„Dacă aceste informaţii ar fi devenit publice, acest lucru ar fi putut deteriora relaţiile politice dintre PSD şi UDMR. În ultimii ani, PSD şi ALDE au făcut numeroase concesii UDMR şi chiar au promovat sau susţinut prin artificii parlamentare iniţiative legislative care încalcă Constituţia României. Au făcut acest lucru pentru a-şi asigura sprijinul în Parlament”, susţine Viziteu.

Parlamentarul USR arată că rapoartele din 2015, 2016, 2017 şi 2018 nu sunt aprobate de Legislativ nici acum, aşa cum cerea legea.

„Conform legii, rapoartele trebuie să fie analizate în comisie, se face un co-raport, iar acesta este susţinut în plen de directorul SRI. După aceasta urmează votul plenului reunit. Acest traseu este obligatoriu şi trebuie să aibă loc în fiecare an. Dacă raportul SRI este votat, el devine public, or pesediştii fix asta au încercat să împiedice”, afirmă Viziteu.

El susţine că rapoartele publice din anii precedenţi vorbesc despre ameninţarea reprezentată de extremismul etnic din Transilvania.

„Riscul deturnării mişcărilor protestatare legitime de către exponenţi ai curentelor extremiste şi/sau degenerării acestora în acţiuni cu caracter violent face necesară cooperarea structurilor naţionale cu atribuţii în asigurarea ordinii publice, respectiv a securităţii naţionale. O formă particulară de manifestare a extremismului, cel de factură etnică, este reprezentată de acţiunile extensiilor din ţara noastră ale structurilor revizioniste ungare”

Raport SRI 2012

Raportul din 2013 vorbeşte chiar despre implicarea şi incitarea venită din partea unor actori externi, inclusiv din partea unor actori statali, adaugă el.

„Interesele minorităţilor naţionale au fost, în continuare, afectate de preocupările unor oficiali/diplomaţi din statele limitrofe pentru implicarea comunităţilor congenere din ţara noastră în susţinerea propriilor interese”, se arată în raportul SRI din 2013, conform deputatului USR.

Viziteu menţionează că raportul SRI din 2014 atenţionează că există riscul declanşării de manifestări violente, asociate interferenţelor cu zona naţionalist-extremistă maghiară şi a acţiunilor unor persoane/grupuri cu comportament agresiv.

Tot în acest document se arată că extremiştii maghiari se folosesc de conceptul „secuiesc” pentru a promova „idei autonomiste”, spune el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.