Un șofer român de TIR a pierdut 171.500 de euro la păcănele, în 5 zile. A strâns banii în străinătate și acum a făcut plângere la poliție și îi vrea înapoi

 5 comentarii

Un bărbat din Botoşani a pierdut 870.000 de lei (aproape 172.000 de euro) la păcănele în doar cinci zile. Economiile îi proveneau din munca în străinătate, unde lucrase ca șofer de camion și cisternă, relatează playresponsibly.ro.

Video generat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

Nemulțumit că nu a obținut niciun câștig, acesta a depus plângere la poliție, susținând că aparatele au fost trucate.

Convins de ideea că „slotul trebuie să dea” după o perioadă lungă fără câștiguri, bărbatul a continuat să joace, mai ales după ce un prieten pierduse 60.000 de lei împrumutați chiar de la el.

„Am jucat timp de o săptămână la aceeași sală și la aceleași două aparate, ca să nu scoată nimeni bani din ele. Singurul care o putea face eram eu. Jucam ziua, apoi seara, îmi rezervam locul la aparatele respective pentru a doua zi, așa că mă întorceam în aceleași locuri și o luam de la capăt. Aparatele alea nu mi-au dat înapoi niciun leu, deși au procent de retur stabilit la 92%, 97%. Aparatele la care am jucat au mers în gol”, a declarat acesta.

Supărat, a anunțat poliția și susține că imediat după, doi bărbați ar fi venit în agenție, au desfăcut aparatele și ar fi umblat în plăci, deși, potrivit acestuia, doar Metrologia are dreptul să facă asemenea intervenții. În aceeași zi, sloturile ar fi fost mutate într-un alt județ.

„I-am filmat pe ascuns și am urmărit apoi mașina care transporta aparatele. Nu le-au dus într-o altă agenție, ci într-un depozit. Am predat filmarea la dosar”, a spus păgubitul.

De la sfârșitul lui decembrie, bărbatul a făcut plângeri la Poliție, DIICOT și DNA Suceava. Cum ultimele două și-au declinat competența, dosarul a rămas la poliția județeană, unde stagnează de aproape un an.

În replică, grupul „Las Vegas” a transmis pentru playresponsibly.ro că respectă în totalitate legislația în vigoare și că aparatele funcționează doar pe baza autorizațiilor emise de ONJN.

Potrivit companiei, persoana surprinsă în filmarea invocată de client era, de fapt, un angajat al unui organism autorizat ONJN clasa 2, aflat în plină verificare metrologică periodică a sloturilor, aspect consemnat prin documente oficiale.

În urma sesizărilor depuse, ONJN a efectuat un control, concluzionând că activitatea agenției se desfășura conform prevederilor legale, fapt confirmat printr-un proces-verbal emis la 28 august 2025.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    Adyspa 24.09.2025, 16:47

    Vina ai apartine in totalitate clientului.nu ai cum sa te imbogaresti la pacanele.aparatele sant facute sa castige casa( firma) si statul din impozite.si daca el ar fi castigat de cateva ori sa zicem un 20.000 sau 30.000€ se momea si tot acolo ai baga.cunosc cazuri care au bagat aproximativ 400.000€. eu nu am jucat niciodata,doar am lucrat in sala de jocuri,si am vazut foarte multe cazuri,care au ramas pe drumuri pt ca au vandut casa sau apartamentul si au pierdut banii la ruleta si pacanele.se momeau ca castigau de cateva ori,apoi ai bagau inapoi inzecit.Nu recomand nimanui sa incerce nici macar 50 lei sa bage.

  • Avatar comentarii

    Dragos20033 25.09.2025, 12:06

    La Loto sunt mai multe șanse decât la aparate. Ele sunt conectate la net la un computer care controlează tot. Câștigi dacă vor ei,când vor ei,cât vor ei

  • Avatar comentarii

    traiangs 25.09.2025, 19:32

    Eu m-am luptat doi ani cu dependența de jocuri de noroc, Dupa rugaciuni, ședințe de consiliere, terapie sunt liber , mulțumesc lui Dumnezeu.. Va rog frumos departe de Jocurile de noroc ..Nu aveti idee in ce vă băgați

  • Avatar comentarii

    DC2705 26.09.2025, 11:02

    Ăsta este impozit pe prostie. Cam mare, ce-i drept, dar unii chiar merită să-l plătească!

  • Avatar comentarii

    boris15 29.09.2025, 14:56

    "Prostia și domnia se plătesc"...

ALTE ȘTIRI
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu este optimist că Guvernul său poate trece de Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
20:14
Luca Niculescu a anunțat când vrea să depună în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare: „Am văzut deschiderea de a vota un guvern. Toate variantele sunt pe masă”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Ultimele știri
20:58
5 știri by Libertatea - Actualitate: Sute de milioane de euro pentru centurile de pe Valea Prahovei, tinerii români care au primit o finanțare uriașă în SUA și secretul unei femei de 100 de ani
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
20:46
Fondatorul canalului rus Rybar, Mihail Zvinciuk, reținut în Muntenegru. Rețeaua este acuzată și de implicare în alegerile din Republica Moldova
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...