Potrivit anchetatorilor, tânărul care a fost găsit în Jeep-ul înmatriculat în Anglia se numea Cătălin Ionel Cojanu şi avea 26 de ani, cadavrul acestuia fiind găsit între scaunele maşinii.
Conform aceloraşi anchetatori, în Jeep au mai fost găsiţi pantofi şi papuci de damă, iar geamurile din dreapta autovehicului, acolo unde se află volanul, erau sparte. Mai mult, poliţiştii susţin că scaunul şoferului era foarte aproape de volan, în condiţiile în care tânărul găsit în maşină era corpolent, fapt care îi determină pe anchetatori să ia în calcul varianta ca maşina să fi fost condusă de o femeie.
Astfel, pentru că se bănuieşte că în maşină se afla o a doua persoană, poliţiştii au reînceput, astăzi, căutările.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, comisar şef Florina Crucianu, a declarat pentru Mediafax, că există ipoteza ca în maşină să se afle şi iubita lui Cătălin Ionel Cojanu, Lenuţa Lungu, o tânără de aproximativ 23 de ani. Ei aveau împreună doi copii.
Ultima dată, cei doi tineri au fost văzuţi sâmbătă, rudele lor spunându-le anchetatorilor că sâmbătă seară au plecat din satul Cireşu către localitatea Verneşti, unde se află apropiaţi ai fetei.
Anchetatorii merg pe varianta potrivit căreia persoana aflată la volan ar fi încercat să ajungă la Verneşti pe un drum secundar, la un moment dat, la intrarea pe un pod ar fi ratat curba, maşina scăpată de sub control plonjând în canalul de regularizare a râului Buzău.
Foto simbol

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.