Preoți bătuți în Catedrala Mitropolitană din Cernăuți și persoane rănite, după ce mai mulți tineri mascați au intrat în lăcașul de cult

Comentează
În partea stângă, un preot fotografiat cu spatele își ține mâna pe cap cu o cârpă bleu, după ce a fost rănit, iar în jurul lui sunt mulți oameni în curtea bisericii, unii filmează, după ce a izbucnit un conflict. În dreapta imaginii, un preot își ține mâna pe cap și un șervețel alb în cealaltă mână, iar lîngă el este un tânăr cu un telefon în mână care pare că cere ajutor.

Doi preoți au fost bătuți, după ce un conflict violent a izbucnit la Cernăuți între reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UPT) și cei ai nou-createi Biserici Ortodoxe a Ucrainei (PTU), susținută de autoritățile de la Kiev, informează agenția de presă Agerpres.

De asemenea, mai multe persoane au fost rănite în urma incidentului de la catedrala din Cernăuți și mai multe bunuri din interiorul lăcașului de cult au fost vandalizate.

Conform martorilor oculari și imaginilor apărute pe rețelele sociale, un grup de tineri cu fețele acoperite, presupuși membri ai PTU, au pătruns în Catedrala Mitropolitană „Pogorârea Sfântului Duh”.

Importanța catedralei pentru comunitatea românească

Catedrala Mitropolitană are o semnificație deosebită pentru comunitatea românească din Bucovina de Nord, fiind unul dintre puținele locuri unde slujbele se oficiază și în limba română.

Construită la solicitarea românilor din Bucovina, catedrala poartă o inscripție în limba română la intrare: „Unul în trei ipostasuri Dumnezeu”.

În urma incidentului, sute de persoane s-au adunat la fața locului, în special credincioși și preoți români afiliați UPT din comunitățile din jurul Cernăuțiului, și au protestat față de acțiunile violente de la catedrală.

„Comunitatea românească din Cernăuți este întristată de faptul că, fără voia lor, li se iau lăcașurile de cult de care aparțin. Au venit peste 20 de persoane, au intrat în biserică, au scos preoții afară și pe doi i-au bătut. Când a început să se adune lumea, Poliția nu a mai permis să se intre în curtea bisericii. A venit și mitropolitul Meletie și a fost lovit cu ceva în cap. S-au dat și cu gaze lacrimogene, s-au folosit și stingătoarele de incendiu”, spune un martor.

Contextul conflictului religios

Conflictul își are rădăcinile în constituirea noii Biserici Ortodoxe a Ucrainei în 2018, pe fondul tensiunilor dintre Ucraina și Rusia.

Noua entitate religioasă, condusă de mitropolitul Epifanie, a intensificat eforturile de preluare a lăcașurilor de cult ortodoxe după începerea războiului în februarie 2022.

Deși Biserica Ortodoxă Ucraineană (UPT) s-a delimitat de Patriarhia Moscovei și a renunțat la pomenirea patriarhului Kiril la slujbe, conflictele pentru controlul lăcașurilor de cult continuă.

Mitropolitul PTU, Feognost, a anunțat că în Catedrala Pogorârea Sfântului Duh a fost oficiată prima slujbă în limba ucraineană.

Primarul orașului Cernăuți a făcut o declarație, numind evenimentele „o zi istorică” pentru oraș.

