Români versus suedezi în fața pandemiei. Factorul care face diferența: încrederea în autorități. „La noi, rănile provocate de Colectiv sunt încă deschise”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Suedia avea, în momentul redactării acestui text, 1.024 de cazuri de coronavirus confirmate și două decese. România, 139 de cazuri confirmate și nici un deces. În vreme ce la noi în țară panica pune stăpânire pe oameni, suedezii își continuă viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Cuprins:
Cum se explică diferența de abordare, la nivel de cetățean, a unei pandemii care a paralizat deja o parte din lume, a închis granițe, a izolat țări, prăbușește economii, dar mai ales care ucide. Simplu, spun specialiștii consultați de Libertatea. Suedezii au, în primul rând, încredere în autorități. Și nu se tem de schimbare.
- O echipă Libertatea se afla în Suedia în momentul declanșării epidemiei de coronavirus în Europa și a urmărit în paralel, situația de acolo și pe cea din țară.
- Încă de la apariția primelor cazuri, România a luat măsuri rapide contra răspândirii virusului, dar populația a intrat în panică. Oamenii au început să-și facă provizii, să țeasă scenarii fanteziste, dar mai ales să se teamă ”de ce e mai rău”.
- În Suedia, barurile și restaurantele funcționează, centrul Stockholmului era plin de lume, școlile sunt deschise, copii merg în continuare în excursii și tinerii se sărută pe stradă.
- Specialiști în psihologie au identificat cel puțin doi factori principali pentru diferența majoră între felurile în care se raportează cele două societăți la situația actuală: suedezii au încredere în autorități și văd impredictibilitatea viitorului ca fiind o oportunitate
- Românii traduc impredictibilitatea prin pericol. Iar traumele sociale provocate de felul în care s-au comportat autoritățile în cazul Colectiv sunt încă prezente.
”Lumea este mult mai pregătită să se lupte cu pandemiile decât era în trecut“, scria un cercetător suedez acum câțiva ani. De aceeași părere par să fie și restul concetățenilor săi.
Lecția Rosling
În 2014, Hans Rosling, unul dintre cei mai importanți specialiști în sănătatea globală s-a dus în Liberia pentru a ajuta la combaterea Ebolei.
„Îmi era teamă că, dacă nu o oprim, se va propaga cu ușurință în restul lumii“, a scris cercetătorul suedez, care a decedat în urmă cu trei ani, în celebra sa carte Factfulness - Zece motive pentru care interpretăm lumea greșit.
Lupta împotriva virusului mortal nu a fost câștigată de un lider eroic individual și nici măcar de o organizație eroică. A fost câștigată în mod prozaic și fără dramatism de funcționarii guvernamentali și de lucrătorii din sănătate. Hans Rosling:
Același tip de încredere se regăsește și în prezent în rândul cetățenilor săi cu privire la coronavirus, deși Suedia este a 13-a țară în lume la numărul de persoane infectate. Duminică erau înregistrate 1.024 de cazuri de coronavirus, dintre care două decese.
Două diferențe care ne aruncă la poli opuși
România are în acest moment 139 de cazuri, însă la noi frica este mult mai mare, într-un mod justificat, crede psihologul Daniel David.
Sunt două mari diferențe între noi și suedezi ca profil psiho-cultural. Prima se referă la gradul de încredere în instituții, respectiv în oamenii din jurul nostru. La ambele nivelul de încredere este foarte scăzut în România, aproape la polul opus cu Suedia. Daniel David, psiholog
Peste 70% dintre suedezi sunt mulțumiți de cum este guvernată țara lor, în timp ce în România nivelul de încredere în guvernanți este sub 25%. În privința încrederii în ceilalți, suedezii au între 70% -80%, iar românii între 5%-10%, cea mai mică din Europa.
A doua diferență, adaugă psihologul, se referă la modul în care percepem impredictibilitățile viitorului. „Românii le interpretează ca fiind pericole, în schimb suedezii văd incertitudinile mai degrabă ca pe oportunități.“
Pe lângă asta, rectorul Universității Babeș Bolyai crede că ce s-a întâmplat Colectiv poate fi un factor care să influențeze comportamentele românilor. „Este greu de spus, însă, în ce măsură, pentru că nu avem studii despre asta.“
Familia la muncă și copiii la școală
Miercuri, 11 martie, ora 9.00. Un bărbat masiv cu ochelari pregătește cafea la filtru în bucătăria unui restaurant de pe o barcă cu vedere la Marea Baltică. Suntem în zona centrală a Stockholmului, capitala Suediei. Eric Stark este proprietarul restaurantului unde turiștii care se cazează pe barcă pot veni să ia micul dejun.
