În SUA, vaccinul anti-COVID-19 a salvat în SUA 279.000 de vieţi şi a prevenit 1,25 de milioane de spitalizări, potrivit studiului care a fost publicat de Commonwealth Fund, un grup de experţi din domeniul echităţii sanitare.

Cercetătorii au analizat impactul campaniilor de vaccinare prin simularea unei curbe a cazurilor luând în calcul două scenarii – unul în lipsa oricărui program de vaccinare, iar un altul, cu un program de vaccinare redus.

Apoi au comparat numărul de infecţii, spitalizări şi decese corespunzătoare situaţiei pandemice din 12 decembrie anul trecut şi din 28 iunie.

În plus faţă de decesele şi spitalizările care s-ar fi produs în lipsa unui program de vaccinare, cercetătorii au descoperit că, dacă imunizarea s-ar fi făcut la jumătate din ritmul actual, ar fi existat aproape 121.000 de decese suplimentare şi peste 450.000 de spitalizări adiţionale, se mai precizează în studiu.

„De la debutul programului de vaccinare din Statele Unite, în decembrie, peste 303.000 americani au decedat şi peste 1,5 milioane au fost spitalizaţi”, au precizat autorii.

În lipsa unui program de vaccinare, ar fi putut exista până la 4.500 de decese zilnice în timpul unui al doilea „val din primăvara lui 2021’”, depăşind vârful zilnic de 4.000 din perioada primului val din iarna lui 2021, au mai precizat autorii studiului.

„Vaccinurile au avut o rată de succes impresionantă în a reduce transmiterea virusului şi a salva mii de vieţi doar în Statele Unite’”, a declarat autoarea principală a studiului, Alison Galvani, profesoară de epidemiologie şi directoare a Centrului pentru Modelare şi Analiză a Bolilor Infecţioase de la Facultatea de Sănătate Publică a Universităţii Yale.

„Până când o mai mare majoritate de americani se va vaccina, mulţi alţi oameni ar putea muri din cauza virusului. Pericolul nu a trecut. Nu este momentul acum să lăsăm garda jos’”, a precizat Alison Galvani.

Profesoara de epidemiologie a subliniat necesitatea creșterii numărului de persoane vaccinate în contextul răspândirii variantei Delta a coronavirusului, care ar putea „modifica aceste beneficii”.

Potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, până miercuri în Statele Unite s-au înregistrat aproape 34 de milioane de infecţii cu coronavirus şi peste 607.000 decese.

Aproape jumătate, adică 48%, din populaţie a fost complet imunizată – echivalentul a 160 de milioane de persoane – potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA.

FOTO: EPA

Citeşte şi:

Jackie Chan: „Vreau și eu să fiu un membru al Partidului Comunist Chinez”

Bill Gates a vorbit despre o „încurcătură” în timpul căsătoriei cu Melinda

23 de arestări, după ce DIICOT a descins la o grupare care trafica țigări în vestul Europei. Ce au găsit mascații la percheziții

În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
PARTENERI - GSP.RO
În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
Playtech.ro
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile