Societatea românească asistă, din ce în ce mai des şi fără a putea reacţiona, la exacerbarea fenomenului infracţional reprezentat atât de incidente de mai mică amploare, cât mai ales de recrudescenţa violenţelor greu de imaginat şi mai grav urmate de final tragic. Ce este şi mai grav este faptul că reprezentanţi ai forţelor statului chemaţi să păstreze ordinea şi siguranţa cetăţenilor nu numai că sunt trataţi cu o lipsă de respect şi fără nicio teamă de rigorile legii, ci devin victime ale infractorilor, uneori chiar plătind cu viaţa atunci când acţionează tocmai pentru apărarea valorilor umane şi morale” a afirmat Florin Roman într-un comunicat, potrivit Mediafax.

Politicianul liberal consideră că închisoarea pe viață ar speria persoanele certate cu legea.

Infractorii deosebit de periculoşi, care ar intenţiona să ucidă un poliţist sau un jandarm aflat în „exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii” trebuie să fie conştienţi că o astfel de faptă reprobabilă va fi pedepsită cu detenţiune pe viaţă”, îşi argumentează Florin Roman demersul legislativ.

Deputatul liberal susţine că deficitul de personal şi subfinanţarea sistemului de ordine publică reprezintă un motiv pentru existenţa situaţiilor în care poliţiştii sunt răniţi sau ucişi în misiuni.

În ultima vreme, opinia publică a aflat cu consternare, de existenţa mai multor cazuri de poliţişti ucişi sau răniţi în misiune, dar şi a defectuoasei înzestrări cu armament a acestora. Sindicatul National al Poliţiştilor şi Personalului Contractual consideră că unele dintre circumstanţele principale, care favorizează producerea acestor drame, le reprezintă subfinanţarea sistemului de ordine publică, deficitul de personal (care a fost şi de 25%), dar şi dotarea logistică precară a poliţiştilor din cadrul altor structuri decât cele de intervenţie şi acţiuni speciale, care participă la misiuni operative fără a avea mijloace de protecţie individuală şi armament adecvate caracterului şi gradului de periculozitate al acţiunii în care sunt implicaţi” a mai spus deputatul Florin Roman.

„Dezaprobă” excesul de zel

Deputatul liberal a mai spus că „dezaprobă” și folosirea forței excesive de către polițiști și jandarmi în timpul unei manifestații publice.

„Trebuie, totodată, să menţionăm că dezaprobăm şi excesele de care dau dovadă unii reprezentanţi ai forţelor de ordine care, în timpul unor misiuni, îşi depăşesc atribuţiunile de serviciu conferite de cadrul legal şi, uneori, în timpul unor manifestaţii publice, pun în pericol viaţa şi integritatea corporală a unor manifestanţi paşnici . Prin această propunere legislativă se doreşte reducerea fenomenului infracţional, cu precădere infracţiunii de ultraj împotriva poliţiştilor şi jandarmilor aflaţi în misiune, care, astfel se vor simţi mai mult în siguranţă pentru a-şi duce la îndeplinire misiunile de luptă împotriva persoanelor care încalcă sau au încălcat legea şi trebuie deferiti justiţiei!”, a mai spus Florin Roman.


Citește și: VIDEO | Înregistrarea în care Dodon îi vorbește lui Plahotniuc de banii primiți de la ruși


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.