„Am făcut o adevărată cură de sănătate. Am stat cinci zile în Austria şi în fiecare zi am petrecut ore în şir pe pârtie, cu placa. A fost aproape ca un job full-time pe pârtie. Nu am refuzat însă nici plimbările lungi, pe jos, la aer curat, astfel că am revenit în ţară în formă maximă”, a spus Magda.
Cum a petrecut în medie opt ore pe zi pe placă, Magda se poate lăuda acum că s-a perfecţionat şi în acest sport.
„Recunosc că snowboarding-ul mă fascinează de câţiva ani, astfel că în vacanţa aceasta am renunţat la schiuri. Nu ne-am putut dezlipi de placă. (…) De câte ori merg în Austria îmi place să trec şi prin Innsbruck. Mi-era dor să savurez un ceai cald cu arome îmbătătoare, într-o cafenea caldă şi primitoare, aşa că am bifat şi Innsbruck-ul pe listă”, a spus aceasta.
Şi pentru că a devenit deja o tradiţie, la întoarcerea în ţară, Magda şi Piticu’ au făcut o scurtă oprire în Sibiu, înainte de a reveni în Capitală. „Nu vom refuza niciodată o oprire acasă, la ai mei, mai ales că ne simţim excelent împreună, iar pentru Ionuţ casa părinţilor mei a devenit o a doua casă”, spune Magda.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
FANATIK.RO
Zodiac chinezesc pentru duminică, 15 decembrie 2024. Maimuța are parte de cheltuieli neprevăzute
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
A murit Mircea Diaconu. Actorul avea 74 de ani și suferea de o boală grea
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie