Viziunea civilizaționistă a MAGA a reușit să schimbe fundamental direcția de politică externă americană 

O analiză comparativă față de prima strategie de securitate, publicată în anul 2017, reliefează, înainte de orice, tendința populistă, de extremă dreapta, care a consolidat facțiunea MAGA a Partidului Republican în ultimii opt ani. Dacă în primul mandat al lui Trump, populismul MAGA a fost mai degrabă legat de teme de politică internă (protejarea frontierelor, restricții împotriva migrației, politicile comerciale) și nu a reușit să influențeze în mod covârșitor direcția tradițională de politică externă a SUA, în cel de-al doilea mandat, viziunea izolaționist-civilizaționistă, specifică regimurile populiste autoritare, a devenit o caracteristică de politică externă a MAGA. 

În comparație cu prima strategie, noul document este semnificativ mai scurt (29 de pagini față de 55 de pagini) și mult mai concentrat pe prioritățile ideologizate ale MAGA, care restrâng semnificativ sfera a ceea ce SUA definesc ca fiind interesele sale naționale vitale.

Spre exemplu, printre interesele americane fundamentale se numără și dorința de sprijin pentru „aliații noștri în menținerea libertății și securității Europei, restabilind însă în același timp încrederea în sine a civilizației europene și identitatea occidentală”. Războiul cultural al lui Donald Trump împotriva secularismului UE este anunțat astfel încă de la începutul documentului.

SUA, sub dominația politică a acestei facțiuni, anunță în același timp că renunță la ordinea internațională bazată pe regulile liberale, care a fost principala paradigm[ americană de politică externă, de la terminarea Războiului Rece și propune reîntoarcerea la viziunea realistă, a balanței de putere, care insistă că Statele Unite ar trebui să se implice mai puțin în lume și să o facă doar în acele zone în care activitățile „altor state amenință direct interesele noastre”. 

Paradoxul constă în faptul că noua strategie de securitate națională reorientează preponderent Statele Unite către emisfera vestică și revine la vechea doctrină Monroe, căreia îi adaugă un „corolar Trump”, asumând în esență o prezență americană neoimperialistă în această regiune, care justifică inclusiv intervenția armată în scopul dominației regionale. Această direcție de politică externă contrazice predispoziția către nonintervenționism în afacerile altor națiuni, principiu la care aceeași strategie aderă la pagina 9.

Documentul lui Trump introduce și el conceptul de „pace prin forță”, o expresie mai degrabă neclară în retorica politică americană. 

Deși a fost folosită, de-a lungul istoriei, de ambele partide politice, după cum explică Cato Institute, ea a fost utilizată mai des de către republicanii radicali  pentru a-i ataca pe democrații liberali, considerându-i imprudenți, prea grăbiți să trimită trupe la război și prea incompetenți pentru a le conduce spre victorie.

Lupta împotriva migrației, mai importantă decât amenințarea rusească 

Pentru regiunea Americilor, Trump identifică trei mari amenințări, împotriva cărora ar fi justificată forța armată: migrația, drogurile și criminalitatea. Migrația în masă este considerată, în noua strategie de securitate, a fi principala amenințare externă la adresa Statelor Unite – mai mult decât China, Rusia sau terorismul. Preocuparea față de migrația ilegală a fost o temă-cheie și în timpul mandatului Trump 1.0.

Documentul  subliniază dorința de a contracara influența Chinei în emisfera vestică, așa cum ar fi eliminarea acesteia din porturile latino-americane și din alte infrastructuri critice și limitarea angajamentului său economic în regiune. 

Documentul recomandă pragmatismul și respinge îndemnul adresat altor state de a adopta „schimbări democratice sau sociale care diferă mult de tradițiile și istoria lor”. Practic, vorbim despre o renunțare la cea mai importantă politică de soft power american, de la terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, și anume, promovarea valorile democratice în lume ca instrument de persuasiune diplomatică, doleanță regăsită frecvent în școala neorealistă a relațiilor internaționale, care critică „ipocrizia” liberalilor.

În plus, noua strategie respinge principiile multilateralismului instituționalizat și al UE, care este tratată ca un actor ostil. De asemenea, critică comerțul liber și globalismul, un concept peiorativ cu care este etichetat internaționalismul liberal, regăsit frecvent în școala de gândire rusească a relațiilor internaționale. 

„Apărăm drepturile suverane ale națiunilor, ne opunem incursiunilor care subminează suveranitatea de către cele mai intruzive organizații transnaționale și dorim reformarea acestor instituții, astfel încât acestea să ajute mai degrabă decât să împiedice suveranitatea individuală și interesele americane viitoare”, se arată în noul document. 

Dorința de retragere a hegemonului din lume este anunțată la pagina 12: „Zilele în care Statele Unite susțineau întreaga ordine mondială ca Atlas s-au terminat. Printre numeroșii noștri aliați și parteneri se numără zeci de națiuni bogate și sofisticate care trebuie să-și asume responsabilitatea principală pentru regiunile lor și să contribuie mult mai mult la apărarea colectivă. Președintele Trump a stabilit un nou standard global prin angajamentul de la Haga, care obligă statele NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare și pe care aliații noștri NATO l-au aprobat și trebuie să îl respecte acum”, precizează noua strategie. 

De la rivalitate sistemică, la cooperare pragmatică cu marile puteri

În fapt, noua strategie se îndepărtează de accentul pus pe rivalitatea dintre marile puteri, care caracteriza prima strategie a lui Trump, în care China și Rusia doreau „să modeleze o lume antitetică valorilor și intereselor Statelor Unite” și propune o abordare conciliantă și tranzacțională față de rivalii tradiționali ai SUA. 

„America first”, așa cum a fost denumită strategia din timpul primul său mandat, chiar dacă impunea un ton naționalist pentru anumite teme de politică internă și a eliminat în același timp „schimbările climatice” ca amenințare națională, încă dorea să apere ordinea liberală internațională, condusă de SUA, iar China și Rusia era catalogate drept „puteri revizioniste” care doreau să distrugă această ordine. 

„Rusia urmărește să slăbească influența Statelor Unite în lume și să ne despartă de aliații și partenerii noștri. Rusia consideră Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și Uniunea Europeană (UE) ca fiind amenințări. Rusia investește în noi capacități militare, inclusiv în sisteme nucleare, care rămân cea mai semnificativă amenințare existențială pentru Statele Unite, și în capacități cibernetice destabilizatoare. Prin forme modernizate de tactici subversive, Rusia interferează în sfera politică internă a țărilor din întreaga lume. Combinația dintre ambiția Rusiei și capacitățile militare în creștere creează o frontieră instabilă în Eurasia, unde riscul unui conflict din cauza unei erori de calcul din partea Rusiei este în creștere”, stabilea strategia națională de securitate a lui Donald Trump, din anul 2017. 

În schimb, noua strategie adoptă un ton mult mai împăciuitorist față de cei doi rivali autoritari ai SUA, propunând o politică de „gestionare a relațiilor europene cu Rusia” și de „reechilibrare a relațiilor economice ale Americii cu China”. 

Acesta este și motivul pentru care purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat noile schimbări de orientare strategică ale Casei Albe drept „ajustările pe care le observăm și care sunt în mare parte în concordanță cu viziunea noastră”. 

În privința Chinei, această superputere de la Răsărit este menționată mai degrabă ca o economie de mare succes, care s-ar fi îmbogățit în mare parte din cauza a „trei decenii de presupuneri eronate ale Americii despre China” și nu mai este catalogată drept o amenințare globală pentru SUA. 

Noua strategie accentuează ideea că „președintele Trump a inversat singur mai mult de trei decenii de presupuneri eronate ale Americii cu privire la China: și anume, că prin deschiderea piețelor noastre către China, încurajarea companiilor americane să investească în China și externalizarea producției noastre către China, am facilita intrarea Chinei în așa-numita ordine internațională bazată pe reguli. Acest lucru nu s-a întâmplat. China a devenit bogată și puternică și și-a folosit bogăția și puterea în avantajul său considerabil. Elitele americane – de-a lungul a patru administrații succesive ale ambelor partide politice – au fost fie dispuse să faciliteze strategia Chinei, fie au negat-o”. 

În ceea ce privește Taiwanului, documentul afirmă că „descurajarea unui conflict asupra Taiwanului, în mod ideal prin menținerea superiorității militare, este o prioritate” și că SUA „nu susțin nicio schimbare unilaterală a statu-quoului în Strâmtoarea Taiwan”, anterior, SUA au declarat că se opun oricărei schimbări unilaterale a statu-quoului.