Îl întrebăm dacă e neliniștit că se află zilnic în preajma turiștilor, unii dintre ei veniți, poate din țări cu focare de coronavirus. „Mă simt în siguranță“, răspunde hotărât bărbatul de 42 de ani.
„Am citit în presă că, dacă ai diabet, prezinți un mai mare risc. Și am diabet. Și dacă ai probleme cu plămânii, prezinți un risc mai ridicat. Și am probleme cu plămânii. Așa că mă încadrez perfect în categoria de cel mai mare risc în privința coronavirusului. (râde) Dar în același timp, nu știu, ca persoană, mă gândesc că sunt foarte puternic“, adaugă acesta.
Aceeași atitudine o regăsim și la Johanna soția lui Eric. „În primul rând ascult ce spun ei (guvernanții - n.r.) și încerc să respect instrucțiunile transmise de aceștia. Consider că panica nu face decât să înrăutățească lucrurile. Eu am încredere. Dacă ei spun că ar trebui să mă spăl pe mâini și să rămân calmă, atunci așa voi proceda.“
Copiii lor, Saga (6 ani) și Milo (9 ani) merg în continuare la școală. Ca dealtfel majoritatea copiilor din Suedia. Școlile nu s-au închis, cu mici excepții: acolo unde au fost suspiciuni de elevi infectați.
„În această dimineață am mers cu copiii la școală, iar fiica mea cea mică ar trebui să meargă într-o excursie în câteva zile și era un părinte îngrijorat dacă ar trebui să meargă. Eu nu sunt îngrijorată. Am încredere în școală că ia decizia corectă.“
Johanna se îndreaptă cu mașina către atelierul de bijuterii pe care îl deține împreună cu soțul ei. Pe drum ne spune că, de când cu extinderea coronavirusului, tot mai mulți suedezi preferă să folosească automobilele ca să evite aglomerația din metrou sau din autobuz.
Dintre oamenii care merg pe trotuare niciunul nu poartă mască. O întrebăm de ce niciun suedez nu folosește această metodă de protecție. „Specialiștii ți-au spus deja că măștile nu ajută, decât dacă ești bolnav“, răspunde scurt femeia.
Olandezul călător chiar și în vreme de coronavirus
Primăria din Stockholm arată ca un castel. În curtea interioară sunt în jur de 20 de turiști printre care și un bărbat cu părul cărunt. Îl cheamă Ben Upmark, este din Olanda și are 65 de ani. Se află de o zi în Suedia, unde plănuiește să stea câteva zile, iar apoi va merge cu feribotul în Finlanda.
„Sunt puțin îngrijorat că ar putea fi deranjant în vacanța noastră și viața noastră de zi cu zi, dar nu sunt îngrijorat pentru sănătatea mea. Noi suntem cu picioarele pe pământ, nu foarte emoționali“, spune bărbatul.
Elevii merg în excursii
Centrul vechi al Stockholmului e o zonă cu multe restaurante, magazine și clădiri istorice. Pe trotuar, un grup de adolescenți înaintează în șir indian. Din spate îi supraveghează doi bărbați înalți, profesorii lor. Îl oprim pe unul dintre ei pentru câteva întrebări..
Grupul este din Båstad, un oraș din sudul Suediei, și e în excursie la Stockholm, pentru trei zile, ca să viziteze Parlamentul, Primăria, clădiri istorice, dar și câteva muzee.
Peter Harala este profesor de educație fizică și psihologie. L-am întrebat cum au călătorit și dacă se tem de coronavirus. Calm, inspirând încredere, a spus că “am luat autobuzul până aici, iar de acum o să luăm metroul și o să ne plimbăm. Nu ne este frică. Am verificat înainte. Am vorbit cu specialiști în sănătate.”
Bătrânul liniștit, tinerii îndrăgostiți și turiștii
În fața stației de metrou Slussen, zonă ultracentrală în Stockholm, în aglomerația de oameni care intră și ies din stația de metrou, își face loc și un bărbat trecut de 80 de ani.
„Nu suntem atât de mult afectați de această problemă în Suedia, dar cred că nu ar trebui să o neglijăm. Din câte știu, guvernul are grijă de această problemă într-un mod eficient. Nu sunt îngrijorat pentru mine în mod special“, ne-a spus Eric Hans adaugă că fiul său ar fi trebuit să facă o călătorie în Italia, dar a anulat-o. Tot la recomandarea autorităților.
