În mintea infractorului. Primul interviu cu profilerul Poliției Române, care îl analizează pe Dincă. Cum un individ aparent obișnuit devine criminal la 66 de ani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Comisarul șef dr. Dorin Dumitran este de 5 ani profilerul Poliției Române. Absolvent al Facultății de Psihologie și Sociologie, el lucrează în poliție din 2005 și a urmat cursurile FBI pentru profiling. Prin ceea ce face, a contribuit la prinderea multor infractori periculoși și la soluționarea unor dosare vechi de omor. Dorin Dumitran este cel care îl interoghează pe Dincă, încă din ziua în care bărbatul de 66 de ani a recunoscut că le-a ucis pe cele două fete.
Cuprins:
- “Cele mai mari recompense le-am avut în anchete propriu-zise”
- “Părinții incestuoși sunt cei mai rezistenți la anchetă”
- Despre “țarc” și încrederea în sine a unui criminal de 66 de ani
- Criminal în serie? “E un criminal în paralel”
- Nu există “crime trase la indigo”
- “E un coșmar, pentru că nu știi ce mai e adevărat și ce nu”
Coșmarul nostru e atunci când firele din jurnalul memoriei se amestecă, iar cuvintele sar de pe o pagină pe alta.Dorin Dumitran, profiler:
- Profilerul e ca un miner ce intră, neasigurat, în subteranele celor mai întunecate minți, “iar pericolul de a nu mai putea ieși este real”.
- “Nu e nimic magic, nimic misterios în ceea ce fac. Este muncă, răbdare și încăpățânare. Pentru cei care plâng după cei iubiți și plecați”, spune profilerul Poliției Române.
- Un individ poate să înceapă să omoare la 66 ani, pentru că “până la vârsta aceea, el trăiește într-un incubator de mediu”.
- Omorurile comise de același criminal nu pot fi “trase la indigo”, pentru că, dacă victimele reacționează diferit, indigoul dispare”.
- Când cel anchetat amestecă lucrurile în declarații, “vorbim despre o tulburare calitativă a memoriei”.
Pentru că raportul de analiză comportamentală în cazul crimelor de la Caracal nu a fost finalizat, iar ancheta penală e încă în derulare, profilerul Poliției Române nu a putut vorbi direct despre Gheorghe Dincă. Însă el a răspuns întrebărilor despre criminali care încep să omoare la 66 de ani, despre “crime la indigo” și despre cum ajung infractorii să-și mărturisească faptele.
Libertatea: Ce înseamnă să fii profiler?
Comisar șef dr. Dorin Dumitran: Există două componente ale acestei activități care, chiar dacă nu este denominată prin aceste termen, “profiler”, că nu-l avem în Codul Ocupațiilor din România, reflectă jumătate din realitate. Când vorbești despre profiler, vorbești despre capacitatea de a identifica trăsături de personalitate sau stări psihologice ale unui autor necunoscut. Adică, tu intervii post-factum și, prin cunoașterea locului faptei, respectiv coroborarea tuturor datelor de anchetă, propui un profil psihologic al celui mai probabil autor. Pe de o parte. Pe de altă parte, este activitatea de analiză comportamentală, care este mult mai largă, circumscrie activitatea de profiling, și în care ne implicăm în mod direct în anchete.
- Adică, aveți suspectul și trebuie să-l audiați?
- Avem suspectul, trebuie audiat, acorzi suport psihologic sau elaborezi un material care va fi pus la dispoziția instanțelor de judecată și, înainte de asta, la dispoziția tuturor părților procesual-penale, astfel încât cei care citesc acel raport să înțeleagă, din punct de vedere psihologioc, ce s-a întâmplat înainte de comiterea faptei, în timpul comiterii faptei și după comiterea faptei. Analiza comportamentală vizează interpretarea comportamentului uman, exact așa cum este el, al unui suspect sau pentru un cerc de suspecți. De asemenea, dintr-un cerc de suspecți, poți indica cel mai probabil autor. Adică să arăți cea mai importantă trăsătură de personalitate ce l-ar fi putut conduce la rezoluția aceea infracțională.
Cel mai mare câștig pe care îl poate avea cineva de pe urma serviciilor noastre acesta este: din 15 suspecți, să restrângă cercul.Comisar șef dr. Dorin Dumitran:
“Cele mai mari recompense le-am avut în anchete propriu-zise”
- De ce ați devenit profiler?
- E o activitate care s-a bazat, în primul rând, pe pasiunea mea pentru psihologie, remarcată de colegii mei de la IPJ Prahova, de la judiciar. Și luându-mă de fiecare dată cu ei, mai ales la investigarea infracțiunilor la viața sexuală, au început să apară rezultate interesante, să câștig încrederea.
- Dar ce v-a mânat în luptă?
- Am o problemă: nu reușesc să rămân indiferent la durerea victimelor. Și la durerea familiilor. Nu este nimic magic, nimic misterios în ceea ce fac. Este muncă, răbdare și încăpățânare. Pentru cei care plâng după cei iubiți și plecați.
Am ajuns aici printr-o restructurare organizațională, prin înființarea Serviciului de Analiză Comportamentală în 2014. Dar, înainte de asta, toți ne-am dat seama că activitatea de psihologie nu rămâne undeva, pe hârtie, doar la nivel teoretic ci, prin aportul tău, reușești să îți ajuți colegii. Pentru că eu, personal, nu rezolv niciun caz și niciodată nu mi-am arogat asta, “psihologul a făcut, psihologul a dres”. Nu, eu fac parte din acel grup de anchetatori și mă consider privilegiat. Pentru că, dacă aș sta deoparte sau aș avea o activitate închisă, dincolo de cadrul anchetei, 1. aș fi privat de informații deosebit de relevante și 2. aș fi supus greșelii, din start, pentru că interpretez doar din punct de vedere teoretic sau practic ceea ce mi se pune la dispoziție.
Trebuie să fii exact acolo și să folosești absolut toate datele de la colegii tăi. Iar cele mai mari recompense le-am avut în anchete propriu-zise. Adică, prin strategii mai ales legate de subiecții rezistenți la anchetă sau care induceau în eroare organele judiciare. Acolo, este o probă la fața locului, ad-hoc, și trebuie să fii foarte, foarte rapid. Repet, este o muncă de încredere.
“Părinții incestuoși sunt cei mai rezistenți la anchetă”
- Nu e o meserie ușoară, deși din afară așa pare. Profilerul e ca un miner care intră, neasigurat, în subteranele celor mai întunecate minți.
- Da. Iar pericolul de a nu mai putea ieși este real. El a fost prima dată menționat în literatură la începutul secolului XX. Pericolul de a nu mai putea ieși sau de a te confunda, de a-ți uita rolul. Însă eu țin minte ce-mi spunea marele profesor universitar doctor Aurel Romila, când lucram în Spitalul 9, ca infirmier: «Bă, băiatule, de fiecare dată când pleci de aici, trebuie să știi cine ești. Să știi cum te cheamă, unde îți este locuința, să știi că ai familie și că-i cheamă așa și pe dincolo»... Pentru că riscul acesta există. Confruntarea dintre doi oameni și relația dintre ei este o relație chimică, într-o expresie plastică. Și din combinația asta, dintre cele două substanțe, cu siguranță că nu ai să ieși așa cum ai intrat.
Cine se teme să se atingă de otravă nu trebuie să lucreze cu otrava! Comisar șef dr. Dorin Dumitran:
În timp, nu că te înveți, reușești să te înțelegi mult mai bine pe tine, când iei contact cu asemenea cantitate de rău, și să știi data viitoare cum să te gestionezi pe tine, în primul rând. Că, dacă te pierzi pe tine în relație, relația s-a distrus. Nu ai nevoie de doi oameni inconștienți în relație.