Care este noua viziune a SUA asupra Europei. Kremlinul se declară mulțumit 

Cuvântul „Europa” este menționat de 48 de ori în strategie.  Sprijinul administrației americane pentru relația transatlantică nu se mai bazează însă pe promovarea principiilor democrațiilor liberale pe ambele maluri ale Atlanticului, ci este condiționat de o aliniere ideologică completă la ideologia MAGA. Spre deosebire de toate strategiile de securitate anterioare, documentul din 2025 conține foarte puține critici la adresa Rusiei, care nu este menționată deloc ca o potențială amenințare. În schimb, Casa Albă lansează critici grave instituționalismului UE. Statele Unite intenționează să blocheze politica ușilor dechise a NATO, care a funcționat încă de la fondarea acestei organizații militare, în anii ’50, și să pună capăt percepției ca alianță în perpetuă expansiune. Casa Albă solicită Europei „să își asume responsabilitatea principală pentru propria apărare”. 

Documentul afirmă că negocierea „încetării rapide a ostilităților în Ucraina” este în interesul fundamental al SUA, dar precizează că SUA „se află în dezacord cu oficialii europeni care au așteptări nerealiste în ceea ce privește războiul, aflați la conducerea unor guverne minoritare instabile, multe dintre acestea încălcând principiile de bază ale democrației pentru a suprima opoziția”. Strategia adoptă o poziție neutră între aliații tradiționali ai Americii din Europa și Moscova, afirmând, în scenariul cel mai optimist, că „gestionarea relațiilor europene cu Rusia va necesita un angajament diplomatic semnificativ din partea SUA”. 

Spre deosebire de toate strategiile SUA din 2001 până în prezent, documentul nu mai pune accentul pe descurajare ca piatră de temelie a politicii față de Rusia. În schimb, Casa Albă dorește dezamorsarea conflictului, reducerea tensiunilor și încurajarea canalelor diplomatice.

Mai mult, strategia dedică cele mai semnificative critici Europei, din perspectiva populist-civilizaționistă, afirmând că problemele sale economice sunt „eclipsate de perspectiva reală și mai dură a dispariției civilizației”. Această poziționare poate fi și o trimitere la discursul vicepreședintelui JD Vance la Conferința de securitate de la München de la începutul acestui an, precum și la un articol al Departamentului de Stat pe Substack, în care explică de ce SUA au nevoie de aliați civilizaționali în Europa de Vest.  

Articolul acuză guvernele europene că au trădat Occidentul prin adoptarea multiculturalismului și a secularismului și descrie modul în care instituțiile occidentale ale democrației liberale, dreptului internațional și guvernanței pluraliste au devenit arme într-o campanie „împotriva civilizației occidentale înseși”. Pentru America, Europa este acum principala amenințare la adresa supraviețuirii Occidentului.

De reamintit că, în timpul ultimelor decenii, „civilizaționismul”, un discurs politic care utilizează o clasificare în mare parte religioasă a popoarelor pentru a defini identitatea națională, a devenit o componentă semnificativă a retoricii populiste. Partidele populiste, din multe părți ale lumii, din India, Turcia, Pakistan, Israel, Ungaria, Polonia și până în Brazilia, precum și partidele populiste din Europa, au obținut succesul politic și electoral folosind retorica civilizaționistă.

În paradigma rusească a relațiilor internaționale, abordarea civilizaționistă prezintă o importanță aparte și poziționează „unicitatea Rusiei și valorile sale tradiționale” în opoziție cu cele ale Europei de Vest, aflată în decădere morală din cauza progresismului. Rusia se prezintă drept un stat-civilizație. 

La reuniunea Clubului Valdai din octombrie 2023, de pildă, președintele Putin a definit Rusia ca un stat-civilizație unic: „În conceptul de politică externă al Rusiei, țara noastră este caracterizată ca un stat-civilizație original. Acest lucru… reflectă modul în care înțelegem nu numai propria noastră dezvoltare, ci și principiile fundamentale ale ordinii internaționale, care sperăm că vor prevala”. 

Putem observa astfel că doctrina de securitate Trump 2.0 preia masiv și ea retorica civilizaționistă, pe care o percepe ca fiind în opoziție cu secularismul european, la fel ca regimul de la Kremlin. Această nouă abordare de politică externă este cea mai semnificativă cale de atac culturală comună a Rusiei și SUA asupra Europei. 

Prioritatea strategiei americane de „cultivare a rezistenței față de traiectoria actuală a Europei în cadrul națiunilor europene” poate fi citită în linia intenției Washingtonului de a sprijini partidele de extremă dreapta, populiste și „patriotice” pe care inclusiv Moscova pariază că tot ele vor submina guvernele europene. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.