Incident între un avion rusesc Su-35 și o dronă franceză Reaper

Incidentul a avut loc în contextul tensiunilor dintre Rusia și țările din Occident, unde libertatea navigației aeriene și maritime constituie o problemă de strategie. De la începutul războiului din Ucraina, au avut loc mai multe interacțiuni între avioanele rusești și cele occidentale.

Sebastien Lecornu, ministrul francez al apărării, a anunțat că avionul de vânătoare Su-35 a trecut de trei ori la rând pe lângă drona franceză MQ-9, existând riscul pierderii controlului.

Întâlniri tot mai frecvente în aer

Forțele franceze efectuează constant misiuni în această zonă pentru a asigura respectarea dreptului internațional și menținerea stabilității, în scopul protejării intereselor strategice în Marea Mediterană.

În urma incidentului, Franța și-a subliniat angajamentul de a proteja dreptul la liberă circulație în spații comune. Evenimentul arată, încă o dată, importanța dialogului militar organizat pentru a evita escaladarea necontrolată.

Întâlnirile dintre dronele MQ-9 Reaper și avioanele de luptă rusești Su-35 au devenit mai frecvente în ultima perioadă, mai ales în spațiul aerian sirian și deasupra Mării Negre.

Spre exemplu, pe 14 martie 2023, un Su-35 s-a ciocnit de elicea unui Reaper american, drona prăbușindu-se în Marea Neagră.

Amintim că, în martie 2023, Armata SUA a publicat imagini cu incidentul dintre drona MQ-9 Reaper și avioanele rusești de luptă deasupra Mării Negre, deci situația nu este deloc calmă în regiune.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.