Peste 10.000 de oameni vor participa, joi, într-un miting organizat de PSD împotriva mutării sediului social al companiei Complexului Energetic Oltenia (CEO) de la Târgu-Jiu în Capitală.

Mitingul reprezinta „un mare semnal de alarmă tras la adresa guvernanților, în ceea ce privește soarta celei mai importante ramuri economice a județului”, spun social-democrații gorjeni, într-un comunicat de presă.

„Partidul Social Democrat dezavuează comportamentul total neprofesionist al ministrului Grigorescu, care în loc să încerce dezamorsarea conflictului creat, a ales să vină pe ascuns, târziu în noapte la Tg Jiu, iritând și mai mult spiritele, prezentându-se fără niciun fel de argumente care să susțină măsurile pe care le-a propus. Așteptăm ca până în ziua mitingului să se renunțe la deciziile ce ar putea afecta iremediabil soarta locurilor de muncă ale miilor de mineri și energeticieni din Gorj și din județele învecinate”, anunță PSD.

Ministrul energiei, Victor Grigorescu, a afirmat, dupa vizita de joi noaptea, la Târgu-Jiu, că în urma discuţiilor cu administraţia companiei vor fi căutate soluţii consensuale pentru rezolvarea situaţiei.

‘Am venit la Târgu-Jiu pentru că mă interesează soarta oamenilor, am vrut să mă asigur că se întorc cu bine la familii. Greva foamei este o măsură de protest extrem şi o pot înţelege în contextul stresului generat de situaţia financiară a companiei. În ceea ce priveşte o soluţie, cred că trebuie să găsim o soluţie consensuală cu care toate părţile să fie de acord, am discutat cu conducerea CEO şi se vor continua discuţiile pentru a se identifica un parcurs pentru perioada următoare. E nevoie de solidaritate din partea tuturor părţilor implicate pentru că adevărata problemă este situaţia extrem de dificilă în care se găseşte Complexul Energetic Oltenia. Asupra acestui lucru trebuie să ne concentrăm cu adevărat. Vreau să fie clar că există deschidere către dialog din partea Ministerului Energiei şi îi încurajez pe toţi cei care se simt nemulţumiţi să aleagă soluţia dialogului înaintea oricărui protest care le poate pune în pericol sănătatea’, a spus ministrul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.