Trupele de Securitate, brațul paramilitar al PCR: de la eliminarea partizanilor anticomuniști la represaliile comandate de dictatorul Nicolae Ceaușescu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Securitatea comunistă din România a avut nevoie, pentru a proteja regimul, de o structură paramilitară puternică. Așa au apărut și s-au consolidat de-a lungul celor patru decenii de dictatură temutele Trupe de Securitate. Au fost create în 1949 prin preluarea parțială a fostelor trupe ale jandarmeriei și s-a consolidat ca o componentă distinctă de rețeaua de ofițeri de informații și anchetatori. Ulterior, efectivele au fost formate în special din militari în termen recrutați prin serviciul militar obligatoriu, selectați dintre tinerii cu „origine sănătoasă”, cu dosar de cadre curat din punctul de vedere al „originii sociale”.
Cuprins:
Ofițeri din fostele Trupe de Securitate continuă și în prezent să ocupe funcții importante în Statul Român. Cel mai edificator exemplu este cel al șefului Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu. Publicația Recorder a dezvăluit că generalul Pahonțu a fost ofițer în trupele de represiune ale lui Ceaușescu în perioada 1987-1990 și că în această calitate a participat la represiunea manifestanților din 21 Decembrie 1989 din Piața Universității. În replică, Pahonțu, care nu a negat calitatea de ofițer în Trupele de Securitate, a precizat că acuzațiile referitoare la participarea sa la evenimentele din Decembrie 1989 nu sunt adevărate.
Reprimarea rezistenței anticomuniste din munți
Faptul că principalul rol al Trupelor de Securitate a fost acela de înăbușire a oricărei opoziții față de regim o demonstrează acțiunile derulate în primii ani de după înființare. Militarii securității au fost implicați activ în activități de reprimare a rezistenței anticomuniste din munți și lichidarea grupurilor de partizani, precum și în reprimarea revoltelor țărănești provocate de colectivizarea forțată.
Într-o şedinţă de analiză a oportunităţii creării Trupelor de Securitate, din 1949, ministrul de interne Teohari Georgescu argumenta, potrivit unui studiu monografic al Securității apărut sub egida CNSAS, necesitatea constituirii acestor trupe indicând fără dubii şi „inamicii” potenţiali: „Numeroasa burghezie de la noi este asmuţită de provocările imperialiştilor din afară; problema este foarte serioasă şi noi nu putem merge pe linia autoliniştirii, dată fiind situaţia noastră şi vecinătatea cu Marea Uniune Sovietică. (…) Problema ţărănească începe a fi serioasă; noi n-am dat încă lovituri chiaburimii, care ar putea să ne puie piedici în drum spre socialism. Avem judeţe întregi de chiaburi şi dacă ar lua foc un judeţ întreg, acolo nu se va mai putea merge cu propaganda, ci va trebui acţionat”.
Coordonatorii studiului monografic „Securitatea 1948 -1989” - Florian Banu și Liviu Țăranu - susțin că, pe lângă neutralizarea sau nimicirea grupurilor de rezistenţă armată anticomunistă, respectiv „descoperirea, capturarea sau nimicirea elementelor paraşutate pe teritoriul României”, militarii din Trupele de Securitate au primit ca atribuții și paza şi apărarea unor obiective şi căi de comunicaţii, precum şi asigurarea ordinii şi liniştii publice şi prevenirea oricărei acţiuni a „forţelor contrarevoluţionare”.
Cadre devotate „trup şi suflet” partidului
„Îndeplinirea unor astfel de misiuni presupunea, în primul rând, încadrarea Trupelor de Securitate cu cadre devotate «trup şi suflet» partidului. În acest scop, au fost luate măsuri pentru îndoctrinare. Pentru ofiţeri a fost stabilit un program de 10 ore lunar pentru studiu şi seminar la pregătirea politico-ideologică, iar săptămânal, timp de o oră, se desfăşura o «informare politică». Locţiitorii politici şi comandanţii de toate gradele au fost obligaţi să participe la pregătirea politică a cadrelor. În oraşele cu garnizoane mari (Bucureşti, Oradea, Timişoara, Cluj, Constanţa) au fost create «universităţi serale» de marxism-leninism, cu durata de doi ani. Cu soldaţii s-a aplicat sistemul «convorbirilor» la lecţii politice, ţinute pe plutoane de către conducătorii de lecţii numiţi din rândul comandanţilor şi pregătiţi de aparatul politic al unităţii. Zilnic, avea loc «citirea presei»: câte 30 de minute un agitator citea cu voce tare Scânteia şi comenta elogios articolele”, se precizează în studiul citat. Astfel de activități de îndoctrinare au continuat pe tot parcursul existenței acestei structuri militare, cu diferența că „lecțiile politice” erau actualizate în funcție de evoluțiile regimului intern și ale „scenei” internaționale.
Controlul ideologic asupra trupelor a fost întărit şi prin acordarea de grade militare „activiştilor de partid şi de stat” încadraţi în Ministerul Afacerilor Interne. Acestora, ca elemente de nădejde, li s-au încredinţat funcţii de conducere în sectoare-cheie. Baza formării cadrelor devotate a reprezentat-o selectarea şi pregătirea în şcolile de ofiţeri a tinerilor proveniţi din rândul recruţilor sau din viaţa civilă. Criteriul principal pentru admiterea într-o astfel de şcoală era reprezentat de „puritatea dosarului”, cu alte cuvinte de apartenenţa la clasa muncitoare şi inexistenţa unor antecedente politice „antidemocratice”. Recrutarea cadrelor pentru trupele de securitate s-a realizat şi prin promovarea în rândul ofiţerilor a unor subofiţeri sau chiar militari în termen „corespunzători din punct de vedere politico-social”.
Deficitul de cadre bine pregătite, slaba înzestrare materială şi plasarea în funcţii de comandă a unor persoane ale căror singure merite erau originea socială sănătoasă şi apartenenţa la partidul comunist au făcut ca rezultatele scontate în lupta cu „duşmanul de clasă” să se lase aşteptate, mai afirmă autorii studiului monografic. Astfel, lupta cu partizanii anticomuniști ascunși în munți a durat mai bine de 10 ani, cu pierderi mari de vieți omenești în rândul militarilor. Un alt „moment de glorie” al Trupelor de Securitate l-a reprezentat participarea în 1951, împreună cu organele de miliţie, la operaţiunea de dislocare a persoanelor considerate „elemente necorespunzătoare” din zona frontierei cu Iugoslavia. Peste 40.000 de persoane au fost deportate forțat în Bărăgan, la acțiune participând 22.000 de militari, mare parte din rândul Trupelor de Securitate. În anul 1958, personalul Trupelor de Securitate era stabilit la un total de 57.185 de persoane, respectiv 5.633 de ofiţeri, 4.108 sergenţi reangajaţi, 1.416 angajaţi civili şi 46.028 de militari în termen.
Reorganizarea de după invadarea Cehoslovaciei
În cea mai mare parte, structura Trupelor de Securitate a rămas neschimbată până la invazia Uniunii Sovietice în Cehoslovacia, în august 1968. „Acest eveniment a determinat autorităţile de la Bucureşti, în speţă Consiliul Securităţii Statului, să-şi reevalueze propriile strategii de apărare în caz de invazie, situaţie probabilă mai ales pe fondul unui climat tot mai îngheţat în relaţiile româno-sovietice. (...) Au fost înfiinţate încă 5 batalioane de securitate şi reorganizate cele existente, astfel că la începutul anului 1969 existau 15 batalioane, asigurându-se ca teritoriul fiecărui judeţ să fie acoperit cu cel puţin o companie de securitate. Puterea de foc a batalioanelor de securitate a crescut prin completarea cu câte o grupă de mitraliere la fiecare pluton de securitate şi prin înfiinţarea a câte unui pluton de rachete sau tunuri antitanc şi mitraliere antiaeriene la fiecare batalion, cât şi prin dotarea fiecărei grupe de securitate cu un al doilea aruncător de grenade antitanc”, se mai precizează în studiul menționat.
