„Intervenţia este necesară în zonele unde pacientul are arsuri profunde. Acum i se face şi o bronhoscopie. În legătură cu al doilea pacient, nu s-a stabilit dacă va fi operat din nou. Ambii pacienţi, care au arsuri pe 40 la sută din suprafaţa corpului, sunt în stare stabilă şi rămân sub supraveghere medicală. Prognosticul este rezervat, în special la pacientul cu arsuri profunde”, a precizat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Adrian Stănculeam potrivit Mediafax.
Militarul căruia i se va face, luni, transplant de piele este căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, în vârstă de 47 de ani.
Celălalt supravieţuitor internat la Spitalul de Arşi este maistrul militar cls. I Valentin Bora, în vârstă de 41 de ani.
Cei doi au fost aduşi la Spitalul de Arşi sâmbătă seară şi au fost deja operaţi pentru fracturile suferite în urma accidentului.
Corneliu-Gabriel Titiana a fost adus primul, intubat. „Avea traumatism facial şi arsură grad II B3 în special în zona toracică şi abdominală şi mai puţin la membrele inferioare. A fost dus direct în sală, fiind operată fractura de piramidă nazală. Totodată, a fost realizată toaleta leziunilor provocate de arsură şi a fost realizată o incizie de decompresiune. Toată intervenţia a durat mai bine de două ore”, a precizat sâmbătă dimineaţă directorul medical al Spitalului de Arşi, dr. Cristian Niţescu.
Despre Valentin Bora, medicul a spus că avea arsuri mai superficiale, grad III cam 5-7 la sută, restul fiind intermediare. „A venit şi cu o fractură la antebraţ, treimea inferioară. A fost operată fractura şi apoi am făcut toaleta leziunilor provocate de arsuri”, a precizat dr. Niţescu.
Elicopterul militar care s-a prăbuşit vineri, în jurul orei 10.50, într-o zonă împădurită aflată între localităţile Laslea, Mălâncrav şi Iacobeni din judeţul Sibiu, aparţinea Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii. Opt militari din aparatul de zbor au murit, iar cei doi supravieţuitori au preluaţi de un elicopter SMURD şi duşi iniţial la un spital din Târgu Mureş.

Regizorul transmisiunii, criticat pentru imaginile din cazul Eriksen! Ce a putut filma: „Lipsă de umanitate! Trebuie dat afară imediat”
PARTENERI - GSP.RO
Regizorul transmisiunii, criticat pentru imaginile din cazul Eriksen! Ce a putut filma: „Lipsă de umanitate! Trebuie dat afară imediat”
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Playtech.ro
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Observatornews.ro
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
HOROSCOP
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
Cum a fost salvat Christian Eriksen. Medicul naţionalei Danemarcei a dezvăluit intervenția miraculoasă
Știrileprotv.ro
Cum a fost salvat Christian Eriksen. Medicul naţionalei Danemarcei a dezvăluit intervenția miraculoasă
Apare o super forţă în Liga 1. Dragomir, uluit: ”Va fi numărul 1 detaşat”. Un nume uriaşă urmează să preia echipa. EXCLUSIV
Telekomsport
Apare o super forţă în Liga 1. Dragomir, uluit: ”Va fi numărul 1 detaşat”. Un nume uriaşă urmează să preia echipa. EXCLUSIV
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
Urmărește cel mai nou VIDEO