Mergi direct la conținut »
Tolo: Povești în Ajunul Crăciunului  - "Cozonaci mai găsim, ziariști, mai puțini!"
Ştiri Libertatea > Ştiri > Tolo: Povești în Ajunul Crăciunului  - "Cozonaci mai găsim, ziariști, mai puțini!"

Tolo: Povești în Ajunul Crăciunului  – „Cozonaci mai găsim, ziariști, mai puțini!”

Fata e specială și o știe. Își permite chiar și neglijența aceasta calculată a vestimentației, semnul că lucrurile se așază oricum bine.

De Cătălin Tolontan,

Suntem la începutul anului și iernii lui 2018.

Întâlnirea cu sursa are loc într-o cafenea bucureșteană. Vorbim despre mafie. Ziaristul a auzit de mafie, ea o cunoaște.

Povestește una dintre fetele din dosarul „Shanghai”.

Mafia a făcut parte din viața ei, căci discutăm despre cazul minorelor sechestrate și traficate și înspăimântate de cartelul chinezilor și de prietenii, după cum urmează: ofițeri SRI, ofițeri de poliție, ofițeri de Gardă Financiară și ofițeri magistrați.

Grade umflate ale unor instituții abreviate! Ce de grade și ce de bărbați care urăsc femeile!

Povestea sursei curajoase și resemnate

Au trecut 13 ani de când procurorii DIICOT au început și n-au terminat dosarul „Shanghai”. Fata e surprinsă că „vă ocupați voi, presa, de caz”.

Însă nu are iluzii. Și-a pierdut încrederea. „Nu se va întâmpla nimic, nu vor plăti!”.

Ochii i se înăspresc, lasă mâna instinctiv în jos, ca un drapel de carne coborât în bernă. Dezamăgirea e a noastră, a lumii, căci ea nu se mai amăgește demult.

Fata se uită prin mine, nu contez. Vorba lui Mitică Dragomir când se lua de noi: „Ziariștii ăștia sunt așa de răi că eu cred că mănâncă cioburi, nici câinii nu-i mușcă!”. De atâtea cioburi, am ajuns de sticlă, vezi prin noi.

E a doua conversație între echipa de jurnaliști de investigație și sursă. Prima oară s-a întâlnit cu Mirela Neag, ca de la femeie la femeie.

Mirela i-a decorat masa cu figurile ofițerilor recunoscuți de victime, iar fata specială i-a confirmat unul câte unul, bărbați care urăsc femeile. Îi știa bine. „Plus alte zeci de ofițeri și șefi mari care nu apar aici!”.

Am decis să ne mai vedem o dată cu ea, în formula altui ziarist din echipă, temperamente și întrebări diferite, ca mai apoi, în redacție, să ne verificăm noi unii pe alții.

S-a înserat, cafelele și întâlnirea se apropie de final.

Fata nu mai vede sensul discuției. Atâtea informații, aveau să urmeze în ziar 30 de episoade ale investigației și pentru ce?

  • Neîncrederea fetei din cazul „Shanghai” este, de fapt, neîncrederea oamenilor care au informații, însă sunt resemnați.

„Chiar crezi că nu se va face nimic? Au trecut 13 ani și îi consideri la fel de puternici?!”.

„Uitați-vă în jur că lucrurile nu se schimbă în bine! Pe vremuri, chinezii ne învățau cum să-i flatăm pe clienți, să îi luăm cu binișorul. Acum e mai simplu, le dau bani ofițerilor și gata!”.

Povestea ziaristului talentat care a luat o pauză

A trecut aproape un an, soarele a scăzut și s-a făcut din nou iarnă. Iarna care încheie 2018.

O altă discuție, de data aceasta cu un tânăr jurnalist. Mai exact, un om care a luat o pauză temporară de la profesie.

Este unul dintre condeiele cele mai promițătoare ale generației sale, genul de personaj improbabil de replicat, despre care în vechile filme western se spunea, cu admirație: „Nu mai e nici unul ca el! L-au făcut și, după aceea, au aruncat matrița”.

Dar epocile s-au schimbat, iar vocația și integritatea au devenit insuportabil de costisitoare.

Există, în „Balada lui Buster Scruggs”, cel mai recent film al fraților Cohen, o povestioară înfricoșătoare.

Un artist erudit, fără mâini și picioare, recită prin bâlciurile de frontieră ale Vestului Sălbatic. Când se deschide cortina modestă, poetul istorisește oamenilor o combinație între replicile lui Shakespeare și discursul lui Abraham Lincoln de la Gettysburg. El ne spune de ce merită să luptăm pentru ca „guvernarea poporului de către popor, pentru popor, să nu piară de pe fața Pământului”.

Dar publicul descrește. Cu fiecare zi, descrește.

La finalul povestioarei, tipul e aruncat în apă și înlocuit de către patronul căruței-teatru cu o găină socotitoare.

Precum Internetul din viața noastră, Pasărea din film adună lume cât încape, plus că mânâncă și mai puțin. Muuult mai puțin. Spectacolul găinii socotitoare.

Revenim la discuția cu ziaristul care a luat o pauză.

„Nu vrei să te întorci în presă?”.

Calm, deapănă istoria despre cât de greu e să rămâi pe picioarele tale cu cât se plătește în media, dacă scrii sau filmezi ici și colo.

Vocea care nu îi tremură ți se oprește ție ca un nod în gât, o tranzitivitate aproape biologică, „numărul 10 pasează anxietatea colegilor săi din atac!”. Omul nu judecă pe nimeni, își cunoaște propriile slăbiciuni și își pune crâncen dubiu calitățile, toate persoanele modeste fac la fel. Continuă să scrie pentru el.

  • Povestea ziaristului care a luat o pauză am întâlnit-o, în ultimele luni, similară, în discuțiile cu mulți reporteri tineri, educați și talentați. Sunt bărbați și femei empatici, dar nu mai au încredere în redacții.
  • Sunt nebuni după presă, unii continuă, câțiva s-au retras, alții sunt în pauză, însă oricum au pățit prea multe.
  • I-au măcinat limitarea libertăților, lipsa de motivație intelectuală și condițiile financiare proaste.

Sper că se va întoarce.

Că se vor întoarce cât mai mulți tineri. Sper să găsească redacțiile care să li se potrivească și sunt convins că suntem responsabili să le retrezim încrederea celor care vin după noi. Ringier și-a făcut din asta un angajament. La ora când citiți aceste rânduri, un tânăr ziarist de la Libertatea, Andreea Archip, își petrece Ajunul Crăciunului la lumina laptopului undeva la marginea Europei, pe malul Atlanticului, în cabina unei familii de români care lucrează ca șoferi. Sub presiunea termenului de predare, Andreea își trimite imaginile și articolele spre redacția din țară. Un Crăciun în camion.

Vom reuși numai dacă vom fi în stare să schimbăm unele lucruri și nu ne vom strânge, chiar toți și tot timpul, la spectacolul găinii socotitoare.

Avem nevoie de ziariști buni și avem nevoie acum.

Iar pentru cei tineri, un simplu îndemn: ori de câte ori vă întrebați „De ce noi?”, gândiți-vă „De ce nu noi?!”.

Povestea micului finanțator venit din senin

Mai trece cam o lună de la conversația cu ziaristul. S-a făcut iarnă de-a binelea. În câteva zile, 2018 va naviga pe rîul amintirilor.

Sună telefonul. E Șerban Alexandrescu, directorul de creație de la Headvertising, una dintre vechile agenții de publicitate din România. Puștii teribili de altădată s-au clasicizat.

„Auzi, noi ne-am hotărât să nu mai dăm cadouri de Sărbători anul ăsta!”.

Șerban și colegii lui au fost mereu Gică Contra. Dacă ai putea scana de la distanță, bine că nu se poate!, mașinile care bântuie prin oraș, observi că jumătate din automobilele de serviciu sunt trimise cu daruri de protocol.

