Ploi abundente și descărcări electrice în aproape toată țara, până vineri seară. Harta județelor aflate sub avertizare meteo ANM cod galben

Comentează

Trei avertizări meteo ANM de vreme rea, dintre care două de cod galben, au fost emise, miercuri, pentru mare parte din țară, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Informarea meteo de vreme rea, ploi abundente și vânt este valabilă în perioada miercuri, 10 septembrie, ora 20.00 - vineri, 12 septembrie, ora 20.00.

Ploi în aproape toată țara, până vineri seară

„În intervalul menționat, vor fi intervale cu averse în cea mai mare parte a țării, în noaptea de miercuri spre joi și pe parcursul zilei de joi îndeosebi în regiunile intracarpatice, apoi mai ales în jumătatea de est a teritoriului. Cantitățile de apă, prin acumulare, vor fi de 20-40 l/mp și izolat de peste 50-60 l/mp”, anunță meteorologii.

Vântul va avea intensificări temporare din seara de miercuri și până la sfârșitul zilei de joi în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40-50 km/h, iar la munte de peste 60-80 km/h, se mai arată în textul avertizării meteo ANM.

Un cod galben de vânt puternic este emis pentru intervalul miercuri, 10 septembrie, ora 20.00 - joi, 11 septembrie, ora 12.00.

Arhiva foto

„Începând din seara zilei de miercuri (10 septembrie), în județele Caraș-Severin și Timiș, precum și în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h, iar la altitudini mari, în general de peste 1.700 m, rafalele vor fi de 80-100 km/h”, mai transmite ANM.

Ploi abundente și descărcări electrice, în nord-vestul țării

Un alt cod galben de ploi abundente intră în vigoare joi, 11 septembrie pentru intervalul orar 2.00 - 12.00.

Arhiva foto

„În intervalul menționat, în Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și în Munții Apuseni temporar va ploua. Ploile vor avea caracter de aversă și vor fi însoțite pe alocuri de descărcări electrice”, mai spun meteorologii.

Prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 20-25 l/mp și izolat de 30-40 l/mp, potrivit ANM.

Meteorologii ANM au emis și prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 8 septembrie - 5 octombrie 2025.

Ce înseamnă codul galben și cum clasifică meteorologii fenomenele meteo în coduri

Codul galben emis de meteorologi semnalează o stare de atenție și este folosit pentru fenomene meteorologice care sunt temporar periculoase pentru anumite activități, dar care, în general, sunt obișnuite pentru perioada respectivă sau zona vizată.

Aceste fenomene pot include, de exemplu, ploi torențiale, intensificări ale vântului, caniculă, grindină, ceață sau ninsori, care pot afecta temporar traficul rutier, alimentarea cu energie electrică sau alte activități zilnice.

Meteorologii folosesc patru coduri de culori pentru a clasifica gravitatea fenomenelor meteorologice:

  • Verde: Nu sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase
  • Galben: Fenomene temporar periculoase, obișnuite pentru zonă și sezon
  • Portocaliu: Fenomene grave, cu intensitate mare, ce pot cauza pericole localizate și perturbări semnificative
  • Roșu: Fenomene foarte periculoase, cu intensitate foarte mare și efecte potențial dezastruoase.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește