De Cristina Scortariu,

Tânăra, fostă angajată a Primăriei din localitatea natală, în funcţia de referent agricol, a fost găsită vinovată de magistraţii suceveni că şi-a ucis pruncul pe care abia îl născuse după care şi l-a ascuns într-o pungă de plastic pe care a ascuns-o în dulap.
Fapta s-a petrecut în dimineaţa zilei pe 26 aprilie 2011, când femeia a adus pe lume o fetiţă de 3,2 kg. Localnica a adus pe lume bebeluşul în WC-ul din curtea căminului cultural din localitate, acolo unde poliţiştii au găsit şi placenta.
Mamă a unei fetiţe în vârstă de 8 ani, Elena este acuzată că i şi-a omorât bebeluşul prin asfixiere, pe care l-ar fi băgat într-o pungă de plastic şi l-a ascuns într-un dulap, în casă. Pe toata durata anchetei, femeia a susţinut că a fost un avort spontan, dar medicii legişti au constatat că a născut la termen.
Potrivit anchetatorilor, în urma efectuării necropsiei s-a stabilit că copilaşul a fost născut viu, decesul acestuia survenind în urma asfixierii.