„Este probabil prima dată când spun acest lucru în mod public şi va suna ca o erezie pentru unii oameni”, a declarat pentru Times of Malta arhiepiscopul Charles Scicluna din Malta, care este şi secretar adjunct în cadrul biroului doctrinar al Vaticanului.

Scicluna, poate cel mai bine cunoscut pentru investigaţiile sale privind infracţiunile de abuz sexual, a remarcat că preoţilor li s-a permis să se căsătorească în primul mileniu din istoria Bisericii şi că mariajul este permis şi astăzi în ritul oriental al Bisericii Catolice.

„Dacă ar fi după mine, aş revizui cerinţa conform căreia preoţii trebuie să fie celibatari”, a spus el. „Experienţa mi-a arătat că acesta este un lucru la care trebuie să ne gândim serios”. Scicluna, în vârstă de 64 de ani, a declarat că Biserica a „pierdut mulţi preoţi mari pentru că au ales căsătoria”.

El a spus că „există loc” pentru celibat în Biserică, dar şi că aceasta trebuie să ia în considerare faptul că un preot se îndrăgosteşte uneori. Atunci el trebuie să aleagă „între ea şi preoţie, iar unii preoţi fac faţă acestei situaţii angajându-se în secret în relaţii sentimentale”.

Papa Francisc a exclus orice şansă ca el să schimbe regula romano-catolică potrivit căreia preoţii trebuie să fie celibatari. Dar aceasta nu este o doctrină oficială a Bisericii şi, prin urmare, ar putea fi schimbată de un viitor papă.

În 2021, Suveranul Pontif a respins o propunere de a permite unor bărbaţi căsătoriţi în vârstă să fie hirotoniţi în zone izolate din Amazon, unde, în unele locuri, credincioşii vedeau un preot doar o dată pe an.

Dezbaterea dacă preoţilor romano-catolici ar trebui să li se permită sau nu să se căsătorească există de secole. Preoţilor li se permite să se căsătorească în Biserica Catolică de rit oriental, precum şi în bisericile ortodoxă, protestantă şi anglicană.

Opozanţii căsătoriei preoţilor spun că celibatul îi permite unui preot să se dedice în întregime Bisericii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (20)
Avatar comentarii

K476 08.01.2024, 02:15

Foarte greu sa schimbi ceva ce au stabilit niste sfinti, intemeietori a istitutiei de astazi. Cine se ridica la nivelul lor? Mai curand sa treaca la alt rit.

Avatar comentarii

AlexandraMilu 08.01.2024, 07:26

Se întoarce lumea cu susul în jos!!

Avatar comentarii

lipanileana 08.01.2024, 09:12

Ar trebui schimbata regula după părerea mea sa li se permită preoților catolici sa se căsătorească.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.