Otrava de la graniță: minele de aur și de cupru ale chinezilor de la Zijin se extind peste satele vlaho-românilor spre Dunăre

Aproape de colțul lor de rai și la aproximativ 25 de kilometri de Dunăre, chinezii de la Zijin Mining, în asociere cu statul sârb, își extind proiectele de extragere a cuprului și a aurului prin tehnologii care utilizează cianuri. Proiectele amenință nu doar satele din regiune, ci și apele fluviului pe porțiunea care delimitează la sud teritoriul României.

Colțul de rai unde se fumează la interior

În Laznica, la mașină se spune „car”. Nu „car” din engleză, „car” de la carul cu boi, căruță și altele asemenea. Mingea e „lopcă”, trandafirul, „rujă”, fasolea, „păsui”. Dintre cei 1.700 de locuitori ai satului din nord-estul Serbiei, 1.400 vorbesc un grai românesc vechi și se identifică drept urmași direcți ai romanilor – vlaho-români sau „vlașci”.

„Sârbii au fost aicea abia în veacul al șaptelea. Au venit de la Carpati, de la România. Așa scrie istoria”, ne explică Ilija Likucic, lider al comunității din Laznica (românizat e Laznița).

A vorbi „vlășcește” și a vorbi românește înseamnă unul și același lucru, cad de acord companionii de masă ai lui Ilija, de la barul din centrul satului. E un bar cu ceas mare în perete, cu fețe de masă pe mese, cu perdele și lumină nehotărâtă de neon.

Oamenii, bărbați, femei, de toate vârstele, se adună aici seara, beau o bere, un rachiu, o cafea, schimbă o vorbă. Unii scot cărțile de joc și le amestecă în tăcere. Ziua nu se poate încheia fără acest ritual de trecere prin comunitate. Fumul chibițează în aer, printre capetele concentrate, pentru că se fumează înăuntru. Iar ospătărița se uită cu un ochi la clienți, cu unul la televizorul mic, atârnat deasupra tejghelei.

Știrile politice nu fac mare vâlvă, fiind evident lipsite de orice element de noutate. Locuitorii din Laznica simpatizează cu Puterea, la fel ca mulți dintre sârbii care își duc viața în provincie, departe de Belgrad.

Curentul dominant e anti-NATO, trauma colectivă a bombardamentelor americane din anii ‘90 fiind una mult prea recentă. „Noi nu suntem răi, noi suntem buni cu toți. Vii la mine, n-ai unde să dormi, dormi în pat și eu dorm pe jos. Așa suntem, asta e cultura noastră”, rezumă Ilija firea vlahilor, supusă, iată, ostilităților de tot felul.

Pe aici a fost mult timp și stăpânire otomană, de pe urma căreia se păstrează cuvinte și cișmele. Aducțiunile de apă erau însă deja făcute de romani, observă Ilija, punând un „ale”, „însă”, în față.

Cei foarte în vârstă, peste 90 de ani, au prins și bombardamentele germane asupra locurilor. O statuie a învățătorului Iovan Șerbanovici, împușcat de nemți, a fost pusă în curtea școlii, pe un petic de verdeață. Dascălul avea 25 de ani. Casa unde stătea s-a sfărâmat, s-a împrăștiat, cu anii, iar în jurul ei a fost ridicat un hambar.

Proiectul unui muzeu al satului

Ilija, 62 de ani, a copilărit în Iugoslavia comunistă a lui Tito. Își amintește că în curtea școlii era un nuc, care s-a uscat. Însă „fântâna”, o cișmea de unde beau copiii apă, a rezistat. A rămas în picioare și clădirea unde Ilija a făcut primele clase. Casa a servit și ca locuință pentru cadrele didactice. „E o casă bună, țapănă. Restaurație trebe”, spune bărbatul, evaluând din ochi zidurile din care ies oasele roz ale cărămizilor.