E un ceremonial care și-a ieșit de mult din matcă. Se plimbă sticle de vin, whisky și coniac, agende scumpe, aranjamente florale strivitoare la limita funestului, torturi zdrențuite pe la colțuri, lănțișoare de argint camuflate în cutii de catifea nuanța șobolan.

Se fac și se refac liste interminabile. Ministerele și primăriile, multinaționalele și micile firme sunt bântuite.

„Energia gri” care se consumă este uriașă. Ca atunci când pe masa unui restaurant din Constanța ajunge un pește congelat din Argentina.

În contabilitate festivă a intrărilor și ieșirilor, nimeni nu câștigă, nimeni nu pierde, toată lumea petrece.

„Am zis ca de Crăciunul acesta să schimbăm ceva! Să oferim unei inițiative jurnalistice banii pe care-i alocam de regulă cadourilor”, explică Șerban. Adaugă că banii nu sunt mulți, dar vor să facă un pic de bine.

Îl asculți. Ceva i-a făcut să treacă peste neîncredere.

„Și de ce v-ați gîndit să ajutați taman presa?”.

„Cum de ce?! Cozonaci mai găsim, ziariști, mai puțini!”.

Povestea reporterului împușcat și uitat

Revista Time a declarat „Omul anului 2018”.

De regulă, sunt și ani cu excepții, titlul simbolic merge la o persoană. În 2018, Time omagiază curajul unui personaj colectiv. „Pentru cei care sunt gardienii democrației”.  Ziariștii.

Coperta e ilustrată cu figura tragică a lui Jamal Khashoggi.

Pe fundalul editorialistului saudit asasinat de propriul guvern, Time nominalizează și alte cazuri de atacuri violente la adresa libertății presei.

  • Dintr-o regretabilă eroare, din numărul de Sărbători al Time lipsește slovacul Jan Kuciak, jurnalist de investigație împușcat în cap, împreună cu prietena sa, în propria casă, în februarie 2018.

Omiterea tânărului redactor de la Bratislava, crimă care a scos țara lui în stradă, face parte și ea din poveste. Așa cum Time însuși recunoaște, presa are momente în care greșește, nu discerne sau evită lucruri, fără să-și dea seama. Chiar și când se elogiază pe sine, presa poate uita!

Orice profesie e supusă erorii. Dar parcă pentru noi toți, de la surse la tinerii ziariști și de la finanțatori la public, momentul e unul de neîncredere acută.

„Democrația din toată lumea e confruntată cu cele mai mari crize ale sale, de decenii. Democrația este erodată de invective venite de sus și de toxine strecurate de jos.  Este erodată de noile tehnologii care activează impulsuri umane preistorice, precum și de un cocktail otrăvitor între oameni puternici și instituții slabe”, scrie Time.

Acesta este aerul sceptic în care lucrează și greșesc jurnaliștii.

„Mulți oameni nu-și dau seama cât de important e să știe ce se întâmplă în comunitățile lor și cum le e afectată viața, până când asta chiar se întâmplă!”, povestește, amar, soția unuia dintre redactorii uciși în sediul Capital Gazette, o altă crimă contra presei petrecută în 2018.

***

Un vechi obicei ne amintește de cei dispăruți.

La începutul mesei, înclinăm paharul și vărsăm două boabe roșii din începutul de vin.

Anul acesta, la masa de Crăciun, puteți strânge între degete câteva firimituri din cele pe care le pierde cozonacul.

Le simțiți? Se sfarmă, se comprimă, dar se prind de piele și se încăpățânează să miroasă a casă de oameni.

Bucățele de cozonac.

Atât de fragili suntem oricare dintre noi și atât de ușor ne putem pierde libertatea când cineva ne sfărâmă încrederea, ne manipulează diferențele și ne controlează informația.

Cozonaci mai găsim.

Crăciun fericit!

 

Citește și: TIME a desemnat „Personalitatea anului 2018”: Jamal Khashoggi, trei jurnaliști de investigații și publicația Capital Gazette, denumiți „Gardienii războiului pentru adevăr”

Close
Închide
  Close