Mercedes oferă până la 500.000 de euro angajaților care aleg să-și dea demisia

Este unul dintre cele mai mari programe de plecări voluntare din istoria industriei auto germane. Iar scopul este de a ajuta producătorul să se pregătească pentru vremuri mai dificile și să accelereze restructurarea în departamentele-cheie.

Ola Källenius, președintele grupului Mercedes-Benz, luptă pentru posibilitatea de a prelungi producția de automobile cu motoare termice. Potrivit acestuia, „în loc să fie penalizați producătorii pentru neatingerea obiectivelor privind emisiile de carbon, o cale mai bună ar fi modelarea treptată a pieței prin diverse stimulente”, relatează portalul polonez de știri Motoryzacja Interia.

În același timp, spune că nu are nicio îndoială că viitorul industriei auto este unul zero emisii.

Angajații Mercedes sunt protejați de concediere până în 2034

Programul, numit „Next Level Performance”, face parte dintr-un plan de reducere a costurilor în valoare totală de 5 miliarde de euro până în 2027. Acesta vizează în principal angajații din departamentele administrative, IT și așa-numitele zone intermediare, adică persoanele care nu sunt implicate direct în producția de automobile.

Întrucât acești angajați din Germania sunt protejați de concediere prin acorduri de întreprindere până la sfârșitul anului 2034, compania listată la DAX trebuie să le prezinte oferte atractive pentru a le rezilia voluntar contractele.

Pachetele de compensare sunt stabilite individual, în funcție de vârstă, vechime, poziție și salariu. De exemplu, un manager de echipă în vârstă de 55 de ani, cu 30 de ani de experiență și un salariu de 9.000 de euro pe lună, poate primi peste 500.000 de euro. O persoană de 45 de ani, cu 20 de ani de experiență și un venit lunar de 7.500 de euro, ar putea primi aproximativ 300.000 de euro.

Pachetul compensatoriu, valabil până la sfârșitul lunii martie 2026

Programul, care este accesibil doar celor care își exprimă voluntar dorința de a pleca, a început în aprilie și este valabil până la sfârșitul lunii martie 2026.

Potrivit publicației Handelsblatt, gigantul auto german a trimis oferte către 40.000 de angajați, iar 4.000 dintre ei au spus deja „da”.

Mercedes-Benz explică faptul că programul este o modalitate de a adapta structura de personal la noile realități ale industriei, mai ales în contextul electrificării gamei de modele, al scăderii cererii și al creșterii costurilor materiilor prime. Compania dorește astfel să reducă cheltuielile cu personalul fără concedieri forțate și, în același timp, să mențină un nivel ridicat de motivație în rândul echipei.

Experții avertizează însă că un program atât de amplu de plecări voluntare ar putea duce la pierderea unor cunoștințe și competențe valoroase în departamentele esențiale. Pentru mulți angajați, perspectiva de a pleca cu o compensație de șase cifre este însă prea tentantă pentru a fi refuzată.

Din fericire pentru Mercedes, programul este voluntar din ambele părți: atât angajatul trebuie să își exprime dorința de plecare, cât și compania trebuie să accepte cererea.

Potrivit publicației Business Insider, la sfârșitul anului trecut, Mercedes avea aproximativ 175.000 de angajați la nivel mondial, dintre care 115.000 în Germania.

Mercedes a inaugurat la Sebeș noua linie de asamblare de motoare pentru GLC full-electric

Grupul german Daimler a inaugurat pe 13 octombrie, la Sebeș, la subsidiara Star Assembly, o nouă linie de producție, destinată exclusiv autoturismelor electrice.

În urma unei investiții de peste 100 de milioane de euro, pe platforma industrială din județul Alba se va produce unitatea de propulsie care va fi amplasată pe noul autoturism electric Mercedes-Benz GLC. Aici vor lucra 500 de angajați, ceea ce ridică numărul total al personalului de pe platforma industrială Mercedes-Benz de la Sebeș la peste 2.600.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Moshu1 20.10.2025, 09:48

este cel putin ciudat ce spuneti aici si anume Mercedes doreste reducerea cheltuielilor cu 5 miliarde,ori compensatiile deja acceptate sunt de 2 miliarde...undeva este o interpretare eronata

Avatar comentarii

Gugubau 21.10.2025, 09:08

Moshu1   •  20.10.2025, 06:48

este cel putin ciudat ce spuneti aici si anume Mercedes doreste reducerea cheltuielilor cu 5 miliarde,ori compensatiile deja acceptate sunt de 2 miliarde...undeva este o interpretare eronata

Compensația e de _până la_ 500000, nu fix 500000, cea ce înseamnă că nu toți primesc această sumă. O compensație de 1000, de exemplu, se încadrează în această limită. Ai grijă, ești expus la țepe gen \"reducere de până la 80%\" dar ce cumperi tu are reducere de 0%

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.