Rețeaua de transport public de noapte din București se va reorganiza din 1 iunie, ora 22.30, „adaptând traseele și programul de circulație la cererea de transport actuală”, potrivit instituției conduse de Nicușor Dan.

Trei linii vor fi modificate astfel încât să acopere zone care nu beneficiau până acum de serviciul de transport de noapte: Bd. Ghencea – Valea Oltului (linia N101), Bd. Lacul Tei – Fundeni (linia N103) și Bd. Ion Mihalache – Șos. Chitilei (linia N113).

O altă noutate este aceea că urcarea și coborârea pasagerilor se va face numai pe la prima ușă a vehiculului, iar autobuzele vor opri în stații numai la cererea călătorilor.

Astfel, dacă într-o stație există călători, autobuzul va efectua oprirea. Pasagerii care doresc să coboare, trebuie să apese pe butonul „Stop”, aflat pe barele din interiorul autobuzelor.

Din 1 iunie, ora 22.30, liniile de noapte din București vor funcționa astfel:

  • Liniile N104, N107, N109, N111, N114 și 783 de noapte vor funcționa pe aceleași trasee ca și până acum
  • Liniile N120, N121, N122, N123, N124, N125, N610, precum și linia de tramvai 1 de noapte vor fi desființate
  • Vor fi înființate liniile de autobuz N1 și N10 pentru traseul Romprim-Banu Banta
  • Liniile N101, N102, N103, N105, N106, N108, N110, N112, N113, N115, N116, N117, N118 și N119 vor fi modificate, potrivit PMB
Ce a răspuns Visarion Alexa când a fost sunat de un alt preot care îl întreba de hărțuielile sexuale
Recomandări
Ce a răspuns Visarion Alexa când a fost sunat de un alt preot care îl întreba de hărțuielile sexuale
Transportul în comun de noapte din București se modifică din 1 iunie. Harta noilor trasee

Tariful pentru o călătorie de 90 de minute este la fel ca și cel de pe liniile de zi, și anume 3 lei. De asemenea, abonamentele, sumele încărcate în portofelul electronic și călătoriile încărcate pe cardurile de transport sunt valabile și pe liniile de noapte.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un rus mutat în România a fost șocat de Capitală, nu se aștepta: "Trebuie să spun despre București"
GSP.RO
Un rus mutat în România a fost șocat de Capitală, nu se aștepta: "Trebuie să spun despre București"
ȘOC TOTAL! Ungaria a întors foaia: decizia guvernului Orban luată de urgență ca sa împăciuiască Bruxelles-ul
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Ungaria a întors foaia: decizia guvernului Orban luată de urgență ca sa împăciuiască Bruxelles-ul
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Viva.ro
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Demolarea clădirii de 75 de metri din Bucureşti se amână, temporar. Operaţiunea ar urma să coste o sumă uriaşă
Observatornews.ro
Demolarea clădirii de 75 de metri din Bucureşti se amână, temporar. Operaţiunea ar urma să coste o sumă uriaşă
Un iPhone 14 a alertat autoritățile privind un grav accident. Șase persoane au murit după ce au intrat cu mașina într-un pom
Știrileprotv.ro
Un iPhone 14 a alertat autoritățile privind un grav accident. Șase persoane au murit după ce au intrat cu mașina într-un pom
Ce înseamnă dacă te mănâncă palma dreaptă sau stângă. Semnificaţia unei superstiţii legate de bani
FANATIK.RO
Ce înseamnă dacă te mănâncă palma dreaptă sau stângă. Semnificaţia unei superstiţii legate de bani
Apar informaţii dramatice: o decepţie în dragoste şi o sumă uriaşă datorată pentru Florin Zalomir, campionul român găsit decedat în casa din Otopeni!
Orangesport.ro
Apar informaţii dramatice: o decepţie în dragoste şi o sumă uriaşă datorată pentru Florin Zalomir, campionul român găsit decedat în casa din Otopeni!
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
HOROSCOP
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
Molteni&C deschide primul flagship store în România
PUBLICITATE
Molteni&C deschide primul flagship store în România