„Ca parte a convoiului de echipamente din Marele Război Patriotic, la parada trupelor garnizoanei Habarovsk au participat legendarele tancuri T-34, IS-3, ISU-152 și lansatoarele de rachete BM-13 Katiușa. Coloana a fost condusă de eroul Federației Ruse, colonelul Azatbek Omurbekov”, a transmis Ministerul rus al Apărării.

Distins cu medalia de „Erou al Rusiei”, „pentru curajul și eroismul arătat în timpul îndeplinirii datoriei militare”, după ce s-a întors rănit de pe front, Omurbekov a fost comandantul „călăilor” de la Bucha. El a condus Brigada 64 Motorizată.

Omurbekov a fost cel care a dat ordinele de a ucide civili în timpul ocupației temporare a regiunii Kiev, în 2022, au susținut ucrainenii. El a fost acuzat că a comandat și supravegheat atrocitățile din regiune, a relatat portalul TSN.

La Bucha se afla una dintre gropile comune cu sute de civili uciși în luna aprilie a anului trecut, descoperită după ce orașul ocupat de trupele ruse a fost eliberat.

În total, 3.100 de persoane au luat parte parada de Ziua Victoriei, de la Habarovsk.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.