În următorii ani, un rol tot mai important au primit „misiunile de combatere a oricăror acţiuni teroriste ale unor cetăţeni sau grupări teroriste străine”. Pentru aceasta au fost formate în cadrul Comandamentului Trupelor de Securitate (CTS) mai multe compartimente pentru supraveghere şi operaţiuni antiteroriste. Efectivul personalului era compus din 1.443 de ofiţeri, 129 de maiştri militari, 900 de subofiţeri, 420 de angajaţi civili şi 20.361 de gradaţi şi soldaţi. Structura a primit, printre altele, misiuni de pază a ambasadelor, aeroporturilor, aeronavelor, a obiectivelor speciale și de „importanță deosebită pentru apărarea țării”, paza penitenciarelor și escortarea deținuților la punctele de lucru.
O nouă modificare a organizării și atribuțiilor a survenit după cutremurul din 1977, fiind incluse și misiuni privind participarea la limitarea şi înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale, precum şi la unele activităţi în economia naţională. S-au acordat și atribuții privind îndeplinirea unor misiuni privind apărarea securităţii statului, participarea la asigurarea securităţii conducerii partidului şi statului şi a conducătorilor de partide şi de stat străini pe timpul prezenţei acestora în România, menţinerea ordinii şi liniştii publice, prevenirea, neutralizarea şi lichidarea acţiunilor elementelor teroriste. Ultima reorganizare a avut loc în 1984, când s-a aprobat și componența Consiliului militar al Comandamentului Trupelor de Securitate și Regulamentul de funcționare al acestuia, ca „organ deliberativ” de conducere ce funcționa „pe baza principiului muncii și conducerii colective”.
[embeddoc url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/pdf24converted-1.pdf"]
Trupele de Securitate în 1989
Un document semnat de comandantul Trupelor de Securitate general-maior Ghiţă Grigorie, din 10 noiembrie 1989, desecretizat de CNSAS, arată modul în care erau structurate forțele logistice ale Trupelor de Securitate la nivelul întregii țări, cu o lună înainte de izbucnirea Revoluției:
- Companii de securitate-intervenție: 28 de unități (inclusiv școli de gradați);
- Companii de ordine publică și circulație: 31 de companii de securitate-miliție pază/ordine și două de circulație (București);
- Subunități specializate: 3 companii de apărare antiteroristă, 40 de plutoane antiteroriste distribuite în județe;
- Unități tehnice și suport: 27 de plutoane de transmisiuni, 9 plutoane geniu-chimic, 15 plutoane de aruncătoare (82 mm și AG-9M), 3 plutoane parașutiști și 6 plutoane alpine;
- Suport canin: 22 de grupe de conductori câini de serviciu.
„Toate aceste forțe aveau un timp operativ de intervenție stabilit militar între 30 de minute și 6 ore de la darea ordinului de alarmare de către comandantul trupelor. În situații de criză extremă sau manifestaţii masive pe străzile Capitalei, planul secret prevedea că forțele permanente puteau fi suplimentate imediat prin mobilizarea a 140-160 de plutoane suplimentare formate din recruți (securitate-instrucție), alături de 10-12 plutoane formate din militari cu termen redus (T.R.)”, susțin reprezentanții CNSAS. Numărul total al personalului care deservea toate aceste unități era de 7.358 de persoane, din care 342 de ofițeri, 82 de subofițeri și 6.934 de militari în termen.
Cea mai importantă unitate era Brigada 11 Securitate București, care asigura capacitatea de reacție violentă sau de menținere a ordinii publice în Capitală. Avea un total de 960 de luptători, respectiv 51 de ofițeri, 15 subofițeri și 894 de militari în termen și era împărțită în mai multe subunități: 4 companii de securitate-intervenție, 9 companii de securitate-miliție și o companie de transmisiuni. Dotarea cu armament era următoarea: Pistoale - 66 de piese; Pistoale-mitralieră - 858 de piese; Puști-mitralieră - 36 de piese; Mitraliere de companie - 8 piese; Puști semiautomate cu lunetă (P.S.L.) - 36 de piese; Aruncătoare de grenade antitanc A.G.-7 - 36 de piese; Aruncătoare de mine (calibru 82 mm) - 3 piese; Aruncătoare de grenade antitanc A.G.-9M - 3 piese; Mitraliere antiaeriene Z.U.-2 (calibru 14,5 mm) - 3. La nivel național, dotarea cu armament era impresionantă și arăta forța de care beneficia această structură paramilitară a regimului comunist.
