Cinci persoane – doi români, un israelian şi doi columbieni – au fost reţinute în acest caz.

Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii iunie 2022, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat format din 3 persoane – doi cetățeni români și un cetățean israelian.

Ulterior grupului s-au alăturat și doi cetățeni columbieni, care au sprijinit activitatea grupului, în scopul importului de droguri de mare risc, realizării operațiunilor chimice de extracție, purificare a drogurilor și distribuirii/traficării ulterioare a acestora pe teritoriul României.

Acest grup și-ar fi derulat activitatea infracțională fără întrerupere, din momentul constituirii lui și până la data de 10 iulie 2022.

„Astfel, la data de 1 iulie 2022, cetățenii columbieni, însoțiți de cetățenii români, ar fi introdus, pe teritoriul României, aproximativ 6 kilograme de cocaină. Cocaina ar fi fost introdusă pe teritoriul Uniunii Europene, pe cale aeriană, de către cetăţenii columbieni. Aceștia ar fi avut, pe lângă rolul de cărăuși ai drogurilor și pe acela de chimiști specializați în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale”, transmite Poliția Română.

1-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5
Pregătiri la Moscova. Rusia va anexa oficial astăzi cele patru teritorii ocupate din Ucraina. „Donețk, Luhansk, Zaporojie, Herson. În Rusia pentru totdeauna!”
Recomandări
Pregătiri la Moscova. Rusia va anexa oficial astăzi cele patru teritorii ocupate din Ucraina. „Donețk, Luhansk, Zaporojie, Herson. În Rusia pentru totdeauna!”

În perioada 30 iunie – 6 iulie 2022, membrii grupului infracțional organizat ar fi efectuat demersuri, în vederea procurării mijloacelor necesare efectuării operațiunilor de extracție a drogurilor, respectiv achiziționarea substanțelor chimice necesare și a vaselor de reacție.

De asemenea, în vederea derulării în bune condiţii a procesului de extragere pe cale chimică a cocainei, aceștia ar fi închiriat o cabană, aflată în afara zonelor locuite din județul Bihor.

„În cadrul operațiunii, la data de 10 iulie 2022, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, 4 dintre bărbați fiind surprinși în plin proces de extracție a cocainei din cafea, pe cale chimică și fiind astfel identificat, pe teritoriul României, primul laborator de extragere secundară a cocainei, din istoria structurilor de combatere a criminalității organizate”, potrivit DIICOT.

În urma percheziției domiciliare, au fost descoperite și ridicate un calup presat de un kilogram, care conține procaină, 148 de grame de cocaină maronie, ce nu a fost trecută prin procesul de cristalizare și un amestec de cocaină și cafea, cântărind 5 kilograme.

De asemenea, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanță maronie, constituind amestec de substanțe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină și 10 pungi de cafea, sigilate.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„A fost un semn!” Mihai Neșu, martorul unei „minuni” imediat după ce s-a întors de pe Muntele Athos: „S-a întâmplat ceva instantaneu”
GSP.RO
„A fost un semn!” Mihai Neșu, martorul unei „minuni” imediat după ce s-a întors de pe Muntele Athos: „S-a întâmplat ceva instantaneu”
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Playtech.ro
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Adevărul a ieșit la iveală! Ce i-a spus Alexandru Arșinel lui Dan Negru, înainte să moară: 'Nu se...'
Viva.ro
Adevărul a ieșit la iveală! Ce i-a spus Alexandru Arșinel lui Dan Negru, înainte să moară: 'Nu se...'
''S-a aprins bradul de Crăciun. La amfetamină e alergic.'' Şofer drogat cu 7 substanţe interzise în acelaşi timp, prins în traficul din Bucureşti
Observatornews.ro
''S-a aprins bradul de Crăciun. La amfetamină e alergic.'' Şofer drogat cu 7 substanţe interzise în acelaşi timp, prins în traficul din Bucureşti
Ultima oră. George Simion s-a ales cu dosar penal
Știrileprotv.ro
Ultima oră. George Simion s-a ales cu dosar penal
Alexandru Arșinel, înmormântat cu pălăria, costumul și butonii favoriți. Familia a stabilit programul funeraliilor. Exclusiv
FANATIK.RO
Alexandru Arșinel, înmormântat cu pălăria, costumul și butonii favoriți. Familia a stabilit programul funeraliilor. Exclusiv
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
HOROSCOP
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase