Soldul creditelor de consum în lei acordate băncilor către segmentul de retail afi¬şa la finele anului 2015 aproximativ 33 de mi¬liarde de lei (7,4 mld. euro), în creş¬tere cu 11% faţă de anul prece¬dent, potrivit datelor BNR.
La baza creşterii cu două cifre a îm¬prumuturilor pe acest segment au stat dobânzile aflate la minime istorice (în 2015 dobânzile la creditele în lei au atins cele mai scăzute niveluri din isto-ria postdecembristă a sectorului ban¬car), sporirea încrederii consu¬ma¬torilor în economie (analiştii estimează că economia locală va avansa în 2016 cu 4-5%, cel mai rapid ritm de creştere din ţările europene), dar şi reluarea unei practici pe care bancherii o fă¬ceau în anii de boom ai eco¬nomiei, respectiv „acordarea credi¬te¬lor cu buletinul“.
Creditele de ne¬voi personale şi cele acordate în lei pen¬tru alte sco¬puri au avut în de¬cem¬brie 2015 pri¬ma evoluţie anuală pozitivă din ultimii şapte ani. Precedentul ritm de creş¬tere în teritoriu pozitiv a fost înregistrat în 2008, respectiv o creş¬tere pe acest segment de 22% faţă de decembrie 2007. Cu alte cuvinte, ban¬cherii au început să retrăiască pe par¬tea de creditare anii de boom ai eco¬nomiei, în timp ce pe partea de bonificaţii la depozite au fost „îm¬pinşi“ să le reducă chiar şi sub pra¬gul de 1% pe an.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_87bb815a6d0c72b35e571380eab69b79.jpg)
Împrumutul în lei, preferat celui în valută
Cei mai mulţi dintre noii clienţi ai băncilor preferă împrumuturile în lei, care au rate similare celor în valută, dar care sunt ferite de riscul valutar. În încercarea de a atrage din nou clienţi, există bănci care acordă credite de nevoi personale fără ipotecă la dobânzi mai mici de 10%, în lei, un lucru de neimaginat în trecut.
Ofertele instituţiilor financiare par să fie mai mult decât convingătoare, din moment ce, în primele nouă luni ale anului trecut, au dat credite în lei pentru consum de 11 miliarde de lei, cu 3 miliarde de lei mai mult decât în perioada similară a lui 2014, potrivit datelor Băncii Centrale. Acum, peste trei sferturi din finanţări sunt în moneda naţională, arată aceleaşi date. Pentru comparaţie, în urmă cu cinci ani, doar 40% din creditele noi erau în lei, restul fiind acordate în euro. Explicaţia: dobânzile la împrumuturile în lei au coborât sub nivelul de 10%. Ieftinirile vin după ce BNR a redus succesiv dobânda de politică monetară pentru a încuraja consumul.
Soldul creditelor de consum și în alte scopuri în lei acordate populației:
Perioadă Sold Dinamică față de 2014
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_24b6d0881562e481e5c02b5859b5a4ad.jpg)
Decembrie 2015 33 miliarde lei +11%
Decembrie 2014 29,7 miliarde lei -1,7%
Decembrie 2013 30,2 miliarde lei -4,7%
Decembrie 2012 31,7 miliarde lei -3,6%
Decembrie 2011 32,9 miliarde lei -2,6%
Decembrie 2010 33,8 miliarde lei -7,1%
Decembrie 2009 36,4 miliarde lei -5,7%
Decembrie 2008 38,6 miliarde lei +22%
Decembrie 2007 31,6 miliarde lei +48%
Sursa:BNR, ZF
Vănzările noi de credite de consum și imobiliare
An Credite de consum (mld.lei) Credite pentru locuințe (mld.lei)
2007 11,7 0,4
2008 12,6 0,41
2009 3,7 0,14
2010 4,6 0,06
2011 6,8 0,1
2012 4,5 0,3
2013 4,9 0,8
2014 8 4
2015 11 7
Sursa: BNR; datele sunt valabile pentru primele 9 luni din an
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_355721eca2e817a0b28579cab9a9fca8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6fa9ba088b3186d602765e49832715c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c182ba7f889179c8a143835049c324c3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_930dd4fb8a64b48a151490b3ec63be06.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6962a5d350650e6e4a2b64f0002ddc77.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b0b78bce03d5a2c735fe4f7ed42e1726.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_253abb12ec28052eb589584f69f08674.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bd62b5511415ee98891d37f72611585e.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_0b04a782be1a6ae4e58eaf6097d8fcb6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_feb1525ab82d1fac331dfe62391d7701.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8e7fe8d2c12c68dd853764ffa0e25cb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_75298abd58427cd0486b0c0156d7ce90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_dddd433ec1f86c990ec8a1c034321074.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2f49c6aae7ddee0c930d57fc10198a12.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_1f987e267d19a58e2549ad83ff477d47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7642283fc1ace1b1d103a07fbf0e5c4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_8d7efb20748a73444d3dd44b77bec75f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4d4ce989f27a6e81dc92d42f90ec3a8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_acd6d3547c57a66c195f7b1686a8a970.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_89cdc8b44a079700b7ffcb419b4d108e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5c5363d75cb51095e856e3f050fb0149.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.