Și în contactele de acest gen, trebuie să încerci să fii foarte concentrat și să fii centrat pe obiectiv, pentru că ele îți asigură ieșirea din situație. Trebuie să știi pentru ce te afli acolo. Nu te afli acolo pentru a-l scărpina după urechi pe cel interogat, pentru a-i face psihoterapie sau pentru a-l consilia, tu trebuie să scoți la lumină adevărul judiciar. Care? Anume, experiența trăită, experiența psihologică.
Psihologia este destul de contestată astăzi: este sau nu este știință? Este știință, pentru că are metode tehnice, instrumente, are în spate o activitate de cercetare, are un set de concepte de lucru. Dar în relația dintre tine și celălalt, te strecori printre ceea ce te ajută pe tine, această știință, adică operaționalizare și concepte, șamd. Trebuie să simți omul, în relație cu fapta sa, modul în care a experimentat el acele lucruri.
Aici este cel mai greu de ajuns: să înțelegi omul din spatele faptei. Și este lucrul pe care l-am spus tuturor celor cu care am stat de vorbă, “clienților” noștri: “eu încerc să cunosc omul din spatele faptei. Rolul meu nu este să te judec, nu este să te îngrop. Raportul meu va spune despre tine și lucruri bune, și lucruri rele. Pentru că ăsta ești tu. Și cu siguranță că ai și lucruri bune, ajută-mă să le descopăr. Cu siguranță că ai și lucruri rele, le-am descoperit deja”. Sau “prin ceea ce ai făcut tu, asta spune ceva despre tine”.Comisar șef dr. Dorin Dumitran:
Și sunt situații în care discutăm despre mecanismul ăsta de trăgaci, despre factorii facilitatori, declanșatori, precipitanți. Și discutăm pe față, pentru că și ei simt nevoia să se descarce. Și nu este niciun fel de păcăleală.
Activitatea noastră nu este neapărat de pionierat, Socrate avea metoda lui, maieutica. Arta moșirii sufletului. Același lucru se întâmplă și la noi, însă cu unul este mai greu, cu altul este chiar imposibil.
De exemplu, părinții incestuoși, cei care își abuzează în mod cronic copiii în familie, sunt cei mai rezistenți la anchetă și este posibil să nu-ți spună absolut nimic. Absolut nimic! Sunt cei mai rezistenți, ăștia sunt stânci! Comisar șef dr. Dorin Dumitran:
Și-n general, cei care abuzează intrafamilial, în așa numita familie creștină românească. De care mă foarte îndoiesc.
Despre “țarc” și încrederea în sine a unui criminal de 66 de ani
- Spunea Robert Ressler (n.r. - profilerul FBI care a inițiat și coordonat primul program de cercetare a criminalilor violenți în SUA) că vârsta la care încep să ucidă criminalii în serie ar fi cuprinsă între 25 și 35 de ani. Poate debuta pe scena omorurilor în serie un individ la 66 de ani?
- Da. Vă spuneam că, la nivel individual, orice lucru este posibil.
- E posibil, dar mai puțin probabil. Ați mai întâlnit un astfel de caz?
- Da, dar de altă factură, altă țesătură umană. Dar același comportament, adică același efect distrugător al comportamentului. Pentru că - și aduc aici un argument foarte simplu - până la vârsta aceea individul trăiește într-un incubator de mediu, purtător de valori, dar și ațâțător, din anumite puncte de vedere. Dacă satisfacția se petrece și se poate dezvolta în acel mediu, cu anumite persoane și într-o anumită manieră, să spunem contractual morală - “eu fac asta pentru tine, tu faci asta pentru mine” - lucrurile sunt OK, vor rămâne în acel țarc, în acea ambianță. El rămâne în acel țarc. Dacă acela îl satisface, nu-l va depăși.
În momentul în care locul acesta nu-l mai satisface pe el, pentru că nu mai găsește resurse pentru satisfacerea trebuințelor sale, sau locul se modifică, ceva apare sau dispare și se modifică configurația, iese de acolo. Va căuta în altă parte. Și, dacă este, este. Comisar șef dr. Dorin Dumitran:
Numai că, de-a lungul acestor ani capeți o încredere în tine, percepția socială în ceea ce te privește este de o anumită factură, care consolidează încrederea în tine și stabilitatea comportamentală.
Dacă mai am câteva ieșiri de furie, asta trebuie să le interpretezi tot cultural, dacă ne referim la relațiile sexuale cu partener de sex opus sau homosexuali, trebuie să te gândești la valorile care animă grupul respectiv. Nu să te referi la ceea ce crezi tu că ar trebui să fie, pentru că te duci în eroare.
Gândiți-vă la o chestie foarte simplă: modul în care este tratată femeia în comunitatea bucureșteană e diferit de modul în care este tratată femeia sau ea acceptă să fie tratată în comunitatea rurală din comunitatea nu-știu-care. Sunt percepții diferite. Aici, în București, dai o palmă unei femei pe stradă, s-ar putea să-ți sară lumea în cap. Dar dincolo, în comunitatea rurală, ești bărbat adevărat.Comisar șef dr. Dorin Dumitran
Sunt modele culturale față de care nu trebuie să te grăbești să tragi niște concluzii. Trebuie să cunoști foarte bine comunitatea și modul în care valorile sunt împărtășite la nivelul acelei comunități. Sunt lucruri diferite.
Criminal în serie? “E un criminal în paralel”
- Ați mai întâlnit un criminal în serie care să debuteze după 60 de ani? Noi am mai avut un caz, Nicolae Pascu, care a început să omoare târziu, dar la 42 de ani.
- Nu, nu după 60 de ani.
- Deci, dacă am avea unul, ar fi un caz unic.
- Ar fi un caz unic. Sub rezerva că România nu are un model interpretativ și explicativ, științific și serios, referitor la criminalul în serie român. Eu țin foarte mult la asta și sunt enervant. Nu avem așa ceva! Folosim, dacă vreți, conceptul acesta de “criminal în serie” al școlii de criminologie...
- Criminal repetitiv, atunci? Sau criminal multiplu?
- Iertați-mă, eu glumeam în birou cu colegii și le ziceam “e un criminal în paralel” (râde). Trebuie să știm ce vorbim. Trebuie să ai o relație între concept și definiția lui. A, pot compune una. Dacă am onestitate intelectuală, compun pe baza unor cercetări proprii.
Noi am făcut, ne lăudăm cu două cercetări elaborate la nivelul Serviciului de Analiză Comportamentală.
Ca să vă dau un simplu exemplu: criminalul în serie din Canada, ca să-și găsească victimele, are la dispoziție peste 9.000.000 de km pătrați. Olanda are în jur de 40.000 de km pătrați. România - 238.000... Păi, astea sunt diferențe enorme în ceea ce privește capacitatea mea de a-mi găsi victimele. Comisar șef dr. Dorin Dumitran:
Eu sunt atacat de fantezii sexuale, vreau să violez și să fac și să dreg, dar trebuie să am și posibitatea fizică să mă deplasez și să le găsesc. Unde le găsesc pe acestea? Unde fac target? Păi, o faci în funcție de posibilitatea ta de deplasare în spațiu și teritoriu. La noi, post-factum, românii merg pe jos după faptă. Se duc pe jos, foarte puțini cu căruța. Și mai puțini, cu bicicleta. Unde se opresc prima dată? Majoritatea se opresc la bar, acasă la prieteni sau se duc acasă și se culcă. Sau, mă rog... Dar oricum, consumă alcool și înainte, și în timpul, și post delictum. Deci, facem cercetări pe populație românească, și-atunci, dacă avem o cercetare, putem spune: iată, X este un criminal în serie. Că sună bine, se vinde! Așa-i? Se vinde!
- Nu.
- Se vinde acest concept, cum să nu se vândă? Sună foarte fain.
