Joi, vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil în sud-vestul ţării, dar va avea înnorări temporare în celelalte regiuni şi, mai ales în prima parte a zilei, în centrul, nordul şi estul ţării, pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare la munte şi mixte în rest. Izolat vor fi condiţii de polei, scrie Mediafax.
Vântul va avea intensificări pe crestele montane, precum şi în sudul şi estul ţării, în cursul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiuni şi 11 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între -8 şi 2 grade. În zonele joase, mai ales dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţă.
LA BUCUREŞTI:
Cerul va fi variabil, cu ceaţă sau nebulozitate joasă dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade.
ÎN ŢARĂ:
Vineri, vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil în sud-vestul ţării, dar va avea înnorări temporare în celelalte regiuni şi, mai ales în prima parte a zilei, în centrul, nordul şi estul ţării, pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare la munte şi mixte în rest. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări pe crestele montane, precum şi în sudul şi estul ţării, în cursul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiuni şi 11 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între -8 şi 2 grade. În zonele joase, mai ales dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţă.
Foto: Alexandru Buruntia
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.