Prin centrul vechi, un bărbat poartă baloane colorate în mâna dreaptă, o mamă și o fiică, judecând după diferența de vârstă, se plimbă agale la braț, doi bărbați se țin mână și un tânăr cu căciulă sărută o fată blondă în mijlocul străzii.
Cei doi admit că sunt puțin îngrijorați de creșterea numărului de persoane infectate, dar vor să-și păstreze calmul. Viața merge înainte.
„Nu, nu suntem panicați. Mama mea este doctor și mi-a spus să mă calmez, nu este așa de grav, în special dacă ești de vârsta noastră. Eu am 28 de ani, ea are 25. Nu aș spune că e panică. E îngrijorare“, spune Pierre și o ține strâns de mână pe Filippa, prietena lui.
Cafenele și restaurantele au în continuare clienți. Mulți sunt turiști, printre care și Nicolas Hellmann, de 26 de ani, care vine din orașul german Koln.
Cred că guvernul are un plan bun, este un plan făcut de experți, drept urmare avem încredere. Tot planul și întregul sistem de sănătate din Germania este unul dintre cele mai bune din lume, așa că eu sunt de părere că suntem în siguranță. Nicolas Hellmann:
Drumul către casă
Joi, 12 martie, orele prânzului. În autobuzul care merge spre aeroportul Aeroportul Skavsta, aflat la peste 100 de km de centrul capitalei suedeze, unul dintre locurile din spate este ocupat de o femeie cu privirea îngândurată care își pune telefonul la încărcat. E româncă, o cheamă Geanina și are 38 de ani. De câțiva ani vine la cerșit în Suedia.
Reporter: Cum vi s-au părut ultimele zile în Stockholm?
Geanina: La fel! Totul ca înainte. Nu am văzut nicio schimbare.
Reporter: Ați văzut pe cineva cu măști?
Geanina: …
Reporter: Dar de ce credeți că nu poartă măști?
Geanina: Nu știu. N-o fi apărut aici. N-am văzut.
Reporter: Vă e frică să vă întoarceți în România?
Geanina: Nu.
Reporter: Oamenilor din România le e cumva frică. De ce credeți asta?
Geanina: Nu știu. Nu mi-e frică pentru că trebuie să mă întorc. Am copiii acasă…
Cei cu măști
Aeroportul Skavsta. Este singurul loc în care vedem oameni cu măști pe față. Majoritatea celor care le poartă sunt români. Printre ei, doi muncitori sezonieri, Ionuț (38 de ani) și Alexandru (34 de ani). Niciunul dintre ei nu este sigur în ce măsură îi protejează măștile. Le poartă mai mult pentru confortul psihologic, spun ei.
Am mamă bolnavă, am copil mic, habar n-am ce car acasă. Mi-e teamă că mă îmbolnăvesc. De-asta am și plecat. Să îi pot ajuta, să nu mă bage în carantină. Să fiu alături de ei. Altfel puteam rămâne aici foarte bine, veneam când aveam zborul înapoi și asta era. Alexandru:
Alexandru a plecat cu două săptămâni înainte să i se termine perioada din contractul de muncă. „Sunt bărbatul casei să fiu acolo măcar moral. E ceva nou pentru toți.“
Reporter: Vă este frică, în România, de o epidemie?
Alexandru: Nu, îmi este frică de măsurile astea, părerea mea, exagerate, care se iau cu închidere, cu izolare.
Reporter: În sistemul medical aveți încredere?
Alexandru: Nu știu dacă s-a văzut grimasa.
Reporter: Nu prea s-a văzut, că aveți mască.
Alexandru: Nu. Nu am încredere.
Reporter: Panica în privința instituțiilor statului român, în privința spitalelor care poate nu vor face față situației, de unde vine?
Alexandru: Păi vine din experiență. Vine din faptul că și la Colectiv am fost mințiți sau induși în eroare că suntem OK, când s-a dovedit ulterior că eram foarte departe de OK. Din contră.
Oamenii au murit nevinovați, oamenii au murit cu zile, sperând într-un sistem de sănătate care, se pare, nu funcționează.Alexandru:
Între Suedia și România sunt 2500 de kilometri. O distanță pe care o străbați în trei ore cu avionul. Dar adevăratul drum e mult mai greu de parcurs. E drumul pe care România ar trebui să-l străbată pentru ca cetățenii ei să poată spună, într-o zi, ”e doar o epidemie. Avem încredere că statul știe ce face.”
Coronavirusul ar putea deveni o lecție. Depinde însă cum ne va fi predată.
