Autocar cu mineri, izbit de un Audi pe contrasens

Accidentul s-a produs sâmbătă dimineață pe DN 67, în localitatea Meriș. Conform publicației restartnews.ro, un autoturism înmatriculat în Mehedinți a intrat în coliziune cu un autocar. Din primele informații, șoferul mașinii ar fi adormit la volan, pierzând controlul direcției, intrând pe contrasens și provocând impactul frontal.

În urma accidentului, șoferul din Audi și o femeie din autocar au fost răniți și transportați la spital.

La fața locului au intervenit echipaje de salvare, care au acordat primul ajutor victimelor. De asemenea, polițiștii fac cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Accidentul din Meriș a fost raportat către ITM

În autocarul implicat în accident se aflau mineri care se deplasau către schimbul de lucru. De altfel, femeia rănită este o salariată a Complexului Energetic Oltenia.

Ea a fost preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pentru investigații și îngrijiri medicale.

Complexul Energetic Oltenia a transmis că monitorizează cu atenție evoluția stării de sănătate a femeii și acordă sprijinul necesar, accidentul fiind raportat la ITM.

„În data de 30 mai 2026, în jurul orei 05:30, în localitatea Meriș, județul Mehedinți, un mijloc de transport care asigura transportul salariaților Complexului Energetic Oltenia a fost implicat într-un accident rutier.

Din primele informații, în urma accidentului a rezultat o victimă, respectiv o salariată a Complexului Energetic Oltenia, aceasta fiind preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pentru investigații și acordarea îngrijirilor medicale necesare.

Cauzele și împrejurările producerii evenimentului urmează să fie stabilite de către instituțiile și organele competente, în urma verificărilor desfășurate. Complexul Energetic Oltenia monitorizează cu atenție evoluția stării de sănătate a salariatei și acordă sprijinul necesar. Evenimentul a fost comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinți, conform procedurilor legale în vigoare”, au transmis reprezentanții Complexului Energetic Oltenia într-un comunicat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.