La 21 de ani avea 38 de kilograme. Toți râdeau, dar acum ar vrea să arate așa

Comentează

Laura Lupea, acum antrenoarea de fitness, avea acum doi ani 38 de kilograme și era ținta glumelor. Între timp, transformarea sa îi determină pe mulți să privească cu jind la corpul său.

Laura cântărea, la 21 de ani doar 38 de kilograme și, spune că oamenii își băteau joc de ea și o agresau verbal pe stradă.

„Mai mănâncă ceva”, era una dintre replicile pe care le auzea zilnic.

Astfel, după ce a ajuns la facultate la Cluj, a început să meargă și la sală. Respecta orele de antrenament cu sfințenie. În fiecare zi la ora 16:00, era prezentă în fața sălii, cu echipamentul în ghiozdan, notează monitorulcj.ro.

„Când eram mai slabă, oamenii râdeau de mine. Strigau după mine pe stradă. Așa privesc oamenii problema. Nu se gândesc ce e în spate. Și cu toate astea m-au ambiționat mai tare să merg la sală și să le demonstrez că nu au dreptate. Singura persoana care m-a încurajat a fost tatăl meu. El îmi zicea să merg la sală. Restul mă întrebau de ce merg la sală? Că sunt slabă și nu am nevoie. Dar mergeam la sală fiindcă îmi plăcea. Am mers de câteva ori, mi-a plăcut, am făcut mii de greșeli, dar am avut persoane care mi-au atras atenția și m-au corectat. Și când mă gândesc că eu am fost scutită de sport timp de opt ani fiindcă îmi era lene să îmi car echipamentul cu mine la școală…”, râde, acum, antrenoarea.

După doi ani de muncă intensă, în care și-a schimbat în totalitate stilul de viață într-unul sănătos, tânăra a renunțat la munca de birou și a început să le insufle și altora dragostea pentru sport.

Astfel, scris sursa citată, a devenit antrenor de fitness și în fiecare zi îi ajută și pe alții să calce pe urmele ei, să depună un efort, să își testeze limitele și să dea tot ce au mai bun din ei.

„Cred că e foarte important sa îți setezi un obiectiv. Să știi ce vrei. Mulți oameni vin la sală și nu știu ce vor. Unii vor să slăbească, alții să depună masă musculară, iar unii doar să aibă mai multă energie pe parcursul zilei. Cred că e foarte important să setezi un obiectiv realist. Să nu te aștepți să pui 3 kg de masă musculară într-o lună. Nu se poate. La fel e și cu slăbitul. Nu dai jos 5 kg într-o lună, fiindcă nu e sănătos. Trebuie să ne bucurăm de fiecare reușită a noastră, poate am făcut cu două repetări în plus, am făcut exerciții cu mai multe kilograme. Să ne bucurăm de orice pas pe care îl facem înainte. După ce îți atingi obiectivul îți setezi altul, mai sus. Și nu doar din punct de vedere fizic, ci și psihic. Să te concentrezi mai tare. Eu mă concentrez foarte tare pe ceea ce faci atunci când merg la sală. Nu mă gândesc la problemele de acasă sau la locul de muncă”, explică Laura.

Arhiva foto

„Mă antrenez de 6 ori săptămână. Duminica iau o pauză, nu merg la sală. Ar trebui să mai reduc antrenamentele, dar nu mă pot abține. Antrenorii nu se nasc așa. Unii poate fac sport de la vârste mici, dar alții, cum am fost eu, pot să nu aibă înainte nicio treabă cu sportul, dar vor să își schimbe viața”, a concluzionat Laura.

Citește și:  VIDEO/ Bucureștiul e fericit doar la vedere! Strada Entuziasmului duce la cimitir, iar strada Voioșiei e tare posomorâtă!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
MONDEN
Mircea Solcanu | sursa foto: Instagram
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
Smiley si Tudor Chirila la Vocea Romaniei 2026
11:49
„Vocea României” 9 octombrie 2026. Tânăra care a primit Golden Buzz la Britain's Got Talent! urcă pe scenă. „M-am îndrăgostit teribil”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
12:55
,,Ce punem azi în farfurie se vede peste zece ani în ficat”. Boala tăcută care îi lovește pe tineri: Peste 2.700 de persoane, testate gratuit la București și în Ilfov
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...