Mergi direct la conținut »
Tolo, după votul din Comisia LIBE: Engleza lui Kovesi și victoria României
Opinii Libertatea > Opinii > Tolo, după votul din Comisia LIBE: Engleza lui Kovesi și victoria României

Tolo, după votul din Comisia LIBE: Engleza lui Kovesi și victoria României

Aflat în vizită în SUA acum câțiva ani, premierul japonez Mori a primit lecții de engleză "pe repede înainte", în sediul ambasadei țării sale din Washington.

Opinie de
Cătălin Tolontan
Toate articolele autorului

Diplomații l-au învățat ca atunci când îi strânge mâna președintelui Obama să spună: „How are you?”, moment în care, cu mare probabilitate, gazda va răspunde: „I am fine, and you?”. Atunci, prim-ministrul nipon a fost învățat să răspundă: „Me too”. Destul de simplu.

În momentul vizitei de la Casa Albă, sub precipitarea emoției, premierul Mori a spus: „Who are you?”, în loc de „How are you?”.

După o clipă de stupoare, Barack Obama și-a revenit din șoc, a înțeles că ceea ce se petrece e din cauza englezei lipsă a interlocutorului și a spus, cu autoironia sa cunoscută: „Well, Im Michelle’s husband, ha-ha …”.

La care, consecvent lecțiilor sârguincios însușite, Mori a replicat: „Me too”.

În sală s-a lăsat liniștea.

„Sweet potato”

Întâmplarea este savuroasă, numai că nu s-a petrecut aievea.

Ea a apărut în presa japoneză, însă nu a fost decât o repetare a uneia din anii 90, atribuită  președintelui coreean Kim Young-sam.

De fapt, întâmplarea e apocrifă, un mit legat de numele a mai multor politicieni europeni sau asiatici, ca să marcheze dificultățile generice de comunicare în momentele importante ale non-nativilor.

Mi se potrivește și mie, nu contează că la un alt nivel de engleză, adevărul e că e tot prost.

Probabil că mulți dintre noi, generația 40-plus-mulți-ani sau, mai corect spus, 50-plus,  avem propriile povești jenante, momente când ne-a venit să intrăm în pământ.

Undeva într-un local studențesc din străinătate, într-o gălăgie îngrozitoare, trebuie să mă scot cumva, i-am răspuns unui vânzător „Sweet potato”.

La care, abandonându-și engleza sa impecabilă, băiatul meu m-a anunțat, impasibil: „Vezi că i-ai spus tipului că te cheamă sweet potato”. Pentru că tipul din fața galantarului mă întreba, de fapt, cum mă cheamă. Niște nesimțiți! „Sweet potato”.

Așa mi-a rămas numele.

Generația care își făcea semnul crucii la graniță

Ascultând audierea Laurei Kovesi pentru postul de procuror-șef al Parchetului European, am retrăit complexul unor generații.

Nu vorbesc în numele nimănui și îi admir deplin pe cei care s-au putut rupe din cercul limbilor străine învățate târziu și sunt încântător de fluenți. Statistic însă, diferența dintre felul în care generațiile României vorbesc și se mișcă în lumea globală este semnificativă.

Noi ne-am născut într-o lume fără pașapoarte și până după 30 de ani, sau chiar mult după, tremuram la fiecare trecere de graniță, „poate nu e bună viza”, „poate ne întoarce”.

Asta după ce dansasem sârba pe loc la cozile ambasadelor.

Pentru milioane de oameni, Klagenfurt sau Trieste erau locurile de unde puteam respira liberi și ne opream în prima parcare ca să batem cuba și ne îmbrățișăm ca la golurile lui Hagi.

De ce a vorbit Kovesi în română

Astăzi, copiii, nepoții și prietenii noștri mai tineri trec câte patru granițe într-o zi fără nici o tresărire. Te uiți la ei cum sporovăiesc nestingheriți în mijlocul aeroporturilor, în timp ce noi avem încă senzația că mai bine stăm lângă un perete, ca să nu deranjăm pe cineva, că nu se știe niciodată când te întorc ăștia în țară.

Laura Kovesi a vorbit în română nu pentru ca să fie auzită acasă, ci ca să nu se simtă ca un copil de clasa a VIII-a. Căci astfel te împuținează o limbă pe care o stăpânești greu și nu-ți îngăduie să ai nuanțe, să te arăți cum ești și să-ți exprimi ideile în mod convingător.

Istoricul britanic Niall Ferguson explică undeva cât de mult a cântărit avantajul limbii engleze pentru istoria Imperiului și, mai apoi, pentru cea a Statelor Unite.

Când toate negocierile sau discuțiile, fie ele comerciale, militare sau politice, se poartă într-o limbă în care unii sunt născuți, iar alții, făcuți la fără frecvență, relația este asimetrică și imposibil de compensat.

Dar iată o veste bună pentru noi și mai puțin bună pentru foștii parteneri privilegiați.

Vin alte generații, alți candidați

La 45 de ani, Laura Codruța Kovesi face parte din probabil ultima generație de români care nu se va exprima, de la microfonul unei instituții internaționale, într-o engleză impecabilă.

Laura Kovesi a avut acest dezavantaj, de mâine vă veți trezi cu Benedict Cumberbatch și cu Emma Watson la interviuri.

Dacă va fi nevoie, viitorii candidați români vor alterna engleza cu germana, spaniola, franceza, italiana sau limbile nordice, dacă așa vor dori interlocutorii, precum europarlamentarii care ieri au întrebat-o pe Kovesi. Fiecăruia li se va răspunde în limba lui. Deja se întâmplă în multe locuri, statistica generațiilor se inversează.

De acum înainte, dragi parteneri europeni, dragi patroni și directori de companii, veți avea înainte oameni despre care vă veți întreba din ce zona a Angliei sunt, ei venind de la Bacău.

Mai e puțin.

Fiecare dintre noi a trăit în ultimii ani scene care ne-au umplut inimile altădată golite, cu o mândrie reînnoită. Scene în care copiii, nepoții și prietenii noștri mai tineri au fost confundați cu americani, englezi, nemți sau francezi. Nu e ca și cum ți-ai pierde identitatea, ci ca și cum ți-o poți afirma fără nici o frustrare de comunicare.

Victorie azi, urmează Parlamentul European

Acum câteva minute, Comisia LIBE a Parlamentului European a votat: 26 voturi pentru Laura Codruța Kovesi, care câștigă în fața francezului Bohnert.

E a doua comisie de specialitate care optează pentru magistratul român. De acum înainte e rolul suveran al Parlamentului European să decidă.

E doar o părere, dar fostului lider al DNA i-ar fi fost ceva mai ușor să ajungă procuror-șef european dacă ea ar fi impresionat și prin fluența sa într-o limbă de mare circulație. Nu e vorba de impresie artistică, ci de încredere, de capacitatea de a fi înțeles.

Faptul că a câștigat și așa, cu un dezavantaj evident, arată un lucru și despre ea, și despre noi.

Ultima generație încrezătoare acasă și timorată afară, dar muncitoare pretutindeni, a câștigat.

Close
Închide
  Close