„Niște reprezentanți, necunoscuți, s-au baricadat în Catedrala Pogorârea și biserica a fost înconjurată de Poliție pentru a fi identificate aceste persoane. Între timp, mitropolitul PTU (Biserica Ortodoxă a Ucrainei - n.r.), Feognost, a făcut o declarație prin care a comunicat că în Catedrala Pogorârea Sfântului Duh a fost săvârșită prima slujbă în limba ucraineană. Primarul orașului Cernăuți a făcut și el o declarație menționând că este o zi istorică pentru orașul Cernăuți”, a adăugat un alt martor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
2 sept.
Dorin Lazăr Maior a pierdut eliberarea condiționată. Fostul deputat PSD condamnat în dosarele „Romexterra” și „Vărul lui Kovesi” voia să iasă din pușcărie cu doi ani mai devreme
Cazinoul din Constanța| Foto: Andrei Gîndac (Two Bugs)
2 sept.
Ce se întâmplă la Cazinoul din Constanța pe 4 și 5 septembrie 2026: „A pornit de la o idee”
MONDEN
Arhiva foto
Exclusiv
2 sept.
5 Știri by Libertatea - Monden: Cât costă, de fapt, ceasul de două milioane de euro care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu/Ilinca Vandici este însărcinată
Mihai Albu si sotia lui, Elena, la o terasa
2 sept.
Cum au apărut Mihai Albu și soția lui la VIVA! Influencers Party 2026. „Îmbrăcat de oraș, inspirat de flori”
POLITIC
Nicușor Dan, după decizia CCR care îl poate lăsa pe Dominic Fritz fără mandatul de primar în Timișoara: „S-a întâmplat sǎ îmi mențin opinia și dupǎ alte motivări ale Curții”
2 sept.
G4media: Comisia Europeană cere României explicații despre noua Lege a integrității și „amendamentul Fritz”. Ce întrebări a primit Bucureștiul
Lucian Pahonțu în costum bleumarin cu mâinile împreunate, râzând
2 sept.
Cum a ajuns Lucian Pahonțu să fie numit șeful SPP de către Traian Băsescu: „Mi l-au propus structurile, nu faci propuneri de capul tău”
Ultimele știri
00:07
Range Rover devine electric: 600 km autonomie și 550 CP. Costă 154.070 de lire și arată aproape la fel ca modelul V8
2 sept.
UDMR spune că ar putea susține un guvern minoritar PSD, dar are o condiție decisivă pentru Grindeanu
2 sept.
Noi măsuri pentru asigurarea debitului de apă necesar la Cernavodă: Nave și barje vor fi amplasate la 600 de metri distanță, pentru a direcționa apa spre centrală
2 sept.
Oamenii de știință au turnat acid sulfuric într-un lac 17 ani, iar pH-ul a ajuns la 5,2. Apa și-a revenit, dar ce s-a întâmplat cu peștii este surprinzător
TRENDING
2 sept.
Mărturia unui turist după ce 55 de persoane s-au simțit rău la un hotel din Saturn: „Nu vedeți câte ambulanțe sunt? Nu mai am curaj să mănânc nimic”
1 sept.
Benzină ieftină, șnițele de 400 de grame și un supermarket cu prețuri ca la depozit, toate într-un mic sat care a devenit oaza prețurilor mici în Olanda: „Imită Germania”
1 sept.
Horoscop 2 septembrie 2026. Scorpionii se pot trezi implicați în mai multe conflicte decât cele din zilele trecute, din cauza tensiunilor acumulate
2 sept.
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 2 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
horoscopul zilei de astăzi 3 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
O familie formată din soț și soție, mândoi îmbrăcați în alb, în timp ce țin un bebeluș în brațe
2 sept.
Doi soți sunt obligați de stat să trăiască separat, la mii de kilometri distanță, pentru că femeia nu are un salariu destul de mare
O stradă întunecată din Italia, unde blocurile sunt foarte apropiate, atât devapropiate în cât lumina naturală nu mai pătrunde
2 sept.
O badantă din Italia a rămas fără portofelul cu 200 de euro și acte când a fost abordată de un bărbat pe o stradă întunecată de lângă casă 
Cum să alegi cea mai bună carne pentru friptura de duminică - Imagine cu coaste de vițel cu os, maturate la uscat, coapte cu ierburi și condimente, servite pe o tavă neagră
2 sept.
Ghidul consumatorului inteligent: cum să alegi cea mai bună carne pentru friptura de duminică
Turiștii români, sfătuiți să fie atenți la bancnotele false de 50 euro în Bulgaria. Sursă foto: Getty Images.
2 sept.
România atrage investitori polonezi în turism. Rainbow Tours și eTravel au preluat companii locale, aducând tehnologii noi 
De ce Anul Nou bisericesc începe pe 1 septembrie. Tradiții și obiceiuri la începutul Anului Nou bisericesc - Imagine cu altarul bisericii Mănăstirii Putna
1 sept.
De ce Anul Nou bisericesc începe pe 1 septembrie. Tradiții și obiceiuri la începutul Anului Nou bisericesc
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
De ce curge apă de sub mașina de spălat. Sursă foto: Shutterstock
19 aug.
De ce curge apă de sub mașina de spălat
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Un bărbat cu mâinile pe o masă, în dreapta, și un camion cu cabină vopsită roșu și alb, în stânga
2 sept.
Un șofer român de TIR va primi peste 200.000 de euro salarii neplătite de fostul lui angajator, care i-a dat doar 200 de euro pe lună mai mulți ani, în Belgia
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
2 sept.
CNAS a lansat portalul eSănătatea Mea: Ghid pas cu pas pentru accesarea dosarului medical, a rețetelor și a programărilor online
Mirabela Grădinaru, în timpul unui discurs, purtând o rochie albă din dantelă
2 sept.
Mirabela Grădinaru apără medicii în fața teoriilor conspirației: „Avem datoria”
Mulți dintre românii care au găsit drone căzute nu au stat departe de ele, deși unele aveau încărcătură explozivă.
2 sept.
Cum reacționează românii când văd o dronă prăbușită, pe apă sau într-un nuc
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism? 
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
1 sept.
Numai retragerea lui Netanyahu ar permite Israelului să-și reconstruiască sufletul