Poliţista Melania Renghea, care este însărcinată în cinci luni, a fost la un pas de a pierde copilul, după ce la sfârşitul lunii decembrie şi-a înjunghiat şeful, pe Gheorghe Barbu, pe motiv că acesta a violat- o. Zilele trecute, Renghea a fost externată, iar ieri a participat la reconstituirea agresiunii, alături de anchetatori.
La faţa locului au fost prezenţi ofiţeri din cadrul Direcţiei Investigaţii Criminale a IGPR, coordonaţi de comisarul şef Laurenţiu Mitrea, poliţista care susţine că a fost violată de şeful său Gheorghe Barbu, soţul femeii şi avocata familiei.
Rolul comisarului şef Barbu a fost jucat de un poliţist ce a avut faţa acoperită cu o cagulă. Oamenii legii vor astfel să stabilească cu exactitate cum s-a petrecut incidentul din decembrie. Când aproape se încheiase reconstituirea, poliţistei Melania Renghea i s-a făcut însă rău şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. O ambulanţă a luat-o chiar din faţa porţii lui Gheorghe Barbu, şeful său, pe care l-a înjunghiat.
Acesta din urmă este acum cercetat, însă nu este suspendat de la serviciu, pentru că şi-a luat concediu.
Cerea sex drept şpagă
Scandal sexual şi la Bihor! Un comisar din Oradea a fost reţinut de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi cerut de la doi inculpaţi 1.000 de euro, dar şi favoruri sexuale, spunându-le că va interveni la magistraţii care judecau recursurile lor să le dea pedepse mai blânde faţă de cele primite la instanţa de fond.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_75d30f2629d4eb96ca529ef1430f1649.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_838d7710e2cff83b7d1cc9f8f6501117.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_bb6b5b28e7e7a40949bccbd4e6f6c43b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bf34df6919fbd821694c0bbac3953c77.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5847578438b1aa0ef160e8ace0249d62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_f072c30a9773ee9c00f433036074de29.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_cd1e12fc7ea357b6fee15453e6c54e41.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b6504ca30c6e2e786ffdf103eab148fb.jpg)