Burse de merit date înaintea celor sociale

La liceul unde învaţă copilul meu, din sectorul 6, s-au acordat pe mai şi iunie bursele de merit, nu şi cele sociale. E corect? Bălan, Bucureşti
Răspuns: Ministerul Educaţiei stabileşte criteriile de acordare a burselor. Primăria şi şcoala decid cum se repartizează acestea.

Ajutoare pentru persoanele cu handicap

Deşi suntem în luna iunie, nu am primit ajutorul lunar pentru handicap de la Primăria sectorului 5. Ce se întâmplă? Florin Ghiţoiu, Bucureşti
Răspuns: Primăria ne-a asigurat că s-a început trimiterea acestor ajutoare. A existat un blocaj, dar începând de miercuri, 5 iunie, conturile au fost deblocate.

Termenul legal de răspuns de la CEDO

Am depus o plângere la CEDO în urmă cu 6 ani şi nici până astăzi nu am primit un răspuns. De ce? Andrei, Ploieşti
Răspuns: Orice sesizare făcută la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) trebuie să primească un răspuns (negativ sau pozitiv), în termen de şase luni.

Federaţia Asociaţiilor de Proprietari

Aş dori să aflu datele de contact ale Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România (FAPR). Monica M., Bucureşti
Răspuns: Sediul FAPR se află pe str. Sfinţii Apostoli nr. 44, sector 5, Bucureşti. Telefon: 031.805.25.60. Program: luni – joi, orele 9.00- 13.00; 14.00-16.00; vineri, orele 9.00-13.00.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.