71,6% dintre noi îmbolnăviri cu COVID-19 din săptămâna 13-19 decembrie au fost confirmate la persoane nevaccinate, potrivit unei analize publicate joi de INSP.
În schimb, în rândul deceselor înregistrate în aceeași perioadă, 86,1% au survenit la persoane nevaccinate.
Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, peste jumătate erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de 6 luni de la ultima doză, se precizează în raportul săptămânal al INSP.
În săptămâna 13 - 19 decembrie, 35,7% din cazurile înregistrate au fost în Bucureşti, Cluj, Arad, Timiş şi Bihor.
De asemenea, 29,2% din totalul deceselor s-au înregistrat în Bucureşti, Bihor, Braşov, Arad şi Dolj, iar 86,1% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.
Conform INSP, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 85,9% din totalul deceselor s-au înregistrat la persoane peste 60 ani, 54,6% din decese fiind la bărbaţi.
Potrivit INSP, 93,2% din decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/12/raport-saptamanal-episaptamana502021.pdf" title="Raport-saptamanal-EpiSaptamana50_2021"]