„Eu voi fi nominalizata partidului meu”, a declarat Clinton într-un interviu pentru CNN. Cursa „s-a încheiat deja, în fapt. Nu am cum să nu fiu” nominalizată, a apreciat ea. Sanders este supus unor presiuni să accepte înfrângerea, după ce Donald Trump a devenit prezumtivul candidat al republicanilor.

Cu toate acestea, senatorul din Vermont a promis să continue lupta până la Convenţia Partidului Democrat, în vară. Hillary Clinton are, totuși, un avans confortabil în privinţa numărului de delegaţi. Liderii democrați sunt îngrijorați acum de unitatea partidului, după ce au avut loc cicniri între oficiali și susținători ai lui Sanders la o convenție organizată în Nevada, la sfârșitul săptămânii trecute.

În ceea ce îl privește pe Donald Trump, prezumtivul candidat al republicanilor, Hillary Clinton a afirmat că aceasta nu este în măsură să fie preşedintele Statelor Unite.

Fosta Primă Doamnă a amintit de miliardarului de a interzice musulmanilor să intre pe teritoriul Statelor Unite, îndemnul acestuia ca Washingtonul să facă un pas înapoi în NATO şi comentariile negative despre Guvernul Marii Britanii, „cel mai apropiat aliat” al Statelor Unite, a subliniat ea. Clinton a mai declarat că Trunp este „periculos” şi a afirmat că nu se poate avea încredere în el situaţii sensibile privind securitatea naţională precum operaţiunea în care a fost eliminat Osama ben Laden.

 

Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
PARTENERI - GSP.RO
Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
BOMBĂ! Porecla pe care a primit-o Rocsana Marcu în Anglia. Ce au scris jurnaliștii britanici despre fosta vedetă TV
Playtech.ro
BOMBĂ! Porecla pe care a primit-o Rocsana Marcu în Anglia. Ce au scris jurnaliștii britanici despre fosta vedetă TV
Un tânăr de 20 de ani a stat o noapte întreagă lângă prietenul său mort, după un accident cumplit în Constanţa
Observatornews.ro
Un tânăr de 20 de ani a stat o noapte întreagă lângă prietenul său mort, după un accident cumplit în Constanţa
Horoscop 19 septembrie 2021. Gemenii ar trebui să se adapteze la ce apare și să lase deoparte planurile pe care le au în minte
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2021. Gemenii ar trebui să se adapteze la ce apare și să lase deoparte planurile pe care le au în minte
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Știrileprotv.ro
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor