Cuprins:
Majorarea vine după ce, începând cu 1 septembrie 2025, tariful reglementat pentru serviciile de sistem aplicate de Transelectrica a crescut, astfel că toți românii vor avea facturi la lumină ușor crescute de luna aceasta.
Cât vor crește facturile la lumină pentru un consum de 100 kWh/lună
Scumpirea făcută de Transelectrica va afecta prețul final al curentului electric, dar impactul este minor, reprezentând aproximativ 0,6% din valoarea totală a facturii, conform anunțului făcut joi de compania de stat Hidroelectrica.
Noul tarif se aplică tuturor furnizorilor de energie electrică din România.
Pentru un consum mediu de 100 kWh/lună, creșterea se traduce printr-o diferență de aproximativ 70 de bani în factura finală.
„Ajustarea, stabilită prin decizie a Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a modificat tariful de la 0.00704 lei/kWh la 0.01279 lei/kWh pentru componenta care se referă la tariful reglementat pentru servicii de sistem aferente Transelectrica. Impactul asupra prețului final al energiei este minor, reprezentând sub 1% din valoarea totală a facturii de energie electrică (aproximativ 0,6%). Astfel, pentru un consum mediu de 100 kWh/lună, creșterea se traduce printr-o diferență de aproximativ 70 de bani în factura finală”, se precizează în comunicatul Hidroelectrica.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_cc2d0fdeaa9ed47a02af6b7a76bd6ea5.jpg)
Majorarea Transelectrica se aplică tuturor furnizorilor de energie
Modificarea tarifului a fost stabilită prin decizia Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Tariful a crescut de la 0,00704 lei/kWh la 0,01279 lei/kWh pentru componenta referitoare la serviciile de sistem aferente Transelectrica.
„Începând cu data de 1 septembrie 2025, a intrat în vigoare noua valoare a tarifului reglementat pentru serviciile de sistem, aplicat de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., în conformitate cu Ordinul ANRE nr. 60 din 26.08.2025, publicat în Monitorul Oficial”, se mai arată în comunicatul Hidroelectrica.
Noul tarif se va vedea în facturile românilor la lumină, emise începând cu luna octombrie 2025, aferente consumului de energie din luna septembrie 2025.
Aceasta este a doua scumpire a facturilor la lumină în decurs de câteva luni, după ce românii au plătit aproape dublu în august, având în vedere că în iulie a expirat plafonarea le energie.
Hidroelectrica: Nu am modificat prețul energiei active din oferte
Hidroelectrica a subliniat că își menține oferta de preț făcută către clienți în ceea ce privește energia activă, adică acea componentă din tarif controlată de companie.
„Aceste tarife reglementate sunt componente obligatorii ale prețului final al energiei electrice și se aplică în mod uniform tuturor furnizorilor de energie din România, fără excepție. Prin urmare, toți consumatorii de energie electrică, indiferent de furnizorul ales, vor regăsi această modificare în facturile aferente consumului din luna septembrie 2025”, a clarificat Hidroelectrica.
Compania de stat facturează doar energia activă, componenta concurențială a prețului total al energiei.
Celelalte componente, inclusiv tarifele de transport și distribuție, serviciile de sistem, contribuțiile reglementate și TVA-ul, sunt stabilite prin acte normative și reglementări emise de autoritățile competente.
Această modificare a tarifului reglementat pentru serviciile de sistem va afecta toți consumatorii de energie electrică din România, indiferent de furnizorul ales.
Hidroelectrica a ajuns la 900.000 de clienți
Mulți români au ales să se mute la Hidroelectrica după ridicarea plafonării, atrași de prețurile competitive, având în vedere că este compania cu cele mai mici prețuri.
Hidroelectrica se apropie de un portofoliu de 900.000 de clienți casnici, iar proiecțiile arată că va depăși un milion, ceea ce a pus o presiune deosebită pe modelul de business al companiei, spunea, recent, Radu Ioan Constantin, CFO Hidroelectrica.
Deținută în proporție de 80,06% de statul român prin Ministerul Energiei, Hidroelectrica este liderul producției de energie verde din România, fiind listată la bursă.
Compania operează 188 de centrale hidroelectrice cu o capacitate totală de 6,4 GW și deține un parc eolian la Crucea cu o putere instalată de 108 MW.
Acest articol a fost realizat pornind de la datele oferite de Google Trends.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d0b04c9ee844b3f9d95b16bd89ede2f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5080d07ff96d29b48a5bc3dd9d7b6b33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dd33997c876383b5fa3568da6a6c4eb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_76576e432ae4a9b200ecc4d43fcd55f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_90a3ecf4d954537c8e3fbf8f700442ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1ce72efd44a654e62e0a0457041b4fcb.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_b8cefc8b55d7aa1c549f00ad76aab290.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5061382a9bf9d67126e484235eafb290.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_7743d54db47b3cafcbe1ec90f91b1a30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_7f586634e3cdfda134849684d1465735.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_2dfb7f2119ad2106e5537ae9c8aa51bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f3d2caef0d6e5026b05bd293403f81d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e93b7c9d89c0872f49d3d2f7902d957a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a2da3a689cb1f2538bc5a92e506bf251.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_09ba5521dfb3faeea95ef9d88c147275.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_d36c722e981bafa13006d62713b36c46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_0112c54285b5869c43b65d001f5b6329.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_319d4efa3510e2eeb3a3e948aad03010.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_53ae053972b38eaa6782e0e287a1c33e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f2721ef332713ea41d8e9f9863f7739c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_b9c80801cd3213faac6c506588f2c5f6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/scumpiri-energie-ppc-1-iulie-2025-e1743248386295.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_675be234807a92250c8876d279088bbf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5ab5ee5b30dc07875a36bb34ee5aeb45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/accident-mortal-dolj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/pescari-delta-dunarii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_96f27d10ee5731df8488c11521d5fe39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_b5871ffdd6c964a5fabdc0f5e2d6c4dd.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/kim-kardashian-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/asia-express-9-noiembrie-2025-4-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a132f1cb700b3c2f85790409fa26824a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_71b76be11e22874f6a074854fdc0d267.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_59e78f710318059ef3252bf0f6f8a917.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_41bf4be5b34163f96e1ee8457c7255a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_35857ce0285dfcdf4947414929527260.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_496cefe14b0421c4b96685b26a80fae5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_8075a9626980dc506df7cc0c2d84c78f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/oana-gheorghiu-juramant-cotroceni-vicepremier-e1761812916181.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/gigi-netoiu-candideaza-la-primaria-capitalei--foto-gandul.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/tineri-bar-bere.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/cum-ingrijesti-calcaiele-crapate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/boli-autoimune-la-femei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/horoscop-9-noiembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/carne-de-oorc-la-gratar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/elev-calcule-matematice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/polish20251021112718763.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/cum-securata-mango.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/plati-telefon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/masina-politie-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/magazin-auchan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/magazin-ikea-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/donald-trump-protest-profimedia-1046507828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/romania-va-reveni-la-eurovision-dupa-2-ani-a-anuntat-tvr--editia-viena-2026-va-marca-70-de-ani-de-la-debutul-concursului-e1761839846696.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/colaj-baluta-ciucu-drula-alexandrescu--foto-facebook-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/betleem-oras-din-cisiordania-ocupata-foto-profimedia-e1761243721656.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.