Denumită Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti, noua insituţie va elabora strategii de dezvoltare şi planul de transport atât al autobuzelor, cât şi al tramvaielor, microbuzelor şi al oricărui mijloc de transport în comun care circulă prin Capitală şi prin judeţul Ilfov, transmite Evenimentul Zilei. Din grupul de decizie vor face parte şi reprezentanţi ai Municipalităţii şi ai Consiliului General al Capitalei, dar directorul va fi numit de către ministrul transporturilor.

Potrivit directorului RATB, Adrian Criţ, noua instituţie va trebui înfiinţată până la sfârşitul acestei luni. „FMI a cerut această reorganizare. Nu este normal să ai tarife diferenţiate la metrou şi autobuz”, a explicat directorul. Totodată, şi Ion Dedu a declarat că înfiinţarea acestei instituţii este cerută de mai bine de patru ani de către Banca Mondială şi Comisia Europeană. Motivul: marile capitale europene, ca de exemplu Parisul şi Berlinul, au transportul în comun gestionat de astfel de autorităţi, iar acest sistem de administrare a atras fonduri europene şi a eficientizat serviciul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.