A fost un discurs atipic al Patriarhului care, de obicei, se concentrează în mesajele de Paște pe teme spirituale precum lumina Învierii, speranța, pacea și iubirea creștină.
„Cuvintele «Nu vă temeți!» adresate femeilor venite la mormânt, mai întâi de către îngeri, iar apoi de însuși Iisus Hristos cel Înviat, care le-a întâmpinat și le-a spus «Bucurați-vă, nu vă temeți» arată că Învierea lui Hristos este izvor de pace și bucurie, de speranță și ajutor în viață”. Așa și-a început Patriarhul Daniel mesajul rostit la Slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală din București, a relatat Agerpres.
Apoi a surprins printr-o abordare socială explicită, avertizând asupra pericolului consumului de droguri, pe care l-a numit „o mare primejdie pentru viața oamenilor”.
„De aceea, Sărbătoarea Învierii lui Hristos ne cheamă pe toți să primim în suflet, prin rugăciune și fapte bune, pacea și bucuria lui Hristos și să le împărtășim în aceste zile celor din jurul nostru, mai ales celor suferinzi și singuri, celor îndoliați sau întristați din cauza necazurilor, a bolilor și adicțiilor, îndeosebi consumul de droguri, care a devenit acum o mare primejdie pentru viața oamenilor”, a transmis el.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_8b9d13ea212ec37b5a6d26ff32f09b19.jpg)
„Cu prilejul Sfintelor Paște vă dorim tuturor sănătate și fericire, pace și bucurie, precum și mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună și folositoare familiei, societății și poporului român. Aceste dorințe de bine le adresăm tuturor creștinilor, pentru că anul acesta, 2025, sărbătoarea Paștelui este celebrată de toată creștinătatea la aceeași dată, 20 aprilie. Hristos a Înviat!”, a încheiat Patriarhul Daniel.
Afirmațiile Patriarhului au venit în contextul celui mai recent caz de consum de droguri care a zguduit România și a fost extrem de mediatizat.
Rareș Ion, cunoscut sub porecla de „Castron”, a murit zilele trecute în condiții suspecte. Tudor Duma, zis și „Maru”, prieten și dealer al lui Vlad Pascu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a transmis live pe TikTok imagini în care Rareș agoniza din cauza unei supradoze de droguri și a murit a doua zi. „Maru” este acuzat de procurorii DIICOT că i-a oferit lui Rareș Ion locuința sa pentru a se droga.
Rareș era prieten cu „Maru”, dealerul care i-a dat droguri și lui Vlad Pascu, autorul accidentului mortal din localitatea 2 Mai de acum doi ani.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1be2933652074967618b97a23be55db9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_40c4fb59fac549bece95be4a3d37f0eb.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_4bebfb36325329c1490677f930fa8a6c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9eca5b9e35a1d2113f5a8a7121a4c7d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_30650e5a7ff131bc18e3e9d6f76d5803.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_89e3a924fbe22cb361409f884c720a11.jpg)