În plină pandemie de COVID-19, o funcţie nouă oferită de Google a devenit extrem de populară printre copiii izolaţi la domiciu.

Este vorba despre crearea cu ajutorului telefonului mobil a mai multor animale în format 3D. Funcţia merge pe aproape toate smartphone-urile, doar că trebuie să descărcaţi cel mai recent sistem de operare al acestuia.

Cum să creaţi animale 3D pe Google

1. Intraţi pe google.com şi daţi căutare în engleză după animalul dorit. De exemplu: bear (urs), tiger (tigru), octopus (caracatiţă)

2. Derulaţi mai jos până apare o căsuţă în care scrie “View in 3D”. Funcția se află de obicei sub o scurtă descriere de pe Wikipedia.

3. Faceți clic pe “View in 3D” și apoi va trebui să mişcaţi telefonul până când animalul apare pe ecranul telefonului ca şi cum s-ar afla în camera voastră.

Animalele pot fi mărite sau micşorate şi mutate prin cameră în aşa fel încât scena să pară cât mai reală.

Lista cu animalele care pot fi proiectate este în continuă creştere, iar cele mai populare sunt shark (rechin), lion (leu), emperor penguin (pinguin imperial), Shetland pony (ponei), cat (pisică), dog (câine), eagle (vultur).

Tigru 3D în casăIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3
Citeşte şi:

IMAGINI IMPRESIONANTE | Papa Francisc s-a rugat singur în Piața Sfântul Petru pentru întreaga planetă: „Suntem cu toții în aceeași barcă”

Știrea bună a zilei. O echipă de robotică a unui liceu face viziere pentru personalul medical din Prahova. Medicii le poartă deja

Fostă campioană mondială suspendată pentru dopaj, în lacrimi în direct: „Rana asta e încă deschisă”
PARTENERI - GSP.RO
Fostă campioană mondială suspendată pentru dopaj, în lacrimi în direct: „Rana asta e încă deschisă”
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Fată de 14 ani moartă, după ce două BMW-uri s-au izbit, în Maramureș. Adolescenta ar fi împlinit 15 ani peste 10 zile
Observatornews.ro
Fată de 14 ani moartă, după ce două BMW-uri s-au izbit, în Maramureș. Adolescenta ar fi împlinit 15 ani peste 10 zile
Horoscop 6 august 2021. Peștii sunt foarte sensibili la tot ce este legat de cei dragi, mai mult decât de obicei
HOROSCOP
Horoscop 6 august 2021. Peștii sunt foarte sensibili la tot ce este legat de cei dragi, mai mult decât de obicei
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Știrileprotv.ro
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!