dintotdeauna, de la un zâmbet și o față senină pe care tu mi-ai afișat-o mereu...”.

Indicație de regie: te întorci spre șef și-i spui pe nume! O să-i placă. Întotdeauna să-i spui numai ce îi place să audă! Dacă nu te pricepi la cuvinte, atunci ceri ajutorul Inteligenței Artificiale; nu-i mare efort să spui din sufletul tău de lingău ce îți dictează… inteligența.

Discursul se poate îmbunătăți pe parcursul devenirii tale de lingău, dar contează foarte mult comportamentul. Laudă-l excesiv chiar și pentru lucruri banale; aprobă-l când greșește evident; evită orice critică; încearcă să ghicești ce vrea „șeful” să audă; schimbă-ți opiniile după interes; critică-i pe alții pentru a dovedi că ești loial; nu ezita să faci gesturi teatrale când îți expui admirația. Antrenează-te și performează, concurența este acerbă. Avantajele, recompensele și gratificațiile vor veni firesc. Nu există lingău care să nu rămână nerăsplătit.

Viața de lingău este plină de recompense, iar istoria n-o să te consemneze tocmai pe tine drept un mare pupincurist. Ai să fii și tu unul modest, în rândul lumii noi. Nu-i un păcat să fii lingău pentru cauze în care nu crezi.

Așa ai să trăiești mai bine, participând la schimonosirea acestei lumi. Ce-ți pasă de lume! Ai să trăiești în slugărnicie și ai să mori ca un om împăcat, căci nu vei putea să lingușești moartea. Abia atunci poate vei avea o revelație: demnitatea. Măcar atunci vei putea porni pe lungul drum în căutarea demnității pierdute.              

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Moravurinoi 22.05.2026, 10:57

    E un subiect facil pt logica rudimentara dar de fapt cu multe nuante: incompententa si incultura in zilele noastre sunt imbracate in haina"razvratirii"

  • Avatar comentarii

    LiliMoran 22.05.2026, 12:34

    In principiu aveți dreptate. Dar această amplă acțiune este cumva pe grade, pe nivele.Nu toți cei pe care i-ați descris ajung sus .Din propria mea experiență... Imediat după 90, toți cei care am inceput să ne criticăm șefii am fost dați afară.Eu am rămas doar la prima etapă, nu am mai criticat. Ca să pot să- mi păstrez un loc de muncă. Nu am trecut la etapa de laude. etc Existau persoane care lăudau excesiv Când s-a desființat respectiva firmă, am plecat toți: și cei care lăudau, si cei care nu. Treaba s-a repetat de vreo șase ori - șase firme diferite. Așa am " târâit-o" până la pensie A fost și este greu pentru un om simplu să-și păstreze demnitatea. Si nu toți cei care erau obedienți au ajuns ceva. Eu nu am comentat la articolul Dvs ca să vă contrazic, eu vă apreciez foarte mult A fost doar o față a acestei lumi hâde.

  • Avatar comentarii

    Inginerul 22.05.2026, 12:59

    Din păcate, un articol foarte realist. Dacă ești exact opusul, spui ce gândești, ai părerile tale, aduci contrargumete, ai demnitate și coloană, vei avea parte de marginalizare, trădări și excluderea din organizație. Dar ce mai contează când 90% dintre oamenii din jurul tău sunt pupincuristi și lingăi, așa e națiunea romana din păcate, niște căciulari fără demnitate, așa ajungi să trăiești dezamăgirile vieții tale și să spui: am eu o problemă ? Wtf ??

ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!