Cristina Dochianu a sărbătorit pe drumuri
Pe Cristina Dochianu, anul 2010 a prins-o pe drumuri. Frumoasa prezentatoare a ştirilor sportive de la Antena 1 s-a aflat, pe 1 ianuarie, la ora 0.00, undeva lângă Brăila, alături de iubitul ei, Radu, de la Crush, şi de colegii acestuia, care urmau să susţină un concert la Focşani. “La ora 23.45 am tras pe dreapta, ne-am adunat cu toţii şi am ciocnit câte un pahar de şampanie. E al doilea an în care m-a prins ora 0.00 pe drum. A doua zi am mers la nişte prieteni şi am sărbătorit cu ei Revelionul”, povesteşte Cristina.
Moga şi Vântur, de la Londra la Miami
Dacă de Crăciun a fost la Londra, împreună cu trupa Morandi, Marius Moga a preferat să-şi petreacă Revelionul cu iubita lui, Iulia Vântur, în SUA, la Miami. Cei doi au părăsit Europa cu doar o zi înainte de intrarea în noul an, lăsând în urmă temperaturile reci pentru clima blândă de pe malul Atlanticului.
Ţânţăreanu a cântat cu Mariana Nicolesco
Dacă altădată omul de afaceri Cristian Ţânţăreanu a preferat compania stripteuzelor la petrecerile monstruoase pe care le organiza în noaptea dintre ani la Corbeanca, anul acesta milionarul a schimbat foaia. Soprana Mariana Nicolesco i-a stat alături lui ţânţăreanu, miezul nopţii surprinzându-i pe cei doi cântând împreună refrenul “O sole mio”. Afaceristul a acordat o atenţie deosebită şi invitaţilor, el având grijă ca acestora să nu le lipsească nimic. “Meniul a fost extrem de bogat pentru că am avut vreo trei bucătari care au lucrat mai bine de 20 de ani în Spania, Italia şi Germania”, a declarat ţânţăreanu pentru Ştirile PRO TV.
Zenga, Anul Nou cu biberonul în mână
Zenga şi soţia lui, Raluca, au avut parte de un Revelion liniştit. Cei doi au petrecut acasă, în Italia, alături de fetiţa lor, Samira Valentina, care are doar două luni şi jumătate. “La ora 12.00, în debutul noului an cu petrecerile în toi, Baby Sami savura tacticos, cu o mustăcioară de lapte, cina sa târzie. Am reuşit totuşi să ciocnesc un strop de şampanie cu soţul meu grijuliu, maestru organizator al unei seri romantice de Revelion în trei: numărul perfect!”, scrie Raluca pe blogul ei personal.
Vali Bărbulescu şi-a cerut iubita de soţie
DJ-ul Vali Bărbulescu a cerut-o, în Germania, de soţie pe iubita sa, Delia Tudose, chiar în noaptea de Revelion. Cererea şi inelul au venit la ora 0.00, la Berlin, lângă Poarta Brandenburg. “Inelul pe care i l-am dăruit reprezintă dovada mea de dragoste, de încredere şi devotament pentru ea”, a declarat Vali pentru agentiadepresamondena.com.
Catanga a aşteptat 2010 cu bani la decolteu
Cornelia Catanga a întâmpinat noul an cu bani la purtător. Interpreta, care a susţinut, de Revelion, un concert la “Moara lui Bucur”, din Bucureşti, împreună cu soţul ei, Aurel Pădureanu, şi-a asortat rochia cu hârtii de 100 de euro, pe care le-a îndesat în decolteu, în speranţa că-i va merge bine tot anul.
Prodanca, la cimitir pe 31 decembrie
Ana Maria Prodan, împreună cu familia şi cu prietenii ei s-au plimbat prin Cimitirul Vesel de la Săpânţa.
“A fost o experienţă unică. Deşi eram în cimitir, ne-am distrat pe cinste citind inscripţiile de pe cruci”, a povestit Ana Maria. Însă petrecerea de Anul Nou a avut loc într-o vilă cochetă din Ocna Şugatag, judeţul Maramureş, unde Ana Maria şi familia ei au dansat până la cinci dimineaţa împreună cu alte câteva familii.
Geo Da Silva a intrat în 2010 cu opt ore mai devreme
Geo Da Silva a fost printre primii români din lume care au intrat în noul an. El a fost de Revelion la Sydney, unde a şi susţinut un concert. Australia a intrat în noul an cu opt ore înaintea României.