Importanța bateriei auto

Bateria auto este sursa principală care furnizează energia necesară atât pentru pornirea motorului, cât și pentru alimentarea tuturor sistemelor electrice și electronice din dotarea unui autovehicul. Ea stochează curentul produs de alternator și îl distribuie ulterior componentelor și accesoriilor atunci când acestea au nevoie. Fără o baterie în stare bună, motorul nu poate fi pus în funcțiune, iar echipamente precum farurile, sistemul audio, climatizarea sau alte instalații electrice nu vor putea funcționa.

Câte tipuri de baterii auto există

Pe piață există mai multe tipuri de baterii auto, fiecare cu particularități specifice. Spre exemplu, bateriile clasice plumb-acid (SLA) sunt disponibile atât în variante cu întreținere, cât și fără. Cele care necesită întreținere trebuie completate periodic cu apă distilată pentru a compensa evaporarea electrolitului, în timp ce modelele fără întreținere sunt etanșe și nu solicită intervenții. Bateriile AGM (n.n. – Absorbent Glass Mat) și cele cu gel se remarcă printr-o durată de viață mai îndelungată și o toleranță crescută la ciclurile repetate de încărcare-descărcare, potrivit Caamagazine. În același timp, bateriile litiu-ion, specifice vehiculelor electrice și hibride, pot să stocheze cantități mari de energie într-un format compact, motiv pentru care utilizarea lor s-a extins considerabil în ultimii ani.

Cum funcționează o baterie auto

Mecanismul de funcționare al unei baterii se bazează pe reacții chimice de tip redox, în care are loc transferul de electroni între diferite substanțe. Atunci când bateria furnizează curent, acidul sulfuric din electrolit reacționează cu plăcile de plumb, generând energie electrică. În timpul reprizei de încărcare, procesul decurge în sens invers, ceea ce face posibilă reîncărcarea repetată a acumulatorului. Este important de reținut faptul că fiecare ciclu de încărcare-descărcare contribuie la degradarea bateriei auto, motiv pentru care durata de viață a acesteia este limitată.

Durata de viață a unei baterii auto

Longevitatea bateriei unui automobil depinde în mare măsură de consumatorii cu care este dotat acesta. Practic, cu cât numărul lor este mai mare, cu atât va crește și cererea de energie, iar durata de viață a acumulatorului va scădea. În general, o baterie auto poate să funcționeze optim timp de aproximativ 4-5 ani, în funcție de calitatea oferită de producător. Dacă mașina este utilizată preponderent la drum lung, unele baterii pot rezista chiar 6-7 ani. În schimb, o utilizare predominant urbană a mașinii reduce considerabil perioada de încărcare a bateriei, ceea ce o împiedică să se regenereze complet. O baterie menținută frecvent într-o stare de încărcare parțială se va deteriora mai repede din cauza fenomenului de sulfatare, care afectează capacitatea de stocare a energiei.

Ce este o baterie descărcată

Bateria este o componentă esențială a sistemului electric al mașinii, fiind responsabilă pentru alimentarea motorului la pornire și pentru funcționarea sistemelor electrice și electronice. O baterie descărcată este un termen folosit pentru a descrie un acumulator care mai păstrează un minimum de energie reziduală, insuficientă, însă, pentru a putea porni motorul mașinii. Dacă bănuiești că bateria este descărcată poți încerca să pornești mașina folosind cabluri sau un redresor pentru a o reîncărca. Dacă reușești să repornești motorul, acesta ar trebui să funcționeze normal, însă este recomandat să identifici cauza descărcării și să iei măsuri pentru a preveni repetarea situației. În timp, bateriile își pierd capacitatea de a reține încărcarea din cauza îmbătrânirii, utilizării frecvente sau expunerii la temperaturi extreme, conform All Star Batteries. Principalele semne ale unei baterii descărcate sunt mașina „pornește greu”, farurile luminează mai slab decât de obicei sau pâlpâie la pornirea motorului, sistemele electrice nu funcționează corespunzător sau se aude un zgomot de click-uri rapide când răsucești cheia contact. În plus, în bord se va aprinde martorul de avertizare dedicat.

Ce este o baterie „moartă”

Pe de altă parte, o baterie „moartă” este acea baterie care nu mai are deloc energie reziduală și nu poate fi pornită cu cabluri și nici reîncărcată. Când o baterie moare, acest lucru se întâmplă de obicei brusc, fără prea multe semne de avertizare. Uneori pot apărea simptome precum lipsa alimentării electrice, lipsa reacției la răsucirea chei în contact sau absența luminilor, însă nu este obligatoriu. O baterie „moartă” este de regulă cauzată de un sistem de încărcare defect, de perioade foarte lungi în care mașina nu este folosită sau de condiții meteorologice extreme. Dacă acumulatorul este complet descărcată, pornirea sau reîncărcarea acestuia nu vor avea nici un efect. Singura soluție este înlocuirea bateriei vechi cu una nouă. Este esențial să te asiguri că noua baterie este compatibilă cu mașina ta și că are capacitatea necesară pentru a alimenta toate sistemele electrice cu care este dotat automobilul.

Ce ai nevoie ca să pornești o mașină cu bateria descărcată

Iată de ce vei avea nevoie ca să poți să pornești o mașină a cărei baterie s-a descărcat:

Manualul mașinii. Este recomandat să începi cu manualul de utilizare al vehiculului, în care vei găsi instrucțiuni specifice pentru pornirea cu cabluri, mai ales dacă bateria este amplasată într-un loc atipic sau dacă mașina folosește un sistem electric diferit de standardul de 12 volți.

Cabluri de pornire. Este util să ai mereu în portbagaj o pereche de cabluri de pornire. Dacă nu ai, cumpără un set de 3-6 metri lungime, de preferat mai groase, care sunt mai eficiente. Grosimea este indicată printr-un număr de „gauge”, iar cu cât acesta este mai mic, cu atât cablul este mai gros. Asigură-te că izolația nu este ruptă și că bornele bateriei nu sunt ruginite.

O mașină cu bateria funcțională. Dacă nu ai un starter portabil, ai nevoie de un alt vehicul pentru a alimenta bateria moartă. Cele două vehicule trebuie să aibă aceeași tensiune a sistemului electric. Majoritatea au 12 volți, dar vehiculele electrice, hibride sau unele modele diesel pot funcționa diferit, așa că verifică manualul, relatează Firestone.

Starter portabil. Un starter portabil este ideal dacă vrei să repornești bateria fără ajutorul unui alt vehicul. Este o soluție rapidă și sigură, mai ales în situațiile în care nu ai pe cineva în apropiere.

Mănuși și ochelari de protecție. Este recomandat să-ți protejezi mâinile și ochii, deoarece bateriile pot produce scântei sau pot elimina vapori acizi. Scoate bijuteriile de pe mâini înainte de a te apuca de lucru.

Materiale pentru curățarea bornelor (opțional). Dacă bornele bateriei sunt murdare sau corodate, curăță-le înainte de a conecta cablurile. Vei avea nevoie de mănuși, bicarbonat de sodiu, apă, o perie de sârmă, o cârpă și vaselină.

Cum pornești o mașină cu cabluri

Dacă ai la dispoziție un set de cabluri și un alt vehicul funcțional, poți porni mașina urmând pașii de mai jos:

  • Pregătește materialele. Curăță bornele dacă este necesar și deconectează toate dispozitivele inutile din mașină, cum ar fi încărcătorul de telefon.
  • Apropie mașinile în siguranță. Vehiculul funcțional trebuie parcat aproape de cel cu bateria moartă, dar fără să se atingă. Oprește ambele motoare și trage frâna de mână.
  • Conectează cablurile corect. Înainte de a începe, trebuie să conectezi corect cablurile de pornire la cele două baterii. Iată cum faci asta:
    • Prinde clema roșie pe borna pozitivă (+) a bateriei funcțională.
    • Prinde cealaltă clemă roșie pe borna pozitivă (+) a bateriei descărcată.
    • Prinde clema neagră pe borna negativă (–) a bateriei descărcată.
    • Prinde cealaltă clemă neagră pe o suprafață metalică, nevopsită, de pe blocul motor al mașinii cu bateria bună (pentru împământare și evitarea scânteilor).
  • Pornește mașina cu bateria funcțională. Las-o să meargă câteva minute pentru a încărca bateria moartă. Cu cât bateria este mai descărcată, cu atât va fi nevoie de mai mult timp ca mașina funcțională să ruleze la ralanti, mai precizează sursa citată anterior.
  • Încearcă să pornești mașina cu bateria descărcată. Dacă nu pornește, verifică dacă toate cablurile sunt bine fixate și mai așteaptă câteva minute.
  • Scoate cablurile în ordine inversă. Odată ce mașina cu bateria descărcată a pornit, trebuie deconectate cablurile de pornire. Iată cum faci asta:
    • Scoate clema neagră de pe partea metalică a blocului motor al mașinii bune.
    • Scoate clema neagră de pe bateria descărcată.
    • Scoate clema roșie de pe bateria descărcată.
    • Scoate clema roșie de pe bateria bună.
  • Lasă motorul pornit timp de 20-30 de minute pentru a da alternatorului timp să reîncarce bateria. Dacă este posibil, ia în considerare calcul o plimbare cu mașina, în loc să o lași să ruleze la ralanti.

Cum pornești o mașină cu un starter portabil

Un bărbat încearcă să încarce bateria mașinii cu un starter portabil
Un bărbat încearcă să încarce bateria mașinii cu un starter portabil Foto:Shutterstock.com

În cazul în care nu ai la dispoziție un alt vehicul, un starter portabil este un instrument extrem de util pentru a porni o mașină cu bateria descărcată. Procesul este asemănător și presupune parcurgerea următorilor pași:

  • Conectează starterul portabil. Prinde clema roșie pe borna pozitivă (+) a bateriei descărcată și clema neagră pe o suprafață metalică nevopsită, la fel cum ai proceda în cazul pornirii cu un alt vehicul.
  • Pornește starterul. Urmează instrucțiunile producătorului pentru dispozitivul tău specific.
  • Pornește mașina. Odată ce starterul este conectat și pornit, încearcă să pornești motorul. Dacă pornește, lasă-l să funcționeze la ralanti 20-30 de minute pentru a reîncărca bateria. Apoi deconectează starterul portabil în aceeași ordine în care l-ai conectat, începând cu clema neagră.

Cum pornești o mașină prin împingere

Dacă nu ai la dispoziție un alt vehicul și nici un starter portabil poți încerca să pornești mașina cu bateria descărcată prin împingere
Dacă nu ai la dispoziție un alt vehicul și nici un starter portabil, poți încerca să pornești mașina cu bateria descărcată prin împingere Foto: Shutterstock.com

Dacă nu ai la dispoziție un alt vehicul și nici un starter portabil, poți încerca să pornești mașina cu bateria descărcată prin împingere, însă doar dacă este vorba despre o mașină dotată cu cutie de viteze manuală. Iată ce trebuie să faci:

  • Pune contactul, cuplează cutia de viteze în treapta a doua și ține ambreiajul apăsat.
  • Dezactivează frâna de mână și lasă mașina să capete viteză.
  • Dacă ești pe o pantă, mașina se va mișca singură. Dacă nu, roagă pe cineva să te ajute să împingă mașina.
  • Când automobilul atinge o viteză de circa 15 km/h, eliberează brusc ambreiajul.
  • În acel moment, vei simți o smucitură, iar motorul ar trebui să pornească.
  • Dacă mașina a pornit, las-o să funcționeze în jur de 20 de minute pentru a reîncărca bateria complet.

Atenție! Pornirea frecventă prin împingere poate afecta catalizatorul. Dacă această situație se repetă este recomandat să cumperi o baterie nouă. De asemenea, nu încerca niciodată să aplici această metodă pe o mașină cu transmisie automată, notează Carleasing.co.uk.

Foto:Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.