Cuprins:
David Popovici, ordin de protecție pentru o durată de șase luni
Potrivit deciziei magistraților, vecinul nu are voie, timp de șase luni, să se apropie la mai puțin de 100 de metri de David Popovici și de Bazinul Olimpic „Lia Manoliu”, locul unde înotătorul se antrenează.
„Admite, în parte, cererea având ca obiect – ordin de protecție. Dispune emiterea unui ordin de protecție pentru o durată de 6 luni, prin care: obligă pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamant și față de numita (…) , precum și față de locul în care reclamantul își desfășoară activitatea, respectiv Bazinul Olimpic ‘Lia Manoliu’. Obligă pârâtul să păstreze o distanță minimă de 4 m față de locuința reclamantului. Îi interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima. Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată. Atrage atenția pârâtului că încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare”, se arată în decizia magistraților.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_b738b4efa39f1f33a4e9a87959be3a06.jpg)
Vecinul se afla sub influența alcoolului
Scandalul dintre părți a început în urmă cu două săptămâni, dar, inițial, campionul olimpic nu a dorit să alerteze autoritățile. La momentul respectiv, vecinul se afla sub influența alcoolului. Totuși, sportivul s-a răzgândit și a cerut Judecătoriei Sectorului 2 emiterea unui ordin de protecție.
„Întrucât, bărbatul, în vârstă de 70 de ani, avea un comportament agresiv, s-a procedat la imobilizarea şi încătuşarea acestuia, ulterior fiind condus la sediul subunităţii în vederea audierii. Menţionăm faptul că bărbatul în cauză a fost condus la o unitate spitalicească în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a transmis Poliţia Capitalei.
La finalul anului 2024, David Popovici și-a achiziționat un Porsche Spyder. Decizia campionului român l-a deranjat pe Cristian Tudor Popescu, care a scris un mesaj acid la adresa sportivului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_9b5205b8b55c5c917ce3752ff9f13520.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_90c1dca0bda76907555c96273cfa7798.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_c952fd6a6710c70aabd963f93a469e8f.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_45b75d772f52b0d7353f5a61ee56d4ea.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c2e4f004d7cd8a7610ecaab17bd352b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_daf2ffe407e8231a6b7485db26d93eac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_68e0bd2a142e0229e7c3e1eaac45cf98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_9cd4b8c31889dc5ded86db60a4db65b9.jpg)