Alunecarea de teren s-a produs pe DN 67 km151+150m, în oraşul Horezu. „Din cauza unei alunecări de teren, mai multe pietre au ajuns pe partea carosabilă, blocând un sens de mers. Se circulă alternativ, prin dirijare”, a transmis Centrul Infotrafic al Poliției Române vineri seară, 13 ianuarie.

Ca urmare a deplasării în teren a echipajelor de poliţie, s-au dispus mai multe măsuri.

Astfel, s-a luat măsura închiderii temporare a benzii de circulaţie pe sensul Târgu Jiu – Rm. Vâlcea între km 151+070m și 151+180m. Circulaţia pe sensul Tg. Jiu – Rm. Vâlcea se va realiza pe contrasens, dirijată prin indicatoare, balize şi parapet lestabil, iar circulaţia pe direcţia Rm. Vâlcea – Tg. Jiu se va realiza prin parcarea adiacentă a acestui sens (vechiul DN 67), dirijată prin indicatoare, balize şi parapet lestabil.

De asemenea, a fost realizată semnalizarea rutieră temporară de către SDN Vâlcea, urmând să fie completată sâmbătă. Zona va fi monitorizată de poliţişti din cadrul Poliţiei Horezu şi de lucrătorii din cadrul SDN Vâlcea – District Horezu.

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro

Ce avere deține Clara Chia Marti, iubita lui Pique. Provine dintr-o familie de miliardari
Viva.ro

Preț uriaș cerut pentru o garsonieră de 16 mp, cu toaleta "în dulap", în Cluj-Napoca
Observatornews.ro
Preț uriaș cerut pentru o garsonieră de 16 mp, cu toaleta "în dulap", în Cluj-Napoca
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Știrileprotv.ro
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Cât costă geanta de lux cu are s-a afișat Carmen Iohannis în vizita din Emiratele Arabe. Prețul este uriaș
FANATIK.RO

Tragedia care a lovit familia Becali. Victor nu-şi explică decesul suspect: "Da, a fost găsită moartă în piscină. Nu intra niciodată singură"
Orangesport.ro

Zodii care se confruntă cu probleme la finalul lunii martie. Nativii Balanță, printre cei vizați
Unica.ro

Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
HOROSCOP

La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE