Poliția din Montreal a fost chemată în jurul orei 23.30, duminică, după un apel legat de două persoane care au intrat într-o casă aflată în construcție, situată la intersecția avenuelor Jean-Bourdon și Antoine-Berthelet din cartierul Ahuntsic-Cartierville. Suspecții sunt căutați de poliție, dar nu au fost făcute arestări, a spus un purtător de cuvânt.

Incendiul a deteriorat aproape complet casa care era în construcție. Cotată la 20 de milioane de dolari, locuința de lux este deținută de cofondatorul MindGeek, Feras Antoon, iar poliția din Montreal suspectează incendiul a fost pus intenționat.

pornhub3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Peste 80 de pompieri au acționat pentru stingerea flăcărilor, timp de trei ore.

Agentul imobiliar Joseph Montanaro a declarat luni dimineață că daunele au fost „foarte mari” și că „toată lumea este în stare de șoc”.

Construcția casei a provocat controverse în cartier, după ce au fost tăiați aproximativ 200 de copaci pentru a-i face loc. O casă din apropiere a fost evacuată duminică seara ca măsură de precauție, în timp ce pompierii au încercat să stingă focul, potrivit poliției.

Începe declinul marilor orașe? Avertismentul unui reputat cercetător: „Așa cum a prezis H.G. Wells, aici vor locui elitele, servitorii lor și cei fără copii”
Recomandări

Nu au fost raportate victime, iar incendiul este încă în curs de anchetă.

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro

Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro

ANIMAȚIE: Accidentul feroviar din Galați: Rănită grav, Gina s-a stins după ce inima i s-a oprit de 5 ori. Fiul ei, dărâmat de durere, a povestit ultima lor conversație
Observatornews.ro
ANIMAȚIE: Accidentul feroviar din Galați: Rănită grav, Gina s-a stins după ce inima i s-a oprit de 5 ori. Fiul ei, dărâmat de durere, a povestit ultima lor conversație
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Știrileprotv.ro
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Produsele pe care Lidl le bagă la raft de luni, 27 martie. Le găsiți în toată țara și au super reduceri
FANATIK.RO

Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscopul săptămânii 27 martie – 2 aprilie. Câștiguri neașteptate pentru nativii Pești. Previziuni pentru toate zodiile
Unica.ro

Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
HOROSCOP

Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!