[embeddoc url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/pdf24converted.pdf"]
Acțiunea „Orient 89”
Trupele de Securitate au fost implicate activ în perioada Revoluției din decembrie 1989. Rolul și misiunile derulate de acestea nu au fost, din păcate, elucidate. Șeful secției „Operații” din cadrul structurii, lt. col. Constantin Comănescu, era cooptat pentru îndeplinirea planului acţiunii „Orient 89”, inițiată de Ministerul de Interne.
[embeddoc url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/pdf24converted-2.pdf"]
„Evenimentele din lunile precedente, care au avut loc loc în ţări din blocul estic (Polonia, Ungaria, RDG) şi au zdruncinat din temelii conducerile comuniste, au pus pe gânduri conducerea PCR care a simţit nevoia să ia măsuri. În România Socialistă erau programate să aibă loc manifestări politice importante: Plenara CC al PCR, în ziua de marți, 12 decembrie; Plenara Consiliului Național al Oamenilor Muncii, în ziua de miercuri, 13 decembrie; Sesiunea Marii Adunări Naționale, în ziua de joi, 14 decembrie. De asemenea, la Moscova era programată, în 4 decembrie 1989, întâlnirea la nivel înalt a conducătorilor de partid și de stat din țările participante la Tratatul de la Varșovia la care trebuia să participe Nicolae Ceauşescu. Acesta trebuia, apoi, să se deplaseze în vizită oficială de prietenie în Republica Islamică Iran, în zilele de 18-20 decembrie. Toate aceste activităţi trebuiau asigurate informativ şi din punctul de vedere al securităţii participanţilor prin planul de măsuri care a primit numele Acţiunea «Orient 89». Însă programul Ministerului de Interne şi al Departamentului Securităţii Statului avea să fie dat peste cap de Revoluţia din decembrie”, mai afirmă cei de la CNSAS.
În data de 15 decembrie 1989, planurile de măsuri întocmite pentru asigurarea acţiunilor politice ale conducerii PCR au fost redirecţionate pentru controlul stării de necesitate care a fost declarată la 17 decembrie 1989. Cu o zi mai devreme, în 16 decembrie, avea să fie introdusă, în toate unitățile Ministerului de Interne, „situația nr. 2”, care reprezenta punerea în aplicarea a unui ordin al ministrului de interne din 15 mai 1973, „pentru îndeplinirea sarcinilor și misiunilor ce revin organelor și unităților Ministerului de Interne cu ocazia unor evenimente și situații speciale”. În esență era vorba despre asigurarea permanenței la nivelul instituțiilor, constituirea de grupe operative și luarea de „măsuri de întâmpinare a oricăror acțiuni care ar putea tulbura desfășurarea de activități pe raza de responsabilitate”. De asemenea, se impunea întărirea pazei „depozitelor de armament, muniții, explozivi, substanțe toxice și radioactive, precum și locurilor în care se multiplică ori se păstrează documente cu caracter secret de stat”. În 1990, câteva mii de cadre din Trupele de Securitate au fost trecute în rezervă, iar structura a revenit la denumirea de Jandarmerie, pe care a avut-o și înainte de 1949.
Danezul 06.09.2026, 08:34
E mai bun haosul din epoca pe care o trăim ? Oricum și partidele din ziua de azi așa zisă democratică au trupele lor care în contrast față de securitate care apăra pcr și economia de ingerințele occidentale mă refer la organe de presă și TV media care formează cititorii cum vor ei și care sunt mult mai periculoase decât trupele speciale deoarece au reușit in 36 de ani să ne aducă în stadiu de țară anexă sau în apendice al marilor puteri care la nevoie poate fi extirpat fără probleme
valihaita 06.09.2026, 15:27
Si d nul Ciolos a fost simplu soldat in trupele de securitate si a pazit o pe d-na Doinea Cornea cand aceasta era in domiciliu fortat..