Cine este Daniela Pescaru, secretarul de stat invocat de liderii politici ca țap ispășitor când vine vorba de măsuri nepopulare

Comentează
Daniela Pescaru în timp ce stă la un birou. Aceasta poartă un sacou negru cu alb și privește în sus către o persoană.

Daniela Pescaru, secretar de stat la Ministerul Finanțelor, este un personaj discret, dar care are o influență aparte în politicile economice ale Guvernului. Este recunoscută drept o profesionistă, însă, de multe ori, numele său a ajuns în mediul public fără voia ei, aceasta fiind invocată de politicieni, ori găsită țap ispășitor când vine vorba de măsuri nepopulare.

Daniela Pescaru, supranumită „mama bugetelor” sau „noua Gherghina”

Aceasta mai este supranumită „mama bugetelor” sau „noua Gherghina”, de la numele lui Gheorghe Gherghina, datorită influenței sale în distribuția banului public, relatează Cotidianul.

Ea este prezentă la aproape fiecare ședință de Coaliție din ultimii ani, fiind chiar găsită vinovată pentru ideea de a elimina norma de hrană pentru militari și polițiști.

În urmă cu o săptămână, Kelemen Hunor a fost cel care a spus că această propunere a venit din partea Ministerului Finanțelor. Din cauza faptului că Alexandru Nazare nu era în țară, ea l-a înlocuit pe ministrul Finanțelor la ședința Coaliției.

De asemenea, luni, 23 februarie, Sorin Grindeanu, liderul PSD, a făcut în ședința Coaliției o remarcă atunci când Daniela a luat cuvântul.

„Aveți grijă ce spuneți că iar o să aflați că sunteți pusă de PSD și că veniți dvs. cu propuneri de tăieri”, a fost replica liderului PSD, potrivit unor surse politice, scrie Cotidianul.

Un episod controversat a avut loc în 2023, în timpul Guvernului Ciolacu, când în Coaliție s-a discutat despre naționalizarea Pilonului II de pensii. Deși niciun partid nu și-a asumat paternitatea propunerii, Daniela Pescaru a fost găsită „vinovată”.

Pentru amendamentul apărut la pachetul de măsuri fiscale pe care Marcel Ciolacu și-a angajat răspunderea în Parlament în luna septembrie a anului 2023, fostul ministru al Finanțelor, Marcel Boloș, o găsea responsabilă pe Daniela.

„Gândindu-mă la atribuțiile și responsabilitățile pe care le are un secretar de stat, nu știu cum a ajuns să facă amendament”, spunea Marcel Boloș la Antena 3 CNN.

„Nu a fost nicio discuție nici de la PSD, nici de la PNL cu privire la Pilonul II. Eu cu Nicolae Ciucă nu am vorbit vreodată la Coaliție despre Pilonul II”, a fost și replica lui Marcel Ciolacu, potrivit HotNews.

Daniela Pescaru lucrează la Ministerul Finanțelor din 1991

Pescaru lucrează la Ministerul Finanțelor din 1991, iar cariera sa în instituțiile financiare publice a început în 1989, la Ministerul Industriei Metalurgice. A fost pe rând în multiple funcții la Direcția Generală de Programare Bugetară, coordonatoare a Departamentului Buget, până în 2014, când a ajuns să ocupe prima dată funcția de secretar de stat în Guvernul Ponta.

A stat în funcție până în 2019 și a plecat de la minister odată cu căderea Guvernului Orban și a revenit în funcția pe care o ocupă și astăzi în 2021, în Guvernul Ciucă.

Conform CV-ului său de pe site-ul Ministerului Finanțelor, este absolventă a Academiei de Studii Economice din București și a Colegiului Național de Apărare.

Conform ultimei declarații de avere pe care a depus-o în 2024, și aferente anului fiscal 2023, Pescaru are două terenuri intravilane de peste 3.200 mp în Câmpulung, o casă de vacanță în aceeași localitate și un apartament în București de 92 mp.

În ceea ce privește capitolul investițiilor, are titluri de stat în valoare de 833.580 lei la Trezoreria Sectorului 5.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!