Crinel Nicu Grosu, 46 de ani, a fost numit vineri, 5 septembrie, noul șef al Corpului de Control al premierului Ilie Bolojan, a anunțat Guvernul României. Informațiile și pozele cu el sunt inexistente la o primă căutare pe Google.
Potrivit CV-ului transmis presei de Guvernul condus de Bolojan, Crinel Nicu Grosu a lucrat aproape 20 de ani la Direcția Generală Anticorupție (DGA), în cadrul Ministerului de Interne.
El a absolvit Facultatea de Drept la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza în 2002. Apoi, timp de un an, a făcut studii postuniversitare în relaţii internaţionale la aceeași instituție de învățământ superior.
Între 2005-2007 a făcut masteratul în Relaţii Internaţionale şi Instituţii Europene, tot la Academia Alexandru Ioan Cuza. În fine, în perioada 2014-2016, a mai făcut un master - „Studii aprofundate în domeniul ordinii publice și siguranței naționale”, tot la Academia de Poliție a MAI.
Crinel Nicu Grosu a lucrat mai întâi la Academia de Poliție fiind comandant de pluton (instructor de poliţie), în perioada august 2002-aprilie 2003. Apoi, între mai 2003-noiembrie 2006, a fost făcut ofiţer principal - Serviciul Control la Poliția de Frontieră.
Prima dată a lucrat în cadrul DGA în perioada noiembrie 2006-ianuarie 2014. Acolo a fost ofiţer specialist principal la Direcția Anchete - Serviciul Operaţii, iar printre misiuni a fost planificarea, coordonarea și participarea la activităţi în care se folosesc investigatori sub acoperire.
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/cv-crinel-nicu-grosu-sef-corp-control-bolojan.pdf" title="CV-crinel-nicu-grosu-sef-corp-control-bolojan"]
În februarie 2014, Crinel Nicu Grosu s-a angajat la ANAF, unde a fost consilier superior până în ianuarie 2018.
În paralel, între ianuarie 2017-ianuarie 2018, a revenit la DGA, cu aceleași atribuții. Crinel Nicu Grosu a rămas în DGA până în acest an. În luna iulie, a fost împuternicit șef al Biroului Operativ din cadrul Serviciului Special al DGA, în Ministerul de Interne.
De asemenea, în perioada 2003-2025, Crinel Nicu Grosu a participat la o mulțime de programe de specializare în România și în străinătate (Italia, Austria, Danemarca, Marea Britanie, Serbia, Republica Moldova, Ungaria, Macedonia, Bulgaria). În acest interval, a făcut numeroase cursuri de operațiuni sub acoperire, integritate profesională, investigații financiare și prevenirea corupției.
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu a putut furniza până la momentul publicării acestei știri (ora 21:04) o fotografie cu Crinel Nicu Grosu.
Ziua precedentă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a dezvăluit că au fost eliminate criteriile de numire a şefului Corpului de Control pentru că premierul Bolojan a considerat că erau prea restrictive şi „puteau să limiteze foarte mult posibilitatea de alegere a unei persoane competente”.