Nu există “crime trase la indigo”
- Eu o să folosesc în continuare sintagma de “criminal în serie”. E posibil ca un criminal în serie să comită două omoruri identice, trase la indigo?
- Această ducere înspre indigo poate fi efectul unor factori de constrângere identici în cele două cazuri. Factori de constrângere fizici, ce țin de spațiu, de mediu. Mă îndoiesc însă că acest indigo ar putea fi aplicat în înțelegerea modului în care au fost tratate victimele, având în vedere reactivitatea victimală diferită.
Deci, aici răspunsul este nu, nu avem indigo, pentru că dacă avem reactivitate victimală diferită (felul în care reacționează victima – n.r.) , indigoul dispare. Comisar șef dr. Dorin Dumitran:
Însă, dacă privim în mod supramotivat modul de operare în cele două fapte, s-ar putea să greșim. De aceea, pentru mine înseamnă enorm: 1. locul faptei și 2. să cunosc foarte bine reactivitatea victimei. De ce? Pentru că reactivitatea victimei îți modifică ție, autor, comportamentul. Nu poți reacționa la fel, tu, ca autor, atunci când ai două comportamente diferite ale victimelor tale. Ceva se modifică în tine. Problema este materialul uman cu care lucrezi...
- Dar dacă ai victimele ucise, cum poți să știi modul în care ele au reacționat?
- De la autor.
“E un coșmar, pentru că nu știi ce mai e adevărat și ce nu”
- El poate să nu fie sincer.
- Dar poate să fie și sincer. Iar lucrul acesta se probează. Se probează în timp și avem repere pentru a ne da seama când o declarație este adevărată și când este falsă. Și coșmarul nostru e atunci când firele din jurnalul memoriei se amestecă. Atunci când cuvintele sar de pe o pagină pe alta, asta folosind o imagine plastică a memoriei umane. Și este un coșmar, pentru că nu mai știi ce este adevărat, ce nu este adevărat. Sau atunci când granița dintre adevărat și fals se șterge. Adică, nici măcar el - sau ea - nu știe că atunci când spune adevărul chiar spune adevărul, și atunci când minte, minte.
- Deși are discernământ.
- N-are legătură cu discernământul. Discernământul are în spate o serie de alte analize - în primul rând, capacitate psihică. Trebuie să ai integre procesele de cogniție, procesele de cunoaștere și afective. Să identifici, de exemplu, când ceva se întâmplă cu tine. În primul rând, se evaluează capacitatea psihică - și nu vorbim de capacitatea psihică de exercițiu, care stă la baza litigiilor funciare -, după care trebuie să știe să răspundă la câteva întrebări: ce, cum, care, cu cine, de ce. Trebuie să aibă câmpul de conștiință neafectat.
- Și atunci când amestecă lucrurile e amnezic?
- Nu, când amestecă lucrurile vorbim despre o tulburare calitativă a memoriei. Și trebuie să dovedești că există o intenție rea, pentru ca acest lucru să se producă, sau nu, că poate să nu existe o intenție rea. Adică, într-adevăr, omul nostru să aibă tulburări pasagere în gestionarea furiei, la care dacă se mai adaugă și alcoolul...
Acest alcool este deosebit de ticălos, pentru că-ți blurează absolut tot. Și trebuie să discerni, de-a lungul interacțiunii cu el, ce ar rămâne în picioare și ce nu. Comisar șef dr. Dorin Dumitran:
Rămâne acum la latitudinea psihologului dacă are curajul să spună “domnule, pentru mine ăsta este adevărul psihologic, experiența trăită de acest idivid este asta. Și omul ăsta spune adevărul aici și minte, că știe sau că nu știe, în celelalte segmente ale declarației”.
Citiți mâine, în Libertatea, despre cum un profiler reușește să obțină ”o spovedanie” a unui infractor, despre cât contează în analiza psihologică detaliile de la locul unei crime și despre care este cel mai mare dușman al unui psiholog.
Foto reprezentativă: INQUAM Photos / Bogdan Danescu
