De ce a ales România pentru studii

Aline Yangbanda spune că decizia de a veni în România a fost influențată de calitatea sistemului de învățământ și de recunoașterea europeană a diplomelor.

„Am ales România pentru studiile mele de master datorită calității sistemului de învățământ superior și recunoașterii europene a diplomelor, la care se adaugă posibilitatea de a obține burse oferite de guvernul român”, explică studenta.

Bursa obținută după ce a aplicat online i-a permis să urmeze programul de master fără presiuni financiare majore. Universitatea din Timișoara a fost aleasă pentru reputația sa în domeniul agriculturii și biotehnologiei.

„Această universitate este recunoscută pentru formările sale în agricultură și biotehnologie, iar specializarea Protecția și expertiza fitosanitară corespunde intereselor mele pentru managementul integrat al culturilor”, precizează Aline Yangbanda.

Cum s-a adaptat la Timișoara 

Sosirea în România a reprezentat un moment important pentru Aline.

„Am fost impresionată de bunătatea și primirea călduroasă a locuitorilor, ceea ce mi-a facilitat adaptarea”, povestește studenta, care descrie Timișoara ca fiind un oraș echilibrat între istorie și viață studențească activă.

Integrarea nu a fost însă lipsită de dificultăți.

„Limba a fost cea mai mare dificultate la început, deoarece cursurile sunt în română”, recunoaște studenta.

Domeniul de studiu ales este strâns legat de „realitățile agricole” din Republica Centrafricană, unde presiunea dăunătorilor asupra culturilor este ridicată.

„Am ales această orientare pentru a putea contribui la dezvoltarea unor metode de combatere fitosanitară adaptate realităților agricole din țara mea”, explică ea, subliniind legătura directă dintre protecția plantelor și securitatea alimentară.

Aline apreciază condițiile de studiu din România și sprijinul primit din partea cadrelor didactice.

„Accesul la laboratoare este bun, resursele sunt moderne, iar profesorii oferă îndrumare profesionistă și implicată”, afirmă ea.

Experiența academică din Timișoara este descrisă de Aline Yangbanda drept „îmbogățitoare, inspiratoare și plină de descoperiri”, iar după finalizarea studiilor nu exclude posibilitatea de a-și continua activitatea profesională în România, dacă va apărea o oportunitate potrivită.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.