Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki a pus la punct un ghid cu ajutorul căruia oricine poate afla dacă există vreo persoană care a votat în numele său şi i-a folosit în acest eventual proces fraudulos codul numeric personal.
APADOR-CH susţine că astfel de potenţiale fraude electorale la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui se pot detecta în câţiva paşi simpli.
- PASUL 1: Aflați care este numărul secției de vot la care ar fi trebuit să votați la referendum. Listele cu secțiile de vot, pe localități, se găsesc aici.
- PASUL 2: Completaţi o cerere după modelul de pe pagina de internet a APADOR-CH.
- PASUL 3: Trimiteți această cerere la Autoritatea Electorală Permanentă, pe adresa de email scrisă în modelul de cerere, pe fax sau prin poștă, cum vă e la îndemână. Ar trebui să primiți un răspuns, în temenul prevăzut de Legea 544, adică 10 zile cu posibilitatea de prelungire până la 30 de zile, dacă răspunsul necesită un volum mare de muncă din partea instituției.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_95fa15ed258d45060421a5266d46101b.jpg)
Viva.ro
E căsătorit de 41 de ani cu Dana Năstase, astfel că puțini o mai știu pe PRIMA SOȚIE a lui Adrian Năstase! Toți au amuțit când au aflat ce face femeia în prezent. Au divorțat după numai un an, iar ea a luat decizia radicală
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_131ced81bbc59cd288fed12106d34346.jpg)
Unica.ro
Imagini rare cu fiica Adrianei Iliescu! Nimeni nu a mai văzut-o de mult, iar azi, la 21 de ani, e studentă și s-a transformat într-o tânără superbă și elegantă!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4caa10817c4befcaf1b1e9b56defdfb.jpg)
Elle.ro
Au spus "DA!" după 25 de ani de relație. Celebrul cuplu s-a căsătorit în cadrul unei ceremonii intime care a avut loc recent. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_101001928214d9566d05533ba52edaf1.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? 😮O știe toată România, e un nume celebru și e inadmisibil ce a pățit la TV: „Băi, ești prea urâtă, nu te putem filma! Și m-au dat acasă, înțelegi? Și veneam plângând la mama…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a8bdc357d17459f03f6afb64b446dc0b.jpg)
Avantaje.ro
Dieta Regelui! La 77 de ani și în plină luptă cu boala agresivă, Regele Charles are o alimentație ieșită din comun. Ce mănâncă într-o zi obișnuită și pe ce NU pune deloc gura? Nutriționistul a analizat dieta sa
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_abdffa50689e1132b1a06d5fe0f0f982.jpg)
Tvmania.ro
Imagini rare din familia lui Alexandru Sautner! Cum arată soția și cei 3 copii ai juratului de la „Chefi la cuțite”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
Adevarul.ro
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_21f9c9bea66ceebbe3eb5b9b2d34d45a.jpeg)
Fanatik.ro
Cristiano Bergodi și-a ieșit din nou din minți! Scandal uriaș după Dinamo – U Cluj 2-1: italianul, ținut cu greu și eliminat!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d036471a7d260b7fca3f313faaaedeec.jpg)
Financiarul.ro
Raportul de la Biroul de Credit poate fi verificat gratuit o dată pe an
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_038474215b212ead7b6c8efa313aa779.jpg)
Elle.ro
Andreea Antonescu face dezvăluiri surprinzătoare despre Andreea Bălan, după ce au rupt legătura. Ce a mărturisit artista: „De ceva timp…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
Viva.ro
Răspunsul lui Ilie Bolojan i-a lăsat mască și pe reporteri. A fost întrebat de partenera lui de viață, Ioana Fâșie, iar ce a urmat a generat un val de reacții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0fb2a5a8f0f8036c57ca23db8880f895.jpg)
TVMania.ro
WOW! Iulia Pârlea a făcut furori pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar imaginile au strâns imediat reacții.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_096717ef348197602b4150f29079dbfa.jpg)
ObservatorNews.ro
Experiment Observator: Cât timp economisesc, de fapt, şoferii care depăşesc viteza legală
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_c73821ca363a5bf7d4f5d9dece326cf9.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Florin Răducioiu, dragoste complicată cu Janine Sârbu. Cum a aflat că îl înșală: „Despărţirea s-a petrecut într-un fel foarte dur! Nu eu am angajat detectivul, ci Giovani Becali..."
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_e931e6c82832a8621d5d715060a64d82.jpg)
Mediafax.ro
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6e8658f4807097f71b66d344d8506413.jpg)
Wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ab20877a897ee99dcdfeb8f6999d64b8.jpg)
Wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_1d299cb04179f41daf9e424b6ac75993.png)
Redactia.ro
Demisie cutremurătoare la Antena 1! Celebrul prezentator a semnat deja cu Pro TV
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_19cec77a845a349deba9619f5b8a9ae3.jpg)
KanalD.ro
Un român stabilit în Italia și-a pierdut viața în timp ce își vopsea casa. Bărbatului i s-ar fi făcut brusc rău
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_065eacc0aa03cfc170fa473684b0ecc9.jpeg)
ZiaruldeIasi.ro
O nouă nuntă cu cântec la Iași: un fost candidat consilier local se căsătorește cu un magnat în energie din Neamț, ce are o firmă cu afaceri de zeci de milioane de lei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_071f5cc9551a82c54ce4aa3f417cbaaf.jpg)
Fanatik.ro
„Am venit cu 500 de oameni”. Război total între fanii lui Dinamo și fostul președinte
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_8b37fe07b924c79b2cd2e0db095bbea5.jpg)
Spotmedia.ro
O mamă și-a ucis 3 copii, toți sub 5 ani. Sute de femei au ieșit în stradă în sprijinul ei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ce0da459d67efb064c1bcd7a563ee050.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_59de1d2a5fee42bb041946ee308e7933.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cine-este-sanda-nicola-noua-sefa-a-pnl-sector-2-si-explicatia-lui-ilie-bolojan-e1787313248536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cristian-ghinea-spune-ca-adrian-vestea-este-o-unealta-bleaga-a-sri-si-il-invita-pe-viziteu-sa-reintre-in-cazarma-e1781436291137.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/reteta-lui-nicolai-tand-de-merdenele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/claudia-patrascanu-10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_c38456311c67bb08b1d0f91cb0a2b9b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/traian-basescu-gettyimages-466042793-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ccr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-23-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/plaja-sardinia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/turcia-antalya.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/frigiderul-prea-plin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mesaj-nota-de-plata-restaurant.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/papoutsakia-vinete-umplute.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/borcane-cafea-boabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/alexandra-tudan-03-foto-arhiva-personala-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/incendiu-masiv-de-vegetatie-a-ajuns-in-satul-grebenac-din-deliblatska-pescara-voivodina-serbia--sursa-foto-profimedia-e1787398062397.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/castelul-peles-iluminat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/masina-pompieri.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-instagram-copy.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ilie-bolojan--gov-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/protest-studenti-invatamant--foto-dumitru-angelescu-image-2026-02-25-at-12-47-212-1-e1787230079726.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-gettyimages-2286342896-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.