Ce faci, Doamne, aici? Omul, Bolojane, ești și chior, ți-a intrat sprânceana în ochi? Păi nu așa, Doamne, mai taie din ei, zise Bolo. Și așa au apărut pe lume pechinezii și gurul minion Călin Georgescu. Acum, ce o vrea să zică – om trăi și om vedea.

Cert e că nu sunt chiar toți vlahii la fel: unii au nevoi cognitive cu totul speciale și așteaptă peneleul să-i salveze de pesedeu, alții își leagă speranțele de usereu, care n-a făcut nici măcar cât o ceapă degerată în toată viața lui politică, alții îl așteaptă pe Georgescu să le spună ce a mai văzut în desene animate, alții așteaptă să isprăvească Boy George Simion de înfulecat tortul, alții o primesc, cu pâine și sare, pe Madam Șoșoacă, mama morții rațiunii, alții credeau chiar că Lasconi ar fi bună ca președinte de țară.

Bref, mama valahiei e mereu în stare de gavrilitate. La așa valahie pe pământ, e și păcat că nu mai trăiește Nenea Iancu să râdă de ei pe săturate, înainte să ia pentru totdeauna calea Berlinului.

De altfel, nici nu cred că e o coincidență că Georgescu a ieșit în lume după ce a intrat Daea în lanul ăla de porumb și a luat ciucălăul fierbinte în mâna sa de agronom patriot.

Să ieșim dintre granițele țării și să constatăm următoarele. În democrații, prea des, ajung la putere psihopați, în tiranii, mereu – psihopați. În teocrații – psihopați. În republici – psihopați. În monarhii – psihopați. Încep să cred că Domnul o fi lucrat de mântuială în ziua în care a făcut omul. Și între timp, în Iran, Apocalipsa acum.

Iar rușii, acum, sunt gen: noi doar omorâm copiii, nu îi violăm pe insule în prealabil. Insula pedofililor pare și un recensământ al handicapaților mintal și moral din rândul „elitelor”. Iar Elon Musk a întinat numai nobilele idealuri ale lui Nicu Bănicioiu.

Bine că noi le avem pe ale noastre, cu Nicușor, cu Bolojan, cu caricatura aia politică de Grindeanu-Hienă.

Nicușor, acum, e și el: Se cheamă țeapă, n-ați mai luat? Închei, iată, cu o idee de personaj negativ la vlahii: Bolojan-Valjean. Caută copiii săraci să le ia și ultimul colțuc de pâine, gest urât.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE Cristi Rogozanu
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

dabaca2020 20.03.2026, 17:55

Asa este ,,grindeanul-hiena !

Avatar comentarii

zorrozabal 21.03.2026, 17:55

Pentru ca alegatorii români-dupa 30 de ani de„democrație”(in schimbul careia au platit și cu camașa de pe ei și au fost obligați sa iși caute pâinea muncind afara),au ajuns la capatul rabdarii și au votat cu un necunoscut-care le-a vorbit cu blândețe și i-a indemnat- ca in biblie- sa se aiba ca frații-hop voi Propaganda- cea fara de țara și fara de Dumnezeu- sa-l murdariți, iar pe români sa-insultați in fel și chip!„Unde ești tu Țepeș Doamne”!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.