Ludovic Orban a precizat că preşedintele este „într-un mare pericol”. „Din păcate, în ultimele trei luni, eu personal nu îl recunosc pe Klaus Iohannis. (…) Este suficient să te uiţi pe pagina de Facebook a preşedintelui ca să vezi starea de spirit a celor care comentează ca să îţi dai seama că preşedintele este într-un mare pericol”, a susţinut Ludovic Orban, la Palatul Parlamentului.

Fostul preşedinte al PNL a amintit că parteneriatul său cu Iohannis a încetat.

„Am declarat la finalul Congresului PNL că parteneriatul meu cu Klaus Iohannis a încetat. (…) Din păcate, comportamentul preşedintelui din ultima perioadă a fost total diferit faţă de comportamentul lui din perioada în care am avut un parteneriat serios în cei patru ani în care am condus partidul”, a precizat Orban.

Potrivit lui Orban, „parteneriatul cu Iohannis a condus la victorii deosebite, parteneriat care, până la urmă, a dus la alegerea preşedintelui Iohannis cu cel mai mare scor pe care l-a înregistrat un candidat de dreapta în primul şi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale”.

Guvernul Cîțu a picat, după ce moțiunea de cenzură a fost adoptată cu 281 de voturi pentru, cu 47 mai multe decât era necesar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.