„Nu îi voi mai ierta pe cei care fac rău PNL, pentru că nu mi se pare normal ca pe anumite conturi şi pagini de Facebook ale unor colegi care spun că sunt liberali eu să fiu atacat mai des decât o pagină de Facebook a PSD”, a declarat Ludovic Orban.

El a subliniat că pierderile pe care le suferă PNL pentru felul în care se desfășoară campania internă nu pot fi puse pe seama susținătorilor săi.

„În mare parte faptul că şi voi o simţiţi în fiecare zi pentru că voi staţi la firul ierbii, voi sunteţi în legătură cu oamenii şi simţiţi că există o descreştere a PNL, vreau să ştiţi foarte limpede că nu are nicio legătură cu modul în care m-am comportat eu şi susţinătorii mei”, a completat liderul PNL.

El a afirmat că şi-a apărat colegii în cele mai dificile situaţii în care aceştia s-au aflat, oferind exemplul lui Gheorghe Flutur la începutul pandemiei.

„Eu sunt omul care am apărat oamenii în cele mai dificile situaţii, Flutur era masacrat pe toată media naţională şi cu toate astea eu i-am luat apărarea, m-am dus alături de el în Suceava, l-am reîntărit, am susţinut proiecte prin care practic el a fost ajutat în competiţia electorală din Suceava şi a reuşit să recâştige preşedinţia Consiliului Judeţean”, a afirmat Orban.

În schimb l-a acuzat pe Gheorghe Flutur, acum în tabără Cîțu, că nu a tras în alegerile parlamentare.

„M-aş fi bucurat dacă ar fi câştigat şi alegerile parlamentare, numai că alegerile parlamentare se pare că nu au mai reprezentat o prioritate pentru că pentru prima oară în Suceava noi am luat sub media partidului”, a declarat Ludovic Orban.

Orban a adăugat că, după alegerile locale, nu „s-a apucat să scoată din pălărie” un candidat sau să-l susţină pe altul, pentru a avea garanţia că îl sprijină în competiţia internă.


Citeşte şi:

Ploi torențiale până luni dimineață, în mare parte din țară. Prognoza meteo, actualizată

Urmările mai puțin cunoscute ale incendiilor de pe insula Evia. „O pierdere imensă pentru următorii 30 de ani”

Interviu cu o mare actriță: „Acum zece ani ziceam că n-aș părăsi România, acum regret din tot sufletul că n-am făcut-o”

Gigi Becali, implicat într-un accident rutier. Șoferul vinovat era băut! Reacția patronului FCSB
PARTENERI - GSP.RO
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier. Șoferul vinovat era băut! Reacția patronului FCSB
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Observatornews.ro
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Știrileprotv.ro
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Telekomsport
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie