Cuprins:
Baremul de corectare la Matematică pentru Bacalaureat 2024, publicat
UPDATE 15.26: Baremul de corectare pentru proba scrisă la matematică de la Bacalaureat 2024 a fost publicat astăzi, 2 iulie, de Ministerul Educației. Anterior, au fost publicate subiectele de la matematică pentru Bac 2024, care pot fi consultate și pe Libertatea.
Mai multe detalii: Baremul de corectare la matematică pentru Bacalaureat 2024, publicat pe EDU.ro
UPDATE ora 14.21: Profesoara de matematică Alexandra Andriciuc a explicat că subiectele primite astăzi de absolvenții specializării matematică-informatică sunt unele care asigură verificarea unor cunoștințe de bază și că se păstrează, la fel ca în ultimii ani, un grad de dificultate mediu.
„Gradul de dificultate e coroborat cu profilul la care fiecare dintre categoriile de elevi au studiat în acești ultimi patru ani. Cât privește subiectul de matematică-informatică, se observă clar că e vorba despre verificarea unor cunoștințe de bază, nu e nimic ieșit din șablon, (…) e, într-adevăr, când vine vorba de Bacalaureat, un soi de verificare a acelor concepte care se vor a fi foarte clar știute”, a declarat Alexandra Andriciuc.
Întrebată cât de complicat era de obținut nota 5, profesoara de matematică a răspuns: „Nu cred că era complicat, dar poate asta vine și pe fondul lejerității unei persoane care deja a trecut de acest examen. Totuși, având în vedere felul în care sunt structurate subiectele, consider că nota 5 este destul de ușor obținut”.
De asemenea, întrebată dacă absolvenții de liceu puteau obține o notă mare doar având cunoștințele de la clasă și fără să fi făcut meditații, profesoara Alexandra Andriciuc a precizat: „Sunt de părere că motivația intrinsecă a oricărui elev nu poate să fie crescută, chiar dacă intervine un astfel de stimul din exterior, cum ar fi meditatorul. (…) Eu consider că aceste subiecte, în forma lor din ultimii ani, sunt rezolvabile fără absolut nicio problemă, fără ajutor extern, de către niște elevi care într-adevăr, și-au dat interesul și au studiat”.
UPDATE ora 13.21: Profesoara Alexandra Andriciuc, de la Liceul Internațional Ioanid, rezolvă în direct pentru Libertatea, marți, 2 iulie, subiectele la proba de matematică de la Bacalaureat 2024, de la profilul real.
Mai multe detalii aici: VIDEO | Rezolvarea subiectelor la BAC Matematică 2024. O profesoară de mate îți arată ce trebuia să scrii
UPDATE ora 12.38: Subiectele primite de absolvenții de la specializarea matematică-informatică.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2UPDATE ora 12.30: Subiectele de la proba de matematică pentru absolvenții de la specializarea științele naturii.
UPDATE ora 12.15: Proba la matematică de la examenul de Bacaluareat 2024 s-a închiat la ora 12.00. De la ora 13.00, profesoara Alexandra Andriciuc, de la Liceul Internațional Ioanid, va rezolva în direct pentru Libertatea, subiectele primite de absolvenții de liceu.
Mai multe detalii: Rezolvarea subiectelor la BAC Matematică 2024. O profesoară de mate îți arată, la ora 13:00, cum trebuia să le rezolvi
UPDATE ora 10.20: În spațiul public au apărut subiectele primite la matematică de absolvenții de liceu de la filiera tehnologică. Varianta, neconfirmată oficial, a fost publicată de Știrileprotv.ro.
UPDATE ora 9.00: Candidații încep proba la matematică de la Bac 2024 și au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor.
UPDATE ora 8.30: S-a încheiat intervalul de o oră în care candidații au putut intra în sălile de examen.
***
Proba la matematică de la Bac 2024 este susținută de absolvenții de la profilul real din filiera teoretică, profilurile din filiera tehnologică, profilul militar sau profilul pedagogic – specializarea învăţători -educatoare, din filiera vocaţională.
Subiectele diferă în funcție de profil și specializare.
Subiecte care au picat anul trecut la matematică la Bac
Subiectele matematică Bacalaureat 2023, la profilul matematică-informatică:
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2Subiectele la matematică la Bac 2023 la științele naturii:
Subiectele la matematică la BAC 2023 la profilul tehnologic:
Încă două probe scrise la Bac 2024
Joi, 4 iulie, este programată cu proba la alegere a profilului și specializării. Absolvenții pot susține examenele la fizică, chimie, biologie sau informatică – pentru profilul real din filiera teoretică, pentru profilul tehnic şi profilul resurse naturale şi protecţia mediului din filiera tehnologică şi pentru profilul militar din filiera vocaţională.
Cei care au absolvit profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică şi celelalte profiluri şi specializările din filiera vocaţională pot alege dintre probele la geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie sau sociologie.
Vineri, 5 iulie, va avea loc proba de la limba și literatura maternă, ultima din sesiunea iunie-iulie de la Bac 2024.
Primele rezultate se vor afișa pe 8 iulie, apoi, între 9 și 11 iulie se vor rezolva contestațiile.
Rezultatele finale vor fi publicate pe 12 iulie.
Calendar Bac 2024 sesiunea din august
Cei care nu au promovat Bacalaureatul în această sesiune, mai au o șansă la sesiunea din luna august, care este prograată după următorul calendar.
- 15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă - 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)
- 27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor
- 30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
gigiladrea • 02.07.2024, 22:06
dupa marturiile unor elevi care au iesit azi de la bac s-au dat subiecte mai usoare decat in ultimii ani "ptr ca sa treaca cat mai multi" deci inca o escrocherie guvernamentala ptr ca e an electoral important si trebuie sa fie toata lumea multumita si linistita
golgol • 02.07.2024, 17:24
Le a picat o pensie specială plus o pensie specială egal o sumă mare in cont .Dacă salariul minim pe economie e vreo 450 euro care i diferența între suma dintre cele 2 pensii speciale însumate și salariul minim pe economie ? :))) râdem dar e jale și corupție mare ...