Clădirea e în custodia Primăriei comunei Zagubica, iar Ilija are un plan la care elaborează zi și noapte: s-o transforme în muzeu. „Să punem acolo țol (n.red. – haină) cum a avut deda al meu (n.red. – tatăl), pături, linguri de lemn…”. Memoria locului se împuținează odată cu oamenii. Ilija vrea ca generațiile viitoare sau cei care trec prin Laznica să știe ce fel de viață exista aici.

Finanțarea pentru muzeu ar putea veni de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Pe asta mizează Ilija, deși, în materie de români în Serbia, respectiva instituție aprobă, în general, doar proiecte ale entităților controlate de autoritățile de la Belgrad, după cum o arată și site-ul oficial. Țara-mamă cheltuie pentru folclorisme, nu pentru nevoile reale ale comunităților românești precum cea din Laznica. Dacă nu are în titlu „etos” și „simțire”, proiectul are mari șanse să fie respins.

„Mulți au plecat, mulți au murit”

Când Ilija era copil, la școala din Laznica învățau 875 de elevi „de la clasele una până la opt”. Acum, comentează el abătut, „nici 40 nu mai sunt, vreo 38, 37, așa. Nu mai e lume!”.

De la 5.000 de suflete, populația satului a scăzut cu trei sferturi și a îmbătrânit. „Mulți au plecat în Franțusca (n.red. – Franța), Viena, Italia, Spania, Norvegia, Germania. Mulți au murit”.

Pe stâlpii din centru, din piața unde se găsește și barul cu jucători de cărți, sunt lipite anunțuri cu cei morți. O fotografie imprimată, numele, datele de naștere și de deces, chenar – sunt ca niște diplome care se acordă dacă ai trecut prin lecțiile de pe lumea asta și ai absolvit școala vieții. Anunțurile sunt lipite și pe porți, la vedere, să fie înștiințată lumea, străină sau nu. La fel ca sârbii din Carpați, și Instagramul a apărut în Laznica la spartul târgului, cu veacuri mai târziu decât „morminții”.

Clăci, mori de apă, porumb și miere

Atâți câți au rămas, oamenii din sat trăiesc, în mare, tot de pe urma pământului moștenit de la părinți. Folosesc încă mori de apă pentru măcinat cerealele, țin stupi, se încălzesc cu lemne, au livezi și lanuri de porumb, cresc capre, oi, vaci și găini.

Își asfaltează drumurile punând jumătate din bani din buzunarul lor, jumătate de la bugetul Primăriei Zagubica. „Copilul care nu plânge nu dobândește țâțâ, foarte frumoasă vorbă este. Noi suntem copiii, primăria e părintele. Nu că ne plângem, nu, dar dacă nu cerem, nu primim”, afirmă Ilija.

Banii acoperă, de regulă, doar costul materialelor. Munca o fac localnicii la clăci. Așa, muncind în zilele libere, cot la cot, au amenajat, la margine de pădure, un foișor pentru grătare, cu loc de joacă alături. Și așa vor să transforme o mică peșteră în spațiu pentru nunți, botezuri și alte petreceri. Laznica e situată într-o zonă deluroasă, cu păduri, izvoare și priveliști pitorești. Chiar dacă drumurile nu sunt foarte prietenoase pentru „caruri”, pentru biciclete sunt numai bune. Una dintre speranțele de renaștere ale satului se leagă de turism.

O altă speranță se leagă de redeschiderea și extinderea minelor de cupru și de aur din Majdanpek. Asta i-ar aduce pe tineri înapoi. Ar avea serviciu la 30 de kilometri de casă, „ar primi un salariu bun și seara s-ar întoarce la familie”, crede Ilija. Altfel, locurile de muncă prin împrejurimi sunt rare și prost plătite.

Despre mine și minerit se discută în sat cu o seninătate vecină cu negarea. Oamenii se asigură unii pe alții că satul lor e ferit de pericolul cianurilor cu care operează chinezii de la Zijin Mining. Într-adevăr, pe hartă, Majdanpek e mai în sus de Laznica și la 25 km distanță, în linie dreaptă, de granița pe Dunăre cu România.

Afacerea de 1,26 miliarde de dolari

Și romanii au minerit în Majdanpek. Au umblat cu sita și târnăcopul prin albia râului Pek, supranumit „Râul Auriu”. În secolul al XX-lea, exploatarea intensivă a zăcămintelor metalifere i-a adus orașului Bor, capitala districtului minier, reputația de unul dintre cele mai poluate locuri din Europa.

Asocierea dintre Guvernul de la Belgrad și compania chineză Zijin Mining datează din 2018, când investitorii asiatici au achiziționat de la statul sârb 63 la sută din producătorul de cupru RTB Bor. Promisiunea cumpărătorilor era de a investi 1,26 miliarde de dolari în dezvoltarea proiectelor miniere din Valea Timocului.

De atunci, potrivit presei din Serbia, au apărut periodic scandaluri publice, legate de depășirea limitelor admise pentru emisii de dioxid de sulf în atmosferă. Zijin a plătit amenzile de câteva zeci de mii de euro și și-a văzut de treabă. Unde n-au fost posibile exproprieri, a cumpărat pământul. În unele sate, localnicii au organizate blocade și proteste, refuzând să-și vândă terenurile către corporația controlată de statul chinez.

În martie, compania Zijin a anunțat că, în zona Malka Golaja, tot din districtul Bor, a descoperit un zăcământ de 2,8 milioane de tone de cupru și 92 de tone de aur.

Pe versanții din zonă încă se fac foraje. Organizarea de mină ia locul copacilor, containerele unde stau muncitori aduși din Asia iau locul fermelor și al satelor.

Salariile plătite în Serbia de Zijin pentru muncitorii din subteran sunt, conform site-ului companiei, între 600 de euro și 1.400 de euro, pentru minerii cu experiență. Salarii mai mici decât ale minerilor din alte părți ale lumii, nota publicația Serbia-business.eu. Așa se explică de ce s-au înmulțit barăcile muncitorilor chinezi, în jurul exploatărilor Zijin. Condițiile în care sunt plătiți și cazați aceștia sunt neclare, adaugă sursa citată, întrucât nu sunt membri de sindicat.

Mineritul „verde” înroșește apa

La câteva minute de mers cu mașina, ieșind din comuna Zagubica, peisajul virează din vegetal spre mineral și urmele de viață se sting pe măsură ce te îndrepți spre inima întreprinderii miniere.

În comunicările de pe site-ul oficial al Zijin Mining sunt invocate mineritul „verde” și investițiile de sute de milioane de euro în protecția mediului. În realitate, pământul pe care forează gigantul chinez arată ca un pământ care suferă. Iar peste așezările omenești s-a așternut o peliculă roșcată, un filtru de sepia care trimite prezentul în trecut, nu în viitor.

După ce a fost în mod repetat inundat de torenți de mâl toxic, terenul arabil din jurul orașului e în proporție de 60 la sută distrus, notează earthworks.org. Apele sunt roșiatice și nu mai pot fi folosite nici măcar la irigat. Iar siguranța zonei depinde de un dig vechi, care ține deșeurile din extragerea cuprului să nu curgă în Timoc și de acolo în Dunăre.

Despre unde și cum depozitează resturile toxice din minerit cei de la Zijin mai descoperă din când în când câte ceva organizațiile ecologiste și trag de mânecă Guvernul sârb.

Autorizație de mediu retrasă de statul sârb

Serbia nu e membru al Uniunii Europene, prin urmare, nu trebuie să țină cont de interdicțiile privind tehnologiile de minerit pe bază de cianuri, interdicții conținute de Rezoluția Parlamentului European din 5 mai 2010. Sigur, interdicțiile respective sunt pronunțate cu titlu de recomandare către statele membre. Până în prezent, doar Germania, Ungaria și Cehia au transpus aceste interdicții în legislația lor internă.

Deși partener în proiect, statul sârb a decis că investitorii chinezi trebuie să respecte cel puțin aparențele. În 2021, sub presiunea protestelor și, mai ales, a culorii neobișnuit de roșii a apelor râului Pek, autoritățile de mediu au ordonat ca Zijin să înceteze activitatea, până când ia măsuri serioase de evitare a poluării. Activitatea a încetat doar temporar.

Printre accidentele ecologice în care a fost implicată compania Zijin se numără scurgerea de cianuri de la mina de cupru din provincia Fujian, estul Chinei, în 2010. La un an după dezastru, otrava încă era activă în mediu, iar natura – moartă, conform unui reportaj The Guardian.

„Nu mai e nici pește, nici broască!”

Râul Pek, care traversează domeniul minier al Zijin, curge în Dunăre. Un studiu derulat de Universitatea Politehnică Timișoara și finanțat cu fonduri UE trăgea concluzia, în 2021, că mineritul din Majdanpek afectează calitatea apelor de suprafață din regiune. Arseniu, nichel, fier, plumb, săruri de sulf, în cantități peste limite, au fost detectate inclusiv în apa din rețelele publice.

Zijin a anunțat că minele de aur, unde folosește cianuri, se află „la distanță suficient de mare de fluviu”, încât apele reziduale pe care le va direcționa spre afluenții Dunării să se dilueze și să nu producă pagube însemnate.

„Nu mai e nici pește, nici broască nu mai e!”, spune Ilija, privind de pe geamul „carului” un pârâu care trece prin pădurile de lângă Laznica. „Cine a otrăvit apa? NATO! Când ne-au bombardat, au aruncat și cu uraniu”, pasează vina liderul informal al vlahilor care ocupă această pătrățică de planetă încă de pe vremea imperatorilor și viaductelor.

De minerit, în imaginarul nostalgic al localnicilor se leagă, dacă nu tocmai prosperitatea, atunci garanția unei pâini pe masă. Despre cazurile de cancer tot mai numeroase și despre ogoarele care nu mai rodesc nu pomenesc decât activiștii de mediu și Institutul Național de Sănătate Publică din îndepărtatul Belgrad.

În și mai îndepărtatul Beijing, la începutul lui septembrie, premierul Serbiei și directorul general al Zijin Mining își strângeau mâinile, felicitându-se reciproc în numele a ceea ce afaceristul chinez a numit „o prietenie de fier”.

Ministerul Mediului: „Am făcut demersuri pe lângă partea sârbă”

Întrebat în scris de Libertatea ce măsuri de prevenție și de control a solicitat de la Guvernul Serbiei, în privința proiectelor Zijin Mining, Guvernul României a răspuns: „Solicitarea dumneavoastră a fost transmisă spre competentă soluționare Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor”.

Ministerul Mediului a răspuns următoarele:

„În urma verificărilor efectuate la nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, nu a fost identificată nicio notificare din partea Republicii Serbia referitoare la activități miniere desfășurate în apropierea graniței, conform Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, adoptată la Espoo, la 25 februarie 1991 (Convenția Espoo), cu completările ulterioare, ambele state fiind părți la aceasta.

Ca urmare a sesizării dvs., Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a făcut demersuri pe lângă partea sârbă privind obținerea de informații referitoare la proiect și potențialul impact semnificativ al acestuia asupra teritoriului României, precum și măsurile de prevenire și reducere a impactului asupra mediului incluse în proiect.

Informațiile relevante furnizate de către partea sârbă vor fi publicate pe site-ul oficial al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în domeniul Mediu, subdomeniul Evaluare impact, categoria Evaluare impact asupra mediului pentru proiecte